alma nahe


Zară

In Cartea în care se tace on noiembrie 20, 2013 at 10:45 AM

Mai întâi n-a fost nimic.
Pe urmă a fost.
Alburind.
Dar nimicul s-a întins.

  1. nimic, nimicuri, nimicnicie, nimicit…
    lucru de nimic, om de nimic

    Răspunde
    Carmen Pricop 20 noiembrie 2013 at 11am

  2. A naibii limba română cu dubla ei negaţie care nu-i afirmaţie… 👿
    De obicei e de folos. Acum încurcă !
    Aşe că declar onest : întins, ne-ntins, nu înţeleg nimic !

    Răspunde
    Dan 20 noiembrie 2013 at 12pm

  3. gălbenuşo! iar visez la albuş?

    Răspunde
    psi 20 noiembrie 2013 at 12pm

  4. Mie mi-e frica de nimic.

    Răspunde
    Cuvânta 20 noiembrie 2013 at 1pm

  5. Nimic nu e o certitudine – asta e o certitudine! 😎

    Răspunde
    Drugwash 20 noiembrie 2013 at 4pm

  6. Tu eşti marea pată din mintea mea! 😆 Eşti cel mai prost deştept pe care-l cunosc, ţi-am mai zis! 😉

    Răspunde
    alma nahe 20 noiembrie 2013 at 5pm

  8. Întâi mai ?
    N-a fost nimic dar în 1889 a devenit ziua unora care munceau.
    Nimicul s-a extins într-adevăr. Nu mai e nici o șmecherie să muncești. Acum iți „alburești” gulerul cămășii și joci la bursă…sau la loterie.

    Răspunde
    geluodagiu 21 noiembrie 2013 at 12pm

    • 😆 Gelu, şmecherie ce eşti! Nu-mi plac gulerele! Decât cele de poveşti!

      Răspunde
      alma nahe 22 noiembrie 2013 at 11pm

      • Sper să te inspire „schița” mea. Eu mă gândesc deja la filmulețe. Mă bazez pe tine pentru dialoguri. Poate și la niște personaje-păpuși și altele. Nici nu știu dacă ai ascultat cele trei muzici. Bagă-mă în seamă pe email! când ai timp și motiv.

        Răspunde
        gelu odagiu 23 noiembrie 2013 at 7pm

  9. …nu spun nimic, că n-am…

    Răspunde
    Adriana 22 noiembrie 2013 at 10am

  10. Cu regret creator scriu.
    Ești nepoata din fleurs du mal a Calliopei / te-ai născut în scutece impregnate cu autograful Magdei Isanos-Blandiana-Mălăncioiu / te hârjonești cu preacuvintele în curcubee de sensuri derivate …
    Dar vedeta rubricii de față e partitura Alexandrinei! Atand că jeo texplic:
    Eu sunt un dement dependent de scris, profund deprimat că nu reușesc să ating stări de grație citind/scriind poezii, ci mai degrabă ascultând muzică… Poți să iei orice Byron, Goethe sau oricare alt poet-titan…eu tot cu Bach-Mozart-Beethoven-Chopin mă însoțesc în desfătările mele extreme…Mă rog, nu poți compara trăirile pe cuvinte cu cele pe note muzicale, sunt atinse paliere diferite ale sensibilității umane…
    Trecând peste divina Alexandrina, respect și apreciez persoanele care își cultivă și valorifică vocația, ca tine. Am picat și eu de curând în zona asta de blogosferă. Mă lepăd de precaritatea timpului liber și nu mai plec. Să fie clar!…de lună și de noapte bună, că uite ora 1.00-i colea…

    Răspunde
    ComiCultural 24 noiembrie 2013 at 12am

    • „neaţa! Şi ce dimineaţă! Uite, la regret creator nu mă gândisem până la tine. Trebuie că – şi e dovadă şi comentariul tău – regretul creator e mai creativ decât orice alt sentiment pe lumea asta. Am să aprofundez. 🙂 Şi eu mai lălăi din când în când, Uite, intră şi în casa mea muzicală când ai timp.

      Răspunde
      alma nahe 24 noiembrie 2013 at 10am

  11. Te sorb, pic cu pic. Pe tine și pe-oricine din lista ta de prieteni. Nu am timp, din păcate, să le scriu tuturor…îmi neglijez barbar până și propriul blog. Dacă mi-aș scrie vreodată memoriile (ceea ce n-am să fac!), majoritatea pasajelor ar trebui să le iau de prin commenturi pe alte bloguri, că sunteți prea multe spirite sensibile prin mediul online cu care vreau să schimb experiențe. Apropo de ”regretul meu creator”, îl resimt nu doar aplicat la semiparadoxul din relația poezie(lirism)-muzică. Parcursul meu existențial mi-a prilejuit câteva motive de a regreta. Important e să te regăsești în spiritul optimist-creativ care să te împingă mai departe, să gestionezi echilibrat-evolutiv trecerile spre ”the next level”.

    Răspunde
    ComiCultural 24 noiembrie 2013 at 3pm

    • Oho, de câte ori nu m-am risipit şi eu prin comentarii, mai mult decât pe aici. Aici îmi dictează altceva, aici sunt în căutarea frumosului dintr-o anumită pădure adormită. Acolo, la ei, toţi ceilalţi pe care-i citesc, e o pădure trează în care nu caut, ci doar iau ce-mi place şi dau şi eu în schimb ceva. E un soi de troc, dar care n-ar încăpea în vreun capitol din „memoriile” pe care le-aş scrie eu. Memoriile nu sunt amintiri, ci timpuri adunate: de regăsire, de pierderi, de adunări, de risipiri etc…
      Dar, din aceste risipiri ale tale pe-aici, ca şi ale altora, eu parcurg alţi şi alţi „kilometri” de înţeles în căutarea sensului pierdut voit ori doar rătăcit şi care-şi aşteaptă căutarea şi sper ca şi acele comentarii ale mele, la alţii, să le dea ceea ce şi eu iau de-aici, din chat-ul ăsta sentimental. 🙂

      Răspunde
      alma nahe 24 noiembrie 2013 at 4pm

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: