alma nahe

Alb

In Cartea în care se tace on Decembrie 8, 2014 at 2:40 AM

Transfer © K E V I N • C O R R A D O

Unii îi spun răspuns, alții îi zic ceas,
dar mai bine i s-ar zice ora de murit.
O cutie în pământ, un transfer…
în lumină…
și e ciudat că în lumină,
fiindcă sufletul știe corpul tău de când s-a născut și,
imaginează-ți cum face față trierii:
Hei, tu corpule, în întuneric cu tine!
Iar corpul, ascultând, fără sentiment — normal,
fără suflet! — păstrează distanța
și poziția.
Nu știu a cui e vocea,
dar nu e a unui moș, căruia îi spunem Dumnezeu,
puțin răgușită de la tutun
sau fiindcă a răcit stând la nesfârșit pe un nor.
Poate e mâna destinului,
o mână vopsită în alb, care dă norii la o parte,
o mână vorbitoare.
Nu e un picior vopsit în alb,
nu te simți ocrotit?
Cineva stă
cu pământul în cap
și picioarele în cer pentru tine,
îți așteaptă oricând ultimul suflu.
Iar tu, ce să faci,
viețuind,
înveți să mori la nesfârșit,
scrii scenarii peste scenarii,
cauți definiția morții în mări,
munți, dealuri,
pe câmpii,
într-o floare
sau frunză,
când, de fapt, moartea e ultimul suflu.
Nicio altă inspirație.
Treci pe minus, cum s-ar zice.
Cum să o treci pe plus?
Doar muzica poate…

image

Anunțuri
  1. alb intr-adevar. inventarul ala…in schimb muzica da, poate si de ultimul suflu trece, iar cand viata i-a fost dedicata, odihna sferelor ajuta urcarea pe note! alb, dureros, injust, dar adevarat in ciuda oricaror alte cuvinte. albul ramane dupa si demn, caci e alb!

    • Ivon, și eu mulțumesc!
      „De îmi mai e permis sa scriu
      Si nu-s închis într-un sicriu
      De ceară, căci am îndrăznit
      In stupul tău un bâzâit
      As vrea sa-ți spun că-s bucătar
      Gătesc un suflet în altar
      Găteala însă-i lucru greu
      Îmi spune bunul Dumnezeu
      Eu te-am făcut fără vesmânt
      Să-ți fie trupul ars de vânt,
      Si suflet nud ți-am dăruit
      Mai dă-l în colo de gătit!
      Asa făcut-am pân-acum
      Si singur am rămas în drum
      Căci cine astăzi mai dorește
      Un suflet ce nu se gătește?
      Privește Doamne și la Alma!
      Cum și-a umplut cu suflet palma
      Si el nu vine să se-adape
      Ajut-o Doamne! e artistă
      Dar totuși este mult prea tristă.”(1.12.2013 -G.O.)

      Ce figură mai era, Doamne! 😆

  2. 😦
    Am trecut…am citit…am lăsat semn…dar nu înțelesesem.. 😦

  3. Cineva sta cu pamantul in cap? Da. Eu, caci imi port radacinile la vedere!
    Imi pui toti neuronii in functie… 🙂

  4. Dumnezeu să-l ierte. 😦 și să mă ierte că nu am știut cum să ne înțelegem în scurta lui trecere printre cuvinte.

    • „Toate le înțeleg pe dos
      Lumina e un pom umbros
      Rămân în mână cu săgeata
      Iar arcul pleacă spre o țintă
      Inima roșie-i… de pică
      Învăț să zbor mai mult de frică
      Curajul cuibărit în piept
      Se zbate ca o turturică
      Un șoricel ce botu-și linge,
      Sătul. Mâncată-i o pisică.
      Pe coala neagră de hârtie
      Sunt desenate albe fonduri
      Ca niște hărți desfășurate
      Acoperind întreg pământul
      Doar niște litere-s lăsate
      Vârfuri de gânduri, inundate.”(31.10.2014, G.O.)

      • da, o știu… cumva o știu… 😦 inutile ne mai sunt cuvintele…. viețile, rândurile.

      • și mă înspăimântă aproape ceea ce am scris eu, deși din alt gând, alt context, fără să fi știut….

        • Nu sunt de acord cu inutilitatea despre care spui, Albul ăsta mi-e martor (și o să-mi fie) că am fost cândva. 🙂 Și nu numai mie. Și, da, pe undeva, gândul ajunge întotdeauna înainte de…știu ce spui.

          • cumva da, ne lăsăm rămânerile în cuvânt… ai putea să spui că da. creația este o luptă cu moartea. și totuși: cui îi pasă? cui îi pasă de tine? de mine?…. de el… ea… ce rămâne când tace un blog? de câte ori ai mai intrat la virusache de când s-a dus? de câte ori ne-am mai gândit la el, la alții?

            • Eu? 🙂 Întâmplarea face (sau poate firea mea) că, de câte ori îmi recitesc articole mai vechi, recitesc și comentariile. Și, atunci, implicit, îmi amintesc și de acei oameni, care au tăcut pentru totdeauna. Și la Virusache mă gândeam când am scris Alb. Nu știu să îmi amintesc zilnic, dar știu cuvintele cum să facă să îmi amintesc. 🙂

              • pe virusache îl chema… gabriel. 😦 ieri m-a obsedat toată ziua imaginea îngerului cu 140 de perechi de aripi…
                știu cum ești tu, cum sunt eu… ziceam așa, în general…

                • Știu, eu sunt Mihail. 😉 De aceea am venit în completare la tine cu acel „cine este ca D-zeu”.
                  Și știu că ziceai în general. Eu aș vrea să vină ziua aia când să mă gândesc numai la viață, fără să îmi apară albul acela fără contur, din camera de-alături…s-au adunat cu toții acolo. Nu trag pragul, nu mă înspăimântă…dar rămân acolo și nu știu cum să îi ajut să treacă mai departe. Mai departe de oglinzi…

                  • uite, trebuie să studiez dacă există și mihael în islam. 🙂
                    probabil că într-o zi vei ști. așa cum am descoperit și eu despre mine că știu unele, altele… dă-ți răbdare.

  5. Ora de murit e trecută în ora de naştere,
    iar între ele e un du-te vino,
    mă strâng dimineţile-n facere
    mă doare durerea, divino,
    şi chiar de îmi rânjesti frivol,
    din timp în timp în când în când,
    nu-i astăzi vremea mea să mor
    e noaptea-n care vreau să cant.

    Cândva, toţi vom trece dincolo…

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: