alma nahe

Astronautul din tălpi

In arena luptelor sterile on Decembrie 3, 2013 at 5:41 AM

Ai ajuns în faţa unei case,
te-a purtat iubirea, acest astronaut din tălpi,
dar pe rând şi alte sentimente înrudite, cosmice
ori cine ştie din ce bucată de Absolut rupte,
da’ nu vrei să strigi prea tare,
că s-ar deranja păpădiile.
Nu ştii de-i casa locuită aşa cum crezi tu
sau ce pitici şi-au mai făcut sălaş, pe lângă ce ştiai,
în ea.
Dar ai învăţat să asculţi,
ştii semnele punctelor cardinale: foc, lemn, metal, apă.
Ştii că ceva e.
Şi laşi să se prefacă ce-i în interiorul casei într-un prim zgomot.
O să fac! Nu mă prefac! O să fac!
Dar el e imperceptibil.
Numai că păpădiile simt ceea ce omul nu poate simţi,
şi-atunci îşi aruncă câte un fulg.
Ninge cu fulgi de păpădie şi ăsta e semnul de viaţă.
Te bucuri că ai rămas la poartă, sigur că te bucuri!
Nici nu te mai interesează dacă e anotimpul potrivit
şi nici găurile negre.
Te sunt! Mă sunt şi singur! Dar, dacă vrei, suntă-mă tu când poţi!
se poate auzi dacă ştii limba lor,
un fel de viscol al păpădiilor.
În real, dacă ai pierdut ceva, îl mai poţi căuta în vis.
Dar dacă pierzi acel ceva în vis?
Îl mai cauţi înapoi, în real?
Iată, două naturi ale …vieţii, să zicem.
Pe care s-o iubesc mai mult?

Anunțuri
  1. Dar, printre punctele cardinale se află și aerul! Sau doar le înconjoară, ca puful păpădiilor ce zboară? Iar în zborul lor, anulează păcatele, de foc, de lemn, de metal și de apă? Mai sunt? Sau am dispărut printre punctele cardinale, purtat de puf și de aer?
    E viscol afară și mi-am pierdut visul! Pe acesta unde să îl mai caut?

  2. Ți-ai dezlegat baierile pungii secrete
    și vorbele au fugit, pe perete,
    S-au așezat frumos, la rând,
    ca într-un vis, fluierând.
    Dar au desenat un astronaut,
    cu tălpile modelate din lut,
    nu mai poate zbura, nici să zburde
    printre punctele cardinale zălude.

    • O, ba cum să nu! Poţi să zbori, oricât de greu ai fi! Suntem ai gândului, ai minutului unic şi cum ele sunt imponderabile…Numai că nu ne ştim învelişul şi nu ni-s toate cardinalele acasă.
      „Ce frumoasă sunteţi, Doamna şi ce frumos v-aţi acoperit” mi-a zis ieri o blondină frumoasă de 7 ani, la şcoala unde predau actoria. Mi-a plăcut foarte mult şi apropierea ei sfioasă, căci n-am înţeles ce zisese…şi, când a repetat, mi-am simţit obrajii arzând.
      Mă „acoperisem” în alb…”adică, cum m-am îmbrăcat?”, am continuat eu şi ea zice: „da, şi asta!”. 🙂
      O, câte mai am de învăţat de la ei…

      • Chiar minunată diferențierea asta între acoperit/îmbrăcat! Iar sensul (știu că nu ții la sensuri, zici tu) te duce cu gândul foarte departe, într-o poveste nescrisă, încă! sau, poate la „Hainele cele noi ale împăratului”?

        • Ce frumos te-ai acoperit, Doamnă,
          Ai în suflet ierni, dar părul ţi-e toamnă!
          Cu sufletul mă ningi, mă reţii,
          cu părul mă cazi din drepturi
          şi eu nu ştiu pe cine să iubesc mai întâi,
          pe Autorul de fantezii,
          ori pe cea care scutură din mâini
          şi îi ies poveştile prin toţi porii,
          dar pe care n-o văd,
          din pricina decorului. 🙂

          • Dar dacă autorul
            Și actorul
            Sunt în comuniune
            Cu decorul?

            • Obiectele sunt imprevizibile. Mai întâi trebuie să le ştie felul, dacă-s moi, ori tari, rotunde ori colţuroase şi pe urmă să le ştie bine locul. Dar, chiar şi-aşa, acolo unde intervine omul, poate fi „încurcător”…comuniunea vine din relaţie, care trebuie să fie reciprocă. Obiectul îţi va servi fanteziei, atâta vreme cât nu îi ceri să devină ce nu poate.

  3. Ți-am spus că îmi place poemul tău?
    Îmi place!

    • Te-ai împărţit în trei, Mugure! 🙂 Mi-ai zis şi în primul mugur şi în al doilea; da, ştiu să ascult şi Mugurii…iar aici ai înflorit un pic! 😆

      • Cel mult în două silabe… trecătoare,
        Cam ca între munte și mare!
        Iar de o voi face pe litere,
        N-am să mai trec de admitere,
        Căci numai patru vor fi câștigătoare,
        Ultima, dublată, va fi căzătoare.
        Iar de înflorit nu am reușit,
        Căci frigul m-a cam amorțit!

  4. Nu știu câtă poezie
    s-a scris despre păpădie,
    dar e clar că trebuia
    s-o versifici chiar mata!

    • S-a scris despre păpădie,
      s-a scris mult, ne e feerie!

      Așa te văd acum!
      O casă,
      o curte și
      multe,
      multe păpădii,
      și nici urmă de cărare.
      Peste toate-aş sufla!
      Aş veni la tine-ncet…
      Dacă aș intra în curte,
      s-ar alege puful.
      Dacă aș intra în casă,
      s-ar alege praful.
      Alergică,
      mă așez pe o piatră(întotdeauna găsesc câte una)
      rezemată de gard.
      Te voi aștepta,
      te-am strigat să ieși afară,
      la joacă,
      și fiindcă puful unei păpădii mi s-a așezat pe pleoape,
      am crezut că mi-ai răspuns.
      Aici e liniște,
      o liniște cu cântec de păpădie.
      Dacă ai fi aici, ți-ar plăcea priveliștea,
      păpădiile astea ale tale au închis în ele ierni.
      Așa, păpădiilor! Ningeți-mă!
      Când o să vă scuturați de tot,
      o să arăt a pui de păpădie ușor.
      Poate și ușor răcită…
      Nu știu dacă ai să mă recunoști
      sau și mai rău,
      poate că vei crede că eu ți le-am scuturat pe toate,
      vrând cu orice preț să găsesc o cale până la tine.
      Chiar și-așa, merită așteptarea,
      Sunt cu fața spre ce trebuie!
      Dacă vii purtat de vânt,
      ia și umbrela mary poppins,
      căci, odată ieșit,
      te voi lua pe sus,
      să împart culorile asfințitului cu tine.
      Până atunci mai strănut,
      îmi scarpin nasul și,
      cu ochii înroşiţi,
      scriu încă un poem din flori.

      • Știu, te interoghezi cu voce șoptită
        La urechea și ochii de după oglinda
        Bănuită că mă ascunde, spion de sufletu-ti
        Da, sunt aici, cu diamantul în mană
        Si tremur cu el o floare în spatele oglinzii
        O decupez cu precizia sufletului.
        Îmi permit și mici greșeli
        Căci nu mă pot opri din tremurat
        Bănuiește-mă dincolo de oglindă!

  5. fii-mă! mamiii, vreau păpușa lu alma!

    • 😆 Nu ţi-e frică de recondiţionări? Bine faci! 😉

      Te voi fi, cine ştie ce,
      când voi şti
      să fiu chiar tu,
      prin mâna mea,
      să prinzi a visa,
      că feţele palmelor au şi spate…
      Dar tu ştii, draga mea, deja…acestea-s cuvinte din altă parte spre alt câmp.

  6. Am o pilă la centrala electrică.
    E o pilă atomică
    Încerc să mă folosesc de ea
    Firele de păianjen înșirate pe stâlpi
    Să-mi poarte energia…controlată
    Până în poarta casei tale.
    Aici trebuie măsurată tensiunea
    Nu trebuie tunată, fulgerată
    Să ningă păpădia neviscolit
    Si poarta, poarta deschide-o
    Puțin câte puțin
    Să pară chin
    Curentul să nu mă soarbă deodată
    Căci repezeala reînvie cicatrici
    Esențele se vând în doze mici
    Să nu vedem în păpădii, arici
    Eu sunt un stâlp la poarta ta
    Aici

  7. Tu mă împingi să stau în ușă
    In odăiță aș pătrunde
    Mă mânuiești ca pe-o păpușă
    Eu aș intra, însă pe unde?
    Mă -mpingi ușor și nu pricep
    De-n piept apeși sau intre umeri
    Oricum ar fi, parcă încep
    Să simt cum pulsul tu îmi numeri
    Si asta sper că te-a convinge
    Si tu ușor mă vei împinge
    Spre locul cald din casa ta
    Sau cine știe…unde…va

  8. Nu diamantul e valoarea,
    Ci scopul lui de bisturiu
    El taie fără sa rănească
    Deschide calea spre-al tău viu
    Suflet

    • O, gel de duş îmi eşti…
      mă faci s-alunec în poveşti!
      Să scot baloane de săpun
      şi să te suflu dintr-un tun
      în care sunt doar flori
      să ţi le faci fiori…

  9. Alunecă, tu Alma dragă!
    Si diluează-mă sub duș
    Pe trupul tău să fiu arcuș
    Si buzele-ți să fie fragă
    Atinse de se vor,
    Eu muzical le voi străbate
    Buza de jos o simt cu-n dor
    ***
    De ai da vălul la o parte…

  10. Copiii – zice-se – pot vedea aura.
    „Ce frumos v-aţi acoperit, Doamnă”…
    Nu crezi că?
    Eu sînt convins, cîmpie de păpădii…

  11. olimpieee… ţi-au înmugurit ciorapii! ai îmbulinat-o! 😛

  12. Ne minte poezia, asa cum mint toate poeziile frumoase. Pe la tine nu ninge cu fulgi de papadie, ci cu fulgi virtuali de nea. Incercam sa ma concentrez la versuri si nu reuseam din cauza miscarii de trupe albe… 🙂

    • Păpădia îi aruncă(pe fulgii ăia de nea), ştiu eu ce zic! Că doar nu m-am îngălbenit degeaba! 😆

      PS:Pfff…deci, nu mă lămureşte nimeni cum e cu pierderile din vis în vis?! 😆

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: