alma nahe

Archive for 12 martie 2015|Daily archive page

Polistiren și jos, și sus

In cinema fabulat on martie 12, 2015 at 3:25 PM

Da’ ce nu făcu, ca să-și păstreze căldura!
A pus termopane, acoperi gaura,
c-avea pierderi consistente
și, din anumite considerente
a încălzit și casa scării,
era un curent, de-ți îngheța(uuu)…
urcătorii.
Apoi s-a gândit la polistiren
ca la o ninsoare.
Brr, o luă iar cu frig
și-și orientă gândul spre soare.

Gândul, deh, nu un pitic,
un tren
cu aburi
și așa își aminti de praguri,
le mai ridică — se micșorase ușa.
Am uitat să vă spun,
pe ea o cheamă Catiușa.

Apoi convocă ședință pe casa scării
în privința anvelopării,
că acum era cald și ea spera
să o susțină vecinii — la patru locuia,
polistiren și sus, și jos,
le-a zis ea, repede, ton ambițios.

Aveau nevoie de ceferticat,
certificat pentru viitor,
certificat energetic
în cazul în care s-ar fi mutat.
Și mai voia și să treacă de la clasa D,
la clasa A.

Aoleuuu, câte de spus avea!
Toate se terminau în „ez”:
informez, izolez, avizez,
cedez!

Era atât de simplu, clasa A, consum puțin,
clasa D, uriaș!
Vecinii se uitau la ea ca la un chiriaș,
că hârrr,
că mârrr,
că nu e ușor deloc,
că nu-și permit nici măcar o centrală pe loc
(centrală termică, adică),
dar Catiușa încă spera
să îi convingă a se muta
cu toții, într-un loc mai bun,
așa că le zise, răsunet de tun:
Hai să dăm blocul,
cu totul!
Îl vindem și ne-ncercăm norocu’
pe pământ.

În jur se făcu liniște,
de mormânt.
Oamenii se uitau la Catiușa
ca la un sfânt
și dacă le făceai o termografie
ai fi văzut pe unde pierdeau căldura.

Ura! au strigat vecinii în cor.
C-acum vedeau albastru,

și nu e ușor
să vezi albastru!
E uneori un dezastru.
Iar ei mai aveau de lucru…

Ei, și de azi înainte Catiușa munci!
Munci cu vecinii și îi struni.
Îi puse să schimbe becu’
cu unu’ eco,
să izoleze podu’,
de nu mai aveau aer,
povestea mai departe s-o spun e un caier…

Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună-n caier,
Altele, pierdute-n aer,
Tainic, lin, călătoresc.
(Alecsandri)
Nu știu cum s-a infiltrat,
acest poet.
Pare-se că ceva pierderi tot vor fi,
cri, cri, cri, toamnă gri…

Și, în sfârșit,
după ce-au terminat de astupat
(le-a luat ceva!),
au sunat.
Să-și ia certificat(energetic, ieftin)
pentru albastru,
albastru rimează și el cu cadastru,

da’ nu mă întind.

Cum au reușit,
cu ce venit?
Nu mai spune povestea,
s-a-potolit undeva pe la fonduri
(europene),
deși poate că era mai bine să scriu „împotmolit”,
că vecinii au vrut să declare un venit mic,
da’ Catiușa i-a chibzuit
și în fiecare lună s-au reabilitat
din ușă în ușă,
din regat în regat,
pe mâna lor!
Și așa au crescut prețul blocului lor,
dar acum le era mai scump
și vorbeau de dor,
că le-o fi.

Catiușa zâmbi! Și le oferi un contract.
Bravo ei, ce act!
Nu ați înțeles, normal!
Catiușa avea un soț excepțional
și era…domnul primar.

El cumpără blocul cu”prima casă”,
(la prețul corect,
nu intrăm în conflict!).
Pe vecini îi mută în suburbie,
pe o câmpie,
adică unde și-au dorit.
Și acolo au trăit.

În povestea asta nu contează cine a vândut,
cine-a cumpărat,
ci faptul că e obligatoriu acest ceferticat,
chiar și pentru o-nchiriere.
Hai, că v-am zis destule,
LA REVEDERE!00181

Reclame

Lumea se îndreaptă

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SpringSuperBlog 2015 on martie 12, 2015 at 1:16 AM

image
Un pas. În spate, în faţă. Ne legănăm înainte, înapoi, de pe un picior pe altul. Călători, dar fără s-avem o identitate precisă. De sus, părem insecte. De jos, părem oameni.

Doi pași. În sus, în jos. Micşorăm lumea şi o înghesuim în noi sau o mărim şi-o scoatem în afara noastră. Spre necunoscut. Ca să umplem goluri, ca să vărsăm preaplinuri.

Trei pași. Suntem duşi. Destinații exotice. Ca gândul. Tocmai ce ne-am pus nişte vise sub perne şi colorăm. Habar n-avem ce! Dar, cu siguranță, ceva potrivit dorinţelor noastre.
„Fii gata, inima mea
Și-avântă-te-nainte!
Lasă-i să întârzie pe cei ce vor,
numele tău a fost strigat
în cerul dimineții.”(Rabindranath Tagore)

Patru pași. CND Turism. Oferte turistice.
De-acum înainte să mergem încet! Nu ştiu de ce. O presimţire. Dacă întâlnim un om pe drum să-l întrebăm de el, de om, nu de drum.

Cinci pași. Ce-ar fi dacă…
India? Dacă întâlnim o vacă? Ei, uite-aici îmi vine să râd. Și mă opresc. Și rar mi se-ntâmplă să râd de cele sfinte. Când întâlnim nevăzutul avem reacţii diferite. Nu că n-aș mai fi văzut o vacă. De fapt, ori de câte ori văd una, râd. E ceva în privirea ei…

Cinci pași, unul înapoi. Retractez! Ba, nu India! Amân! Ba, Bali! Bali! Insula zeilor. Sau „Dimineața lumii”, „Paradisul îngerilor”.
image
„- Selamat Pagi! (Bună dimineața!)”
Șase pași.
Când am zărit oceanul, am avut impresia că ne seamănă. Nu ne seamănă deloc, dar ascultându-l ne tresaltă inima de parcă ar fi propriul nostru sunet.

Când urmează să întâlnim nevăzutul, cel mai mult și mai mult nu ne încredem în vreme. Natura e cea puternică şi ea ne ţine într-o transă neliniştită, în care spirite nevăzute ale văzduhului se manifestă în exod. Uite cum vântul răvăşeşte hârtii, gânduri şi…

„— Selamat sore! (Bună ziua!)”

„Nu folosi mâna stangă când primești sau dai ceva!
Nu arăta cu degetul și ferește-te să atingi capul cuiva!
Stai așezat în fața interlocutorilor, în așa fel încât să nu ți se vadă talpa piciorului!”

…Obiceiuri.

La câțiva pași depărtare se aude un gamelan, un instrument cu o caracteristică aparte. Muzică în cicluri cu schimbări bruște de tempou. Ochi, gât, umeri, mâini sau degete spun o poveste.

Luăm o kopi luwac. Cea mai scumpă cafea din lume. Dar aici e acasă la ea și e cu mult mai ieftină. Nu trecem peste procesul de fabricație, un pic bizar. Boabele de cafea sunt înghițite de civet, un animăluț local. Apoi, odată eliminate, dispare gustul amărui și cafeaua căpătă o aromă aparte.

Închiriem biciclete. Pentru autonomie. Fără pași de-acum înainte. Am fi închiriat elefanți, dar nu ne țin buzunarele.

Ne înfășurăm în poleng, o textilă cadrilată, perspectiva în alb și negru, pe care o au balinezii asupra lumii. Alb-negru, bine-rău. Rămânem statui, un soi luxuriant de perplexitate. Apoi devenim gazde. Ale spiritelor.

image

„Cak-cak-kechak cak-cak-cak”. Un grup de bărbați se așază în cerc și cântă. Ritmic. Își unduiesc brațele și se leagănă înainte și înapoi. Kecak, dansul maimuțelor, urmând firul epic al epopeii Ramayana.

O maimuță îmi fură timpul, ceasul adică. Fură orice sclipește.

Mâine e Nyepi, ziua Anului Nou Hindus. Ziua Tăcerii. La o zi după echinocţiul de primăvară, de obicei în luna martie. În Bali, timpul trece altfel. Anul ține 210 zile. 10 săptămâni, a câte zece zile.

Ziua Nyepi începe la 06:00 și ține până la 06:00, dimineaţa următoare.

Ne întâlnim cu monștri din papier-mache și din bambus, care alungă spiritele rele. Ogoh-ogoh sunt din folclorul balinez clasic, efigii ale zeilor hinduși. Culori strălucitoare, colți imenși, ochii mari, bulbucaţi…

Îmi vine să mă închin. Dar singurul templu unde poate-oricine să se-nchine e Pura Besakih, Templul Mamă. Toate miile de temple sunt Pura (în sanscrită „spațiu înconjurat de ziduri”).

Ajungem în centru. Pura Puseh, Templul Originilor.

„- Selamat malam! (Bună seara!)”

La apus de soare, o procesiune. Spiritele rele sunt strigate, pentru a le aduna. Chimvale, gonguri, tobe…ogoh-ogoh sunt incendiate, spre încântarea spectatorilor, exorcizare festivă.

În dimineaţa următoare rămânem în linişte şi în întuneric ca să păcălim demonii. Nu e nimeni acasă! 24 de ore după perdele, pentru a nu atrage vreun spirit rău rătăcitor.

Sssst!

În Ziua Tacerii, fiecare stă acasă, postește și reflectează în liniște.

Până la urmă, poate că fericirea e tăcută. O lumină orbitoare şi uluire, mai ştii?

Cu miros de santal în nări și orhidee. Plecarea. Întotdeauna o stâncă. Dar noi…noi putem fiindcă suntem călători întru lumină, iubire și pace. Cândva o să…
Lumea se îndreaptă! Tu?

Ce fel de turist ești? Înainte? Înapoi? Avem cu toţii o structură de monolog precum structura unui fulg de zăpadă?

Noi am ales nesomnul de dinaintea plecării, nimicul nesăbuit care înfruntă liniştea. Nu ştim dacă aici începe visul, sau, dimpotrivă, se sfârşeşte.

Începem de la rădăcină dimineaţa asta. Din leagănul ei de noapte de trecere…

Plouă. Nicio lumină, niciun alt sunet. Unde mai sunt? Din orice ținut un gând pleacă.
00181

Surse foto: a doua fotografie aparține site-ului CND Turism; prima și cea de-a treia au link-uri directe spre paginile de unde au fost preluate, chiar sub ele.

Ușa nr. 4, SpringSuperBlog 2015, image

Punctaj obținut: 88