alma nahe

Destroieniri

In Cartea în care se tace on Decembrie 4, 2013 at 6:07 PM

Sunt posedată şi vrăjită de un fenomen. Nu, nu! Nu fantomatic, imediat vă lămuresc. Uneori rostesc cuvintele cu trudă în faţa unui anumit tip de, hai să-i zicem personaj, care mă inhibă – deşi aici, pe blog, îs înşir’te mărgărite, uşurez autostrada cuvintelor, o destroienesc din timp şi e netedă ca-n palmă – şi-atunci, acestui personaj îi dăruiesc, mai degrabă, un cadou ca acesta

şi mă baricadez în spatele strălucirii unui zâmbet. În acel moment îmi imaginez că am o mască de cristale, că lumina pică bine pe faţa mea şi radiez, şi mă simt ca aparţinând unui alt univers, cu alte metehne, alte legi, cu alte ceaiuri, altă muzică, alte dulcegării.

Însă acest personaj e cât se poate de real, trăieşte în acest univers comun, şi deşi i-ar plăcea să-şi înţeleagă interiorul mult mai mult decât printr-un joc al istorioarelor, ce-au fost săpate ori scrijelite în suflet din chimii greu de pătruns – dar până la urmă alcătuiri sublime, care adunate, se constituie în chiar (istoria scrisului, da)  – , îşi ia, de fapt, poveştile, din forma norilor( plastilină pufoasă) şi din apele lor, şi care îl ajută să crească în sine unele seminţe, iar pe altele netrebuincioase să le înece. Şi asta se întâmplă numai când nu şi le ia din nisipul verii sau din verdele prăzuliu al primăverii.

Însă darurile de poveste (ce pufoşenie!) şi le ia din zăpada cea căzută oriunde, pe acoperişuri, pe crengi, pe pisici negre etc, şi asta mai ales din zăpada lui Poseidon, Undreaua românească sau Decembrie, cum îi zicem noi, roman(t)ici.

N-are un cufăr în care şi-a închis visele, o parte stau aerisite pe ici, pe colo, iar altele sunt închise ermetic în chiar cufărul care sunt Eu.

Dacă n-aţi ghicit despre ce personaj era vorba până aici, ei bine, acum e clar, sper, Eu sunt: Alma Nahe de poveste. Singurul personaj în faţa căruia mă inhib sunt eu, doamnelor şi domnilor!

Dar nu, n-am atacuri de panică, staţi liniştiţi, eu am atacuri de patimă! Acestora le vin de hac făcându-mi cadouri mie însămi, simplu, fără solemnitate şi fără bas adânc vibrant, dar cu fior întru veneraţie.

Ziceam că aş fi un cufăr, mai sus?  Ei…uneori pot fi confundată uşor cu un pahar „tulipe”, fiindcă dacă mă atingi scot un clinchet şi pot fi muzicală, dar, mai ales, mă pot sparge, dacă mă scapi din mână. Dar cu suportul potrivit, plus încălzitorul necesar….mireas(m)ă specială ce mi-s, mamă-mamă! 🙂

Şi mai e ceva…acum, că am înghiţit şi-o tărie, am păstrat câteva cuvinte care mă apropie de partea cea mai delicată, dar şi una plină de taină, ceva ce trimite cu gândul la delicateţea şi graţia unei petale de floare, în nuanţe de alb, galben şi auriu închis, suprafaţă concepută în valuri ample, precum iubirea, o speculaţie poate pur filosofică ori, de fapt, un apropo ademenitor unui anumit teren de joacă şi zbenguială.

(vezi oferta pe Borealy.ro)

Nu că aş fi o clasică, da’ femeie tot îs şi mi-a plăcut mai ales forma, care deşi pare o ciupercă, poate fi şi-o păpădie. Şi cum sunt sub semnul ei, al păpădiei, în tărâmul meu de vis, iată şi legătura…Nu o constrângere, ci o legătură referitoare la rădăcini şi care e mai mult un simbol al prieteniei păpădiei cu…văzduhul.

Nu ştiu, numiţi-o  incapacitate de înfrânare, căci oricum, tot ce scriu pe-aici e într-o zonă mai mult a meditaţiei, decât a concretului urban sau un mic amănunt, un stimulator de gânduri noi în armonie, deşi eu rămân tot o oaie încăpăţânată, dar cu acel rol catalizator al unei noi ferestruici, prin care vă invit să priviţi, deschisă unor noi privelişti în galben, un gălbenuş solar într-un anotimp al răcelii albe, un imperiu al razelor de soare, părtaşi la o muzică nepământeană, semne runice, în sferele acestui suflet care sunt.

Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi, aşa cum şi eu am de gând să continui, cum am făcut-o dintotdeauna, indiferent cât de scump m-a costat drumul întru limpezire! Şi, ce-i mai important, dăruiţi-vă cadouri singuri, din când în când…oricare ar fi ele.

00181 O Campanie Borealy Gifts, de Crăciun.

Anunțuri
  1. Cu asemenea scriere mă faci să citesc articolele comerciale! Ce ascunzi în el, în afara „temei”?

      • Borealul este sub conul de umbră. Australul este lumina!

        • Sudu-i fruncea, da… 😆 Nu ard dealu’ … 🙂

          • Mersesem mai departe de atât, în spațiu. Spre poli, fără joc. Dacă joc, ajung în stele!

              • Păi nu mai știu să mă întorc pe pământ!

                • Aprinde beculeţe pe casă, să se vadă din spaţiu! 😆

                  • Mă dau bătut, că nu am destule becuri! Mai ales că vreau să trec la LED-uri!
                    Dar lumânărui parfumate o fi bine?

                    • ehe…lumânările-s ludice; dacă-s şi parfumate, sunt toxice, i-aadevărat, dar şi iubirea e toxică şi tot iubim! 🙂

                    • Dar, fără toxina iubirii, am dispărea. Prefer să fiu intoxicat! Iar toxina asta este și una plăcută! Vreau plăcerea!!!

                    • Şi bine faci! Deşi, uneori, la capătul ei poate fi ceva fictiv! 🙂 Nu degeaba se zice că durează trei luni. Dar…uneori, poate să dureze o viaţă, chiar dacă de partea cealaltă iubeşti nu învelişul, ci conţinutul. Mie mi s-a întâmplat. Eu iubesc interiorul unui om cu tot ce are el şi exterior, cu apucături, cu nebunie, cu smerenie, cu nesimţire, cu …cu…şi am încercat să nu-l judec. Nu ştiu cât mi-a ieşit. Habar n-am dacă ştie asta, dacă chiar simte sau doar se minte că ştie.
                      Şi îl voi iubi tot aşa, mereu…indiferentă la orice altceva care are legătură cu lumea înconjurătoare şi regulile ei. 🙂

                    • Nu poate dura trei luni! Asta este găselniță americană, ca să disperseze credința în valorile adevărate ale iubirii și familiei, ca să scuze abaterile unor oameni „cu greutate”, care ar trebui să devină exemple de urmat! Aicea apare ficțiunea, nu în dragostea adevărată!
                      Am spus-o și o voi spune mereu. Eu sunt alături de iubita mea de peste 29 de ani! Crezi că a scăzut intensitatea sentimentului? NU! Și-a modificat doar materializarea, căci din flacără vie a devenit jar nestins, din vijelioasă a devenit blândă și ocrotitoare! Și, așa cum spui tu, am iubit-o cu toate ale sale, cu bune și mai puțin bune, fără condiționări! Căci adevărata dragoste este necondiționată!

                    • Eu ştiu! Dar oamenii mă sufocă cu regulile lor. Ei îţi zic: trăieşte-ţi viaţa! Nu sta după un tip fictiv! De parcă eu mi-am murit-o! De parcă ei ştiu ce îi trebuie iubirii mele şi gândului meu şi viselor mele…Îi ignor cât pot, dar uneori mă ajung. Şi de aici renunţări…nu o dată! Nu ştiu de ce mă deschid aici aşa. Poate pentru că tu eşti un bun captator de energii în acest moment şi eu, neavând unde să le trimit să respire, le aştern aici, ca şi cum aş fulgui.

                      Eu aşa ştiu, că e necondiţionată dragostea şi nu o să schimb asta, chiar de mi-ar dispărea toţi prietenii din jur fiindcă ei nu cred. Au încetat să mai creadă în frumos…îl cred adormit, într-o pădure fără sfârşit…ori eu, de-asta scriu aici…să trezesc cu orice preţ…şi-n mine, şi-n alţii.

                    • 1. Sunt în comunicare, peste tine, cu cineva din Roman. Este posibil să existe o comunicare extrasenzorială cu acea persoană, caz în care chiar aș putea fi un captator de energii!
                      2. Te simt și pe tine că ești puțin crispată, s-a mai întâmplat și altă dată, așa cum s-a întâmplat să te simt degajată și pusă pe șotii. Probabil ca sunt bun medium pentru tine. Am mai întâlnit astfel de momente, dar stând față în față cu acea persoană!
                      3. Dragostea trebuie luată așa cum este, fără alte condiționări. Cândva spuneam, fără să fi citit asta pe undeva, că dacă poți spune pentru ce iubești pe cineva, înseamnă că, de fapt, nu iubești! Când a apărut dragostea, ea cuprinde întregul, nu părți componente ale persoanei! Va trebui să faci abstracție de părerile altor persoane, căci aprecierea se face după criterii subiective. Eu pot aprecia numai și numai pentru mine!!!
                      4. Frumosul există și nu doarme niciodată. Dumnezeu a făcut lumea frumoasă, doar noi o mai urâțim uneori. Frumosul există peste tot, chiar și în ceea ce numim la un anumit moment, urât. Mă repet, Baudelaire a descoperit frumusețe chiar și în urâțenie și în răul lumii! Și ne-a lăsat capodopere descriind această față a lumii!
                      Frumusețea nu doarme, dovadă fiind scrierile voastre de pe bloguri, clubul psi, cercul acesta de bloggeri care vă comentați unii la alții!
                      CONCLUZIE: Capul sus, privirea înainte, zâmbetul pe buze!
                      (Acesta este sloganul meu din anii de liceu și imediat după)

                    • Adevărul e că, de când cu Poetul Iv, tuturora le place să folosească cuvântul „fictiv”. 😆
                      Uite…m-am relaxat! Eşti o lumânare parfumată şi antistres. Mulţumesc! 🙂

                    • Mi-ai adus aminte de o altă vreme, mai de tinerețe, când, la fel ca tine, veneau la mine câteva persoane, tot fete, și mi se destăinuiau cu privire la iubirile lor. Cred că știam să le ascult și de aceea veneau la mine.
                      Mă bucur ca te-ai mai relaxat!
                      Dar, dacă aș fi lumânare, chiar și parfumată și antistres, m-aș consuma și ai rămâne fără un mugur! Ai mai putea înflori?

                    • O, sigur că pot…am găsit câte-un mugur de-a lungul timpului chiar în mine. Dar e bine să şi exteriorizezi din când în când…altminteri o iei razna. 🙂

                    • Eu am avut foarte lungi perioade de închistare și nu mi-au priit, cu atât mai mult cu cât eu sunt comunicativ!

                    • Şi ştii ce nu ştiu ei? Apropo de fictiv? De Iv? Nu ştiu de unde e, cine e, dar eu ştiu. 🙂
                      Eu nu am fost închistată niciodată! Am vorbit în stânga şi dreapta fiindcă eu nu fac faţă intensităţii ciocnirilor altfel. Ştii, mi-am dat seama de ce prietenii nu împart cu tine bucuria-ţi…vor să-ţi fie mereu aproape, dar la rău. 😆 Glumesc…Şi eu sunt nepermis de comunicativă. De aici, uneori şi neajunsurile. 😛

                    • Gura păcătosului, adevăr grăiește!
                      Am avut destui oameni în jurul meu care, desi au fost ajutați de mine (absolut dezinteresat), au încercat să-mi faca rău sau să mă lovească pe la spate. Asta pentru că eu sunt prea direct și adevărul nu este iubit de oricine! Da, comunicativitatea este, uneori, nocivă!

                    • Mi-ai dat și temă de studiu, cu acest poet enigmatic! Am să-i caut poemele, să-l cunosc și eu.

  2. Tu, oaie? Incapatanata da, insa oaia se spune ca nu e tocmai isteata…
    Ha, ha, ca tot intreba lumea daca scade calitata scrierii cand e vorba despre advertoriale… Uite ca nu scade, insa in anumite competitii nici nu aduce puncte. 🙂
    Imi place suportul ala de pahar… Dar cum sa fac, daca imi plac paharele reci? 🙂

    • Mă, sunt unele situaţii, în care e musai să behăi eu, ca o oaie, măcar să par, dacă nu sunt una. Prea multă isteţime aduce cu sine şi nişte neajunsuri, fiindcă inhibi unii boi…stai, rămân în zona asta…să le zic berbeci?! Le zic!

      Pe urmă, aici e un advertorial plătit, bine că nu e un concurs, unde probabil, din nou, punctajul ar fi fost mic, nicio surpriză. Vorbesc mai mult despre mine, ca un cadou, decât despre cadouri în sine. Dar ce nu înţeleg companiile e că asta vor să citească oamenii, despre suflete, alături de obiecte, care oricum se văd, nu? Că doar nu închidem ochii şi îi deschidem doar în zona cu litere…

      Apoi..suportul mi-a plăcut şi mie şi, dacă mă întrebi, mă prefer un pahar rece pe blog, dar caldă în afara lui. 😛
      Şi un cognac încălzit, tare-i bun! 😆 Mie, când se întâmplă să beau o guriţă de cognac, nu-mi trece aroma aia o săptămână…şi-mi face o poftă să devin beţivă, ceva de speriat! Să vezi ce-o să se distreze Drag Oş! 😆

      • Nu m-am putut impaca niciodata cu cognacul, insa vodca cu cola ma facea si pe mine sa ma gandesc ca nu-i o nenorocire sa bei. :)))) Acum imi place vinul alb demidulce, dar tot asa, cateva pahare in tot anul, ca eu sunt omul exceselor si ma tem de mine uneori. :))))

    • Întrebarea aceea nu avea conotații ascunse! Am citit câteva articole bune, după opinia mea, dar am impresia că exact acelea nu au primit prea multe puncte! Iar Alma are dreptate, eu nu doresc un articol prea tehnic, pentru că acela nu-mi atrage privirea, ci unul mai aproape de suflet! Bineînțeles că vorbeam de articole comerciale.

  3. viscoleai undeva? hmmm….
    domoleşte-ţi atacurile de patimă că de nu, vezi ce urecheală capeţi! îţi suflu toate păpădiile şi alta nu!

    • Pe vremuri! Acum nu vezi ce soare nebun? 🙂 Atacurile vreau să mi le împachetez cu o inimiă „clear”
      …să ştii că am vrut-o pe cea gri, ca şi tine, dar pe urmă m-am răzgândit. Mi-am zis: păi, nu e a mea gri destul? 🙂 Şi-am cerut o inimă curată…mă rog, „clear” e şi „şters”…sper să nu! 🙂

  4. Imi imaginez ca atacurile de patima le ai in fata unor obiecte frumoase pe vrei sa le cumperi si nu stii ce sa alegi. Cel putin asa sunt eu! Nu e usor de trecut prin asta…

    • Şi în faţa unor obiecte, dar cu acele patimi mă descurc mai bine! Atacurile de patimă le fac în faţa unor oameni frumoşi, dar care, nu ştiu din ce pricină, nu sunt conştienţi că sunt frumoşi şi ajung să se comporte ca nişte oameni urâţi. 🙂

  5. m-ai bagat in atmosfera iernii !

  6. Câte fețe ascunse ai tu, Alma?
    Oare ai talentul dedublării?
    Sau este doar talentul actorului?
    Iv? Fictiv sau naiv?
    Unde te ascunzi cu adevărat?
    Unde îți putem vedea adevărata față? (nu de poză este vorba)

    • Cred că suntem unii într-alţii. 🙂

      • Cred că tu ești mai mulți! În mai mulți nu-mi place cum sună.

        • Nu-ţi place cum sună, dar e tristul adevăr! Celălalt e un adevăr vesel.

          • Care personaj îți place mai mult? Nu în teatru.

            • Singurul personaj inventat de mine. Restul le-au inventat alţii. 🙂

              • Doar unul? Nu cumva sunt două?
                Am găsit pe undeva rezonanțe Almanahești.

                • Jora, da..e al doilea…dar e doar o faţetă blănoasă.

                  • Cât despre păpădie, dacă la ea te referi, se joacă cu tine. Cu timpul. Ca şi cu mine. 🙂

                  • Despre Jora știam deja. Nu mai ai și altul? Că eu așa cred.

                    • Mai am unul la comun cu un coleg de teatru. L-am făcut în 2010. El a scris un text şi eu unul. Şi atât. Îl găseşti în blogroll, se numeşte atelierTREispreZECE. Trebuia să fie despre copiii cu care lucrăm…n-a fost să fie. N-am avut chef niciunul de blogul ăla. 🙂

                    • Să încerc altfel.
                      Cine este fulgul?
                      Cine este Iv?
                      Pentru ce regăsesc „sonorități” cunoscute în ambele „roluri”?

                    • Pentru că nimic nu e nou sub soare. Ne luăm unii după alţii.
                      Uite…o temă faină de gândire e asta. Mâine o să anunţ pe facebook-ul meu că eu sunt Iv. Să vedem ce iese. 😆

                    • Dacă nu ești, crezi că merită jocul?
                      Și iar nu-mi dai răspunsul decât cum crezi tu că sună bine!
                      Stăpânești tehnica manipulării cuvintelor, nimic de spus!

                    • Merită! Iv vrea să fie fictiv! Să vedem dacă poate, când altcineva zice că este el! 😉 Îl fac mai celebru decât e! Scrie mizerabil de la o vreme. 😆 A avut câteva chestii naivuţe faine. Dar nu are curaj să se joace. Îl provoc, că tot m-ai provocat. Poate devine mai bun. 🙂

                    • Poate devii? Cine cunoaște toate cărările internetului?
                      Dar cine este fulgul?
                      Mă nedumerește.

                    • E posibil să fie cine cred eu. Dar e la fel de posibil să fie o întâmplare frumoasă şi doar să cred că este la cine mă gândesc eu, dar să nu fie. Oricum ar fi, pentru mine fulgul e un nou teren de joacă. Ca şi pentru tine, de altfel. I-adevărat, pentru mine e mai mult decât un fulg, e floarea întreagă. Dar tu suflă în el…cine ştie ce cântece îi vor ieşi. 🙂

                    • Ar fi să fie a doua persoană pe care să o urmăres, dacă nu chiar de la început, cel puțin aproape, tu fiind prima care ai văzut-o.
                      Prima se ridică frumușel, doar că temele sunt puțin cam restrânse ca arie, dar are timp.
                      Stau și mă întreb: dacă aveam pe cineva să-mi ghideze pașii, aș fi evoluat, sau rămâneam tot la nivelul ăsta? Eu aș dori ca fulgul să devină bulgăre de zăpadă, să doboare totul în cale. Uneori pare timiditatea întruchipată, alteori pare deosebit de agresivă.
                      Poate nu se cunoaște, sau poate se cunoaște mult prea bine?

                    • Eu cred că nu se cunoaștea așa cum s-a descoperit de curând. Și acum germinează. Numai de el, de fulg, depinde încotro. Știu că unui fulg, dacă îi intri în câmpul intim, i se pare că îl zbori. Cum e un plutitor…îi va plăcea un timp. Sau pentru totdeauna, habar n-am. Știi cum e cu chestiile simple? Discuțiile pe lângă le complică. Și, dintr-un ceva accesibil, se inhibă prima impresie. Sunt oameni cărora nu le place să fie atât de contemplativi cum suntem noi doi, acum, spre exemplu. Vor mult mai puțin. Și? Poți să-i condamni? Nu! Fiindcă atât le e rădăcina. 🙂

                    • Rădăcina poate fi viguroasă, dar dacă nu beneficiază de un „tutore” (că așa se numește suportul de creștere de la pomi, a nu se interpreta), este posibil să se plece sau să crească strâmb. Asta doar până se înalță, că după aceea se descurcă și singur!
                      Vom vedea.
                      Acum eu sunt cel ce spun că placă la culcare, căci la 5 mă trezesc și nu sunt obișnuit cu nopți ca ale actorilor!
                      Noapte bună!

                    • Nu e așa de complicat. Fulgul e descurcăreț. Poate se ia după fulgul de plop, acela se scuipă, dar pe urmă se bagă în sân. 🙂

                    • Noapte bună! 🙂

  7. De aur e tăcerea
    Când vrei să te ascunzi
    Sau dacă te scufunzi
    Sub verbul „a mima”.

    • Actorii nu sunt numai mimi. Ei nu mint şi nu numai mimează. Ei şi ard un moment într-o situaţie care are la bază un text prestabilit. Restul, tot arderi, fără texte scrise pe hârtie şi acest rest poartă numele generic de „viaţă”. Există o întindere a înţelesului cuvântului de la + la – infinit. Cele mai aproape de origine nu sunt neapărat adevăruri. Iar cele mai aproape de infinit(+, -) nu sunt neapărat minciuni.

      Dacă tăcerea e de aur, cuvintele-s de plumb. Am mai zis, o mai zic.

  8. Alma, Îmi place că ninge pe blogul tău. Și tare mi-au plăcut agenda și eșarfa. Dar galbenul….. oare nu l-ai putea schimba dacă te rog? 🙂

  9. Frumusele cadouri 🙂 O sursa de unde sa luam si bani nu ne spui 🙂 ?

  10. Tocmai bine a picat urarea, în seara de Sf. Nicolae, că eu acum am citit-o! Darurile, de oricare ar fi ele (chiar și o nuia!) sunt binevenite toată luna asta, iar pentru unii chiar și o tărie. Că tot ai amintit și de ea! 🙂

    • Păi, ce?! S-a mutat seara? 🙄 Acum e încă zi, aşa se vede de la ferestra mea. Şi tăria, da, e bună! Eu tocmai ce mi-am turnat în cafea, ca să-i ameţesc zaţul şi să se aşeze altfel. 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: