Fantezie

Mi-am cusut cu ață albă cămașa fanteziei
— care era neagră
și-o purtam ca pe-o cămașă neagră oarecare,
descheiată la gât,
rezistentă la spălări multiple,
dar ușor sensibilă la bătăile inimii.
Se rupsese, bineînțeles,
în dreptul inimii,
sub greutatea sentimentelor,
în formă de X
și pe-acolo am rătăcit eu așa,
o vreme,
ori plângeam, ori râdeam — și de-asta
unii mă comparau cu Sorescu,
alții cu Tzara —, dar am cusut-o până la urmă,
că oricum,
tot ce vedeam
nu părea decât un hol interminabil, pe ai cărui pereți
nu mai încăpea niciun ac
(erau doldora de exponate,
care de care mai fanteziste),
însă,
cel mai mult îmi displăcea că
în toate aceste plimbări
nu întâlneam decât același timp,
veșnic pe post de câine,
care nu știa altceva decât să latre și să mi se pișe pe picior.
Mai aruncați-i câte un os când treceți pe-acolo,
eu aștept aici,
să se mai ducă mirosul,
dar, firește, mă tem că s-o toci cândva cusătura.

12 cuvinte, alte povești găsiți în tabelul psipsinei.