alma nahe

Ceară aurie

In Cartea în care se tace on Decembrie 19, 2013 at 1:55 PM

Mă uitam în fereastră de sticlă – era ceaţă – şi
gândeam la miezul neînchipuit al lui o vreme.
Cât de lungă să fie?
Cât ne ţin sentimentele?
Cât timp e voioşie?
Şi-am întins mâna,
m-am mângâiat.
Faţa mea strălucea,
totul era, de fapt, într-o strălucire rece.
Doar câteva particule de praf,
în lumină galbenă
păreau ca de sclipici,
încălzeau ochii,
cei doi ochi ai mei,
nici prea mari, nici prea mici.
Nu ştiam ce mi-e îngăduit să contemplu,
ca o nepricepută,
intram în mine ca într-un templu,
dar nu ştiu de ce mi se părea,
că rupeam sigiliul
dintre mine
şi ce era în faţa mea,
feerie în vechi,
şi mă sorbeam.
Şi cât mi se cuvenea?
Eram
o desăvârşită strălucitoare
şi o tăcere senină,
şi nu ştiam cum să mă iscodesc,
fără vorbe rotindu-mă ca o lună,
în jurul unei planete
şi pulsam neîntrerupt
acolo în sticlă,
gânduri în buchet,
calm şi tihnă,
21 de grame rătăcind fantomatic printre anecdote,
fără niciun scop în sine,
doar vine-vinişoare
ca nişte cărărui.
Şi-atunci ai reapărut tu,
de prin toate,
te-ai împrăştiat
şi te-ai înmuiat în mine,
şi te-am înţeles lichid,
în uşoară curgere:
„Omul trebuie să respire aer,
şi să mănânce pâine”.
Păreai foarte serios şi
n-aş putea relata în mod precis,
dacă eram aici
sau în ţinutul alternativ,
unde lumea îşi trimisese râsul.
Doar atât mai ştiu,
că te-am întâlnit ca pe propriul meu plâns
şi de-aceea te-am reţinut.
Erai şi tu în faţa ferestrei tale de sticlă,
peisaj cu nori
şi fâşii de cer,
eu cu ceaţa mea,
expusă,
grea,
dar împreună, hehei,
arătam ca doi făclieri
ai seninătăţii eterne într-o îmbrăţişare
luminând Poarta Viselor
şi-a ei trecătoare.

Ne-am privit ochii,
toate astea s-au întâmplat(?),
uitându-ne, o vreme, amândoi
în acelaşi sigiliu de ceară aurie,
al unei singure patimi,
al unui singur păcat.

00181

Accesorii vin I, II(1), „Olimpia ne-a surprins cu o abordare distinctă…”; restul îl puteţi citi aici: II(2), III, IV. Vin sărbătorile, vin!

Anunțuri
  1. Cu 6, 8-uri ori cu 9
    Eu sper că nu te-am supărat
    Am să citesc această nouă
    Creație ce-ai publicat
    Cu gândul la publicitate
    Pentru o carte a iubirii
    Voiam să scriu acesta carte
    Ca pe un ghid al folosirii

  2. Să vă fie sărbătoare… mereu!

  3. Nu pot decât să-mi exprim admirația pe care am simțit-o când am citit aceste versuri în fața surorii mele, care chiar m-a rugat să-ți mulțumesc pentru inspirata compoziție! 🙂

    • Sfinte Petru, vă mulţumesc amândurora… 🙂 Nu citeşti în fiecare zi astfel de comentariu. De fapt, ce zic eu? N-am citit niciodată un astfel de comentariu aici. Sunt şi eu în admiraţie acum. 😉

  4. Nu pot decat sa ma inclin in fata talentului divin

  5. Blogurile noastre încep să semene, stilistic. Sunt deja la a cincea poezie scrisă în 18 zile. Nu asta am gândit în august, când am demarat blogul în august.
    Îmi permiți să te enumăr printre persoanele vinovate de starea blogului meu? Te condamn, definitiv și ireVERSibil, la lirică veșnică!
    (scriu poezii din adolescență, dar mă oprisem acum 7 ani / din dragoste maniacală pentru carieră și bani)

    • Sigur că da! Îmi plac vinovăţiile de genul ăsteia! Dacă doreşti, mă pot face chiar şi mai vinovată! 🙂
      Hai să-ţi zic un secret. Eu nu am citit poezii cu plăcere până pe la vreo 20 de ani, când am descoperit teatrul. De scris, nici nu mai zic. Mici chestii nevinovate, rime accidentale…asta da! Dar nimic în amploare. Însă am citit tot ce se putea citi, orice carte care-mi ieşea în cale. Mă împrieteneam cu toţi colegii maică-mii numai ca să-i vizitez pentru bibliotecile lor, de fapt. Când terminam ultima carte din biblioteca lor, nu le mai călcam pragul. 😆
      Şi nici acum n-aş zice că mă omor cine ştie ce după poezie…de fapt, îmi place să aştern tot ce-mi trece prin cap sub formă de poem. Uneori apare şi rima, dar nu e măsurată, e mai mult o muzicalitate proprie, care vine din interior, cel mai probabil. Şi mai vine de undeva…dintr-o iubire, care pentru mine nu are margini; cel puţin, nu unele reale
      Iaca, te-ai făcut cu o destăinuire. :).

  6. […] categorie. O poveste cu iz de melancolie, decorata cu franturi de iubire, pe care o puteti savura aici. Alte cuvinte sunt de […]

  7. „Intram in mine ca intr-un templu” si din acel moment nimeni nu mai scotea o vorba. Toti plecau cu mintea pe coclauri, imaginand verzi si uscate, intorcand pe toate partile cuvinte, idei si intamplari, in timp ce vinul se incalzea-n pahare, uitat… Sau vinul era cel care dadea putere ideilor sa iasa la lumina, sa intre-n dans rotund, sa zamisleasca alte idei?

    • Mă gândeam că o să mă întrebe cineva de ce 24 de grame şi nu 21. 🙂 Eu îmi mai adăugasem vreo 3 la suflet, să fie mai grăsuţ. Am corectat acum.

      Să ştii că iniţial am vrut să fiu chiar eu vinul, mai ales că am un ciorchine de strugure pe scalp, dar pe urmă m-am răzgândit. M-am hotărât că mai bine mă uit la sticla de vin, n-o mai desfac, că primisem una chiar înainte să scriu, de la părinţii copiilor cu care lucrez la şcoală.. 😆

      De intrat în mine, intram neîndemânatică.

  8. omul… sa respire aer, sa manance paine si sa bea niste vin. nu? bun vin. sigilat bine sa nu ii zboare aroma in cele patru zari.

  9. In noaptea sfanta de Craciun lasa deoparte grijile si supararile. Deschide-ti inima si primeste un strop din binecuvantarea care se revarsa peste lume in aceasta noapte!

    Fie ca sarbatorile de anul acesta sa va umple sufletul de bucurie, incredere, speranta si iubire. Iar Mosul sa va aduca cele mai dorite si neasteptate cadouri voua si celor apropiati.
    Craciun fericit!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: