Nu ştiu unde ajung dorinţele,
poate pe umărul stâng,
poate pe umărul drept al lui Dum(nezeu)
(câteodată îi intră în ochi)
sau poate că le cresc picioroange,
ca să-i ajungă la nas
şi o vreme fac de strajă gândului care le-a pornit,
ca să nu se retragă,
să rămână ferm,
indiferent de aer,
indiferent de gură.
Nu se încurcă cu fluturii pe care i-au întâlnit,
nu văd nici verde,
nici ce-a-nflorit.
Se duc într-un ţinut rece,
ca să îngheţe – un fel de infinit
finit – şi-acolo se scutură de orice întâmplare,
de orice vorbă de prisos,
şi dintre ele,
rămân numai cele ce n-au irosit
secunda de amar
confundând-o cu cea de miere.
Şi-abia atunci Dum(nezeu) le ia,
le cerne
(ca nu cumva să fie atinse de vreo etravaganţă
sau de vreun capriciu),
şi le trimite mai sus de el,
minuni de vis atât de felurite,
de unde dau iar în floare
şi-un spirit curat, le culege şi ni le-aşază pe perna moale…
Ştiu ce spuneam,
că nu ştiu, dar aşa am visat
şi aşa v-am povestit şi vouă,
ca atunci când suflăm în păpădii,
să ne amintim să le dăm chiar noi drumul,
dorinţelor,
spre ale noastre proprii visătorii.
Dacă aveţi un cont de facebook, vă rog votaţi aici un colind altfel, colindul unui chibrit, în numai doi paşi; primul pas : like la aplicaţie; al doilea pas: (aşteptaţi un picuţ şi va apărea un carton de vot cu numele meu) Vot. Mulţumesc anticipat! Sper să vă distraţi, şi eu o fac. 🙂
Cred că după ce ajung dincolo de Dumnezeu
în infinitul finit, se întorc pe pământ
fluturi albi înghețați.
Zăpadă caldă de decembrie.
Ninge cu dorințe și vise.
Şi eu mă gândisem aşa, dar afară ploua. 🙂
Trebuie să adaptezi după ploaie, după soare, după stare.
Oare ce se întîmplă cînd păpădim în suflări şi n-avem FB ci doar B şi S…? 🙄
🙂 Habar n-am!
Na, că nu le ştii nici tu pe toate! 😛
Ei, da! De parcă eu aş fi Dumnezaură! 😆
Cuuuuuuum, nu eeeeeeeeşti…?!? 😯
Am trăit în eroare atîta vreme! 😥
Adevărul e că sunt un pic! Doar te tachinam! o:-) >:)
Ah, mi-a venit inima la loc! 😀
Degeaba te joci cu codurile alea – aici pe platforma comună nu merge ca la psi, care are un plug-in dedicat. Dacă vrei să pui muţunachii de Yahoo aici, foloseşte AddTags. 😎
Dumne…zeule! Da’ dacă-mi zici şi cum, ţi-ai face un pustiu de bine, că habar n-am ce tre’ să fac. 😆
Sau lasă…că n-am timp să suflu acu’ în ele; le folosesc pe cele clasice, că sunt destul de expresive.
Scoţi versiunea cu W în coadă din arhivă, îl pui pe undeva (nu în Program Files sau Windows!) şi-l porneşti să stea în taskbar. Cînd scrii un articol (în mod Text!) sau un comentariu (doar la tine aici), apeşi Ctrl+Alt+T să apară fereastra, click pe butonul zîmbăreţ de Y!, click pe muţunachele dorit (sau mai mulţi la rînd, dacă vrei) apoi click pe SEND. Gata! 🙂
Da’ ce, nu ştii să citeşti cît am scris pe pagina aia…? 🙄
ducem mai departe de noi gandul din mintea care ne da parca un imbold sa reusim apoi sa aplicam! 🙂
cred că mintea, de fapt, nu produce vreun gând, care să nu-şi găsească locul; e dinainte stabilit…e suflat, ca un fulg de păpădie, spre locul său, bine stabilit; doar că uneori se opreşte să admire alte gâze, alte flori sau loveşte, din greşeală, alt conţinut şi-atunci este deturnat spre un alt loc, unde nu-şi găseşte împlinirea decât în licăriri mărunte. 🙂
nu-ţi spun că te votez şi ici că ştiu: te joci. iar… sufli în păpădii de parcă ar ninge.
Când cuvintelor mele nu prea le mai arde de joacă, le trimit nervul în obiecte. 😆 Să ştii că nu am repetat deloc colindul, a ieşit din prima, iar când a ieşit cu foc, mi-a venit să râd. Dar m-am abţinut şi doar am (ră)suflat. 😛
şi totuşi….
sufli în păpădii de parcă ar ninge
şi o ninsoare nouă ne-ar îngheţa
iar, repetat, până când
toate tristeţile altora,
acelea legate cu ciucuri roşii
din cozile tale,
s-ar ascuţi ca de spaimă,
trecând.
până când o să ningă pe pământ?
parcă nicio lacrimă nu seamănă
şi totuşi este… păpădie.
ei, asta pentru că azi i-au intrat nişte dorinţe în ochi şi-a lăcrimat străinul ăsta de Dum şi mi-a topit zăpezile; da’ îi ajung eu cu prăjina la nas şi să vezi ce mi ţi-l fac eu să strănute numai cristale de adevăr!
va mai ninge pe pământ, atâta vreme cât nu vom uita să îi încălzim şi pe alţii atunci când nouă înşine ne e cald.
ce mi-ar mai plăcea să pot sufla iarna într-o păpădie! 😉 Durum!
Şi mie mi-ar plăcea să nu cerşesc voturi(deşi am scris o poezie pentru ele) 😆 Dar aşa e, în România te umileşti cerşind un vot numai dacă nu eşti politician. 🙂
te-am votat de ieri si-ti spun doar ca sa ma asigur ca stii! de regula nu-mi place sa anunt de-astea 🙂 şi iarasi, mi-amintesc ca nu imi place iarna!
ieri a fost alt task! azi e altul, nu e acelaşi! în fiecare zi e un concurs nou, ieri a fost cu un ornament din reciclabile, azi trebuia un colind …şi al meu e la chibrit. 🙂
aşa că dacă nu e un efort prea mare, vot again! 🙂
hitz`ar concursurile! 😛
😛 Cine zicea că corrporatiştii(scuzaţi!) nu pot să aibă nişte concursuri creative? 😉 Chiar e foarte fain concursul. :
după secunda de miere, vine cea de lapte, ca să fie cucerirea țării întreagă.
dar eu cred că mai întâi intră în inimă și de-acolo în ochi.
de-aia nu pune vamă la visătoriile noastre.
Sarbatori fericite !
Aliosa.
Mulţumesc, la fel!
Am suflat și eu în păpădii, am cules un vot și vi l-am oferit. Mult succes! 🙂
Mulţumesc, Loredana! „Vi l-am”? 🙂 Nu sunt mai multe eu, chiar dacă par. 😛
Ai văzut ce a făcut
în casa mea?
Cică să am încredere-n
Pupila ta!
Acum mă uit, da’ să-mi spui unde-a făcut. 🙂
Am nouă luni.
Ştiam deja asta! 😉 Am găsit!
Ai spionat!
Nu. Am căutat cu răbdare.
Mulțumesc pentru răbdare!
Cam obrăznicuţ, fulguşoru’! Hmmm…
N-aș spune. Mai degrabă curajos. Ar trebui să fie așa la ea acasă!
Cred că poate spune multe.
Poate, sigur că poate! Deocamdată se prosteşte, da’ şi-o găsi drumu’…
Sper să pornească. Deocamdată stă și ascultă, rumegă (poate prea mult), se ascunde în spatele unei umbre. Este drept că încearcă să modeleze umbra aceasta. Măcar să încerce cât mai multe modele, căci astfel se poate defini, într-un final.
Părere personală!
😉 O părere foarte pertinentă.
Alma, nu stiu de ce, cand am citit mi s-a dus gandul la dorinte pe tocuri… poate de la imagine, poate de la dor.
Eu când am văzut fotografia, mi-au îngheţat dorinţele. Mi se părea că s-au dus dintotdeauna într-acolo şi mi s-a părut un loc foarte familiar, de parcă chiar ştiam că acolo se duc. Şi…hai că recunosc, pantofii sport ai dorinţelor(adică asta îmi doresc pentru ele, pentru dorinţe) m-au făcut să scriu textul ăsta. 😆 ‘Neaţa!
Alma, eu cred ca secunda de amar nu se iroseste si nu iroseste, in cazul in care este confundata, pentru ca ea doar se coafeaza putin, sa poata fi inghitita usor.
Incerc sa te votez si mi se spune ca pot vota doar inregistrarile pentru taskul zilei. 😦
Da, se votează într-un interval de 24 de ore. Dar trebuie să strângi 25 de voturi ca să intri la jurizare şi le-am căpătat. 🙂 Mulţumesc de intenţie.
Adică, e câte un premiu şi un nou task în fiecare zi; azi premiul nu mă tentează; am participat cu câte o „creaţie” ieri şi alaltăieri, unde era ca premiu un aparat foto şi ieri, o chitară Fender. 🙂
Cât despre amar, mi-am amintit de algocalmin când scriam. Toată lumea se grăbeşte să pună zahăr în linguriţă, când, de fapt, după gustul amar, apare imediat un gust dulce, natural, secret, pe care nu-l vor afla niciodată îndulcindu-şi nenatural amarul. 🙂
n-am cont de facebook, dar mai trec și eu, din când în când pe la tine 🙂
cum îi ziceam şi Vienelei, votul a fost pentru ieri; concursul ţine până pe 22, şi în fiecare zi e alt task. 🙂
eşti binevenită!
Dacă îngheață, putem sufla în fulgi. 😛