alma nahe

Poetul care n-a citit nimic, dar s-a citit pe sine

In Cartea în care se tace on Noiembrie 13, 2013 at 4:50 PM

Poţi da crezare doar lumii pe care tu o primeşti!
Când i-a venit prima dată gândul, şi-a zis:
Nu-i nimic, o s-o fac pe cărăuşul între cele două lumi ale mele!
De aceea nici măcar nu s-a mai îmbrăcat frumos,
se costuma în scris,
lua dintr-o parte,
căra în cealaltă,
uneori ducea de două ori aceeaşi minciună,
alteori de trei ori acelaşi adevăr,
ca pe-o carte,
în mână,
pe cap,
la subţiori,
ca pe-o piatră,
de gât,
de mâini,
de picioare,
ca pe-o măsură,
ca pe cerneala nopţii târzii.
Unde-o să mă mut, o să-mi fie bine!
Şi unde se muta era bine.
Uite, văd eu bine sau în fereastra asta nu e nicio durere!?
Şi durerea dispărea imediat de la geam,
în locul ei apăreau puncte-puncte albe
şi ouă portocalii,
dar culoarea lor nu-l mira,
poţi să vezi lumea în ce culoare vrei tu!
Care-i cel mai lung anotimp? l-a întrerupt cineva din casă într-o zi.
Cel de îngrijire! E cel mai…pulmonar! s-a trezit că-i răspunde,
dar până să întoarcă capul,
până să lase jos încărcătura,
dispăru totul:
casa,
omul,
glăsciorul…
Şi-atuncea genele lui au clipit şi-au început a măsura
distanţa pân’ la luminişul din obraz şi-a început a cânta.
Dar muzica e doar începutul! şi-a zis sieşi, privind întristat 
dinspre cârcă înspre mână şi
dinspre mână înspre cârcă
şi-atunci, din acel moment a început să-şi construiască un refugiu dincolo de cântec,
din tot felul de întrebări urmând planul lor infinit pentru muritori.


00181Adrianei, căreia i-am promis cândva, nu demult, un poem cu numele ăsta.

 

Anunțuri
  1. Văzând titlul, n-am putut scăpa de curiozitate, care e precum piatra aia de gât, de mâini şi de picioare. Să mergem dar spre început.

  2. Tu în ce culoare vezi lumea Alma?

    • În cea a albușului de ou, Sonia! Până acum credeam că gălbenușul cel portocaliu e soarele. Dar, asemeni lui Dali, m-am înșelat? De fapt, soarele e alb, nu e galben. Și cum lumea o poți vedea doar fiindcă e soare, atunci o văd în cea a albușului de ou. 🙂

      • Eu, mai puțin poetă, văd lumea mereu în altă culoare. Azi este gri, că sunt obosită, mâine e aurie pentru că sunt fericită. Te-am întrebat pe tine cum o vezi pentru că eram curioasă să văd ce răspunde o poetă.

        • Cum să răspundă altfel decât în do…dii!? 😆 De fapt, e vorba despre acel transparent gelatinos, albul obţinându-se numa’ dacă îl fierbi sau îl prăjeşti. 😆 Câteodat’ şi ars. 😉 De unde şi maroniul vieţii.

      • Se vede treaba că ai o sursă care îți furnizează doar ouă de găini de țară … Sau cum am mai văzut prin comerț, ouă de „găini fericite”.

          • Doamneeee … la cum se uită la mine, mai degrabă m-aș atinge de ouăle lui Cătălin Moroșanu decât de ale ei…

            • Nu o să comentez preferinţa. 😆 Fiecare cu „uităturile” lui…

              • Nu e vorba de preferință ci de instinct de conservare !!!

                • Am auzit că marinarii l-ar poseda mai ceva ca pe un pugilist.

                  • Dăi în pisici că nu despre ei vorbim aici… Știi ce mă enervează pe mine acum ? Mă enervează că sunt unele bloguri, printre care și al tău, pe care scriitura este uneori încărcată de înțelesuri. Bi, tri, quadro sau naiba știe câte-or fi, sensuală. Și senzuală. Și eu, individualist în aceeași măsură în care sunt și haplea când e vorba de a-mi însuși ceva ce mi se oferă, mă grăbesc să-mi însușesc unul care să fie-al meu. Ș-apoi mi-i frică să-mi dau cu părerea, temător că nimeresc pe-alături și mă fac naibii de cacao. Dacă aș fi vreun critic celebru, nu m-aș teme să-mi fac cunoscută opinia. Fiindcă atunci toți, inclusiv autorul poate :lol:, s-ar plia după părerea „profesionist” exprimată. Cum însă sunt departe de a fi așa ceva, uneori mă abțin să comentez deși îți citesc fiecare postare. De cele mai multe ori de două sau chiar de trei sau patru ori.

                    • Păi, calea cea bună către text o cunosc doar eu, că na, ca orice text de Autor, are o frântură de realitate. Uşor stilizată, ea conduce la un soi de generalism, pe care fiecare îl poate interpreta în orice sens doreşte şi îi prieşte. De data aceasta, ce am îngroşat e o cheie de descuiat. Partea cealaltă e doar broasca prin a cărei gaură poţi privi sau sări…ca ea. 🙂
                      Şi aş vrea să îţi cunosc opinia exprimată, chiar şi-aşa, neexprimată „profesionist”. Pe mine oricum mă sperie profesioniştii. Sunt atât de duplicitari!

                    • Daaa… siguuur… Ca apoi să râzi de mine, nu ?
                      Mă alint acum. La Abisurile „m-am riscat” și o dată sau de două ori, guess what ?, am nimerit. O să-mi încerc norocul și la tine.

                    • Dacă ţi-aş spune că sunt oameni care, spre exemplu, în loc să-mi comenteze scrierile aici, îmi scriu un e-mail, ai zice că fabulez. Niciodată nu i-am contrazis dacă au înţeles altceva. 🙂 De fapt, direcţia pe care mi-o dăduseră era o potecă nouă, pe care am luat-o şi eu. E plăcut să te plimbi prin pădurea ta, dar cu lichenii pe muşchi „aşezaţi” altfel.

                    • Să dăm totuși Nordului ce e al Nordului ! 😆

                    • Vezi tu, eu sunt de părere că nordul poate fi şi no(r)dul…şi e un cuvânt care începe-n „nor”…şi cum am început de curând seriile cu sfârşitul în „nor”, „vânt”, „soare” etc.(îl pregătesc pe „moare”), pregătesc şi o serie cu începeri tot aşa de „furtunoase”…Nordul îşi ia singur, oricum! Dacă îi mai dau şi eu… 😉

                    • Nu ești originală. Prima formulă a Nor(d)ului aplicată în acești termeni îi aparține tot unui marinar, Columb pe numele lui. Că altfel nu-mi explic cum a descoperit el America.

                    • De parcă am avea cum să fim originali, de vreme ce, ca să fii original trebuie să fii ori Adam, ori Eva. Eventual şarpele, ori mărul… Restul sunt „incesturi” sau ouă…aşa şi cu oul lui Columb.

                      PS: Scuze că am dispărut! Între 11.00 şi 13.00, în fiecare dimineaţă când nu-s profă de actorie, sunt una de mate şi-mi vine cineva la pregătire. 🙂

  3. mersi frumos

  4. Almanahe, acceptă încă o dată mulțumirile mele. Pentru că-mi dăruiești zâmbete și bucurie. Mulțumesc.

  5. poetul asta pare cam indecis si nu prea stie ce vrea. dar macar e fericit pentru ca isi poate crea realitatea asa cum vrea el. ceea ce ar fi util oricui.
    dar cel mai mult imi place mica pasaruica din fotografie. daca nu uit de ea poate o asez cuvinte intr un tablou din hartie :). imi plac culorile ei superbe.

  6. Citit dintr-o răsuflare…
    Splendid!

  7. Unde ai gasit pasarea aceea rotunda ca o bila, ca e dragalasa tare! Pare un semn de punctuatie la poemul tau…unul neasteptat.

    • La ruşi! 😆 De la ruşi vine…
      Glumesc! Apasă pe ea şi asemeni unui semn de punctuaţie, ţi se va deschide o cale, pe care mereu o ascund sub fotografii, ca să nu mai precizez sursa.

  8. Câteodată mă loveşte aşa un gând că ai să ajungi undeva departe…..şi că trebuie să mă țin după tine, fie şi doar pentru un autograf… 😉

  9. Mă întreb ce culoare are lumea mea…

  10. uneori, când mă citesc
    în urma paşilor mei,
    palide semne prin praf
    îmi pare că cea care deschide fereastra
    îţi seamănă.
    şi atunci mă întreb
    deşi aş putea foarte bine să strig:
    eşti tu?

  11. Eu sunt poetul care s-a citit doar pe sine.
    Sunt deștept sau prost…îmbrăcat? Aceasta este întrebarea.
    N-am mai postat dincolo să nu mă vadă olteanu’ ăla din Craiova 🙂

  12. Eu ici faut chia, tu deschizi. Colivia. Ok? Si aloi ici ici zborul. Printre culori, pe alèse.

  13. Am înţeles şi-am râs, înţelegând! Sună foarte bine aşa, ciripit! Aş cânta o melodie aşa, dacă-mi compui tu versurile exact în acelaşi stil. 😛
    Ca cei de la Sigur Ros.

  14. Fiecare dintre noi isi are propria lume si oricat am muta ganduri, minciuni si adevaruri dintr-o parte in alta, lumea principala va avea aceeasi culoare, chiar daca nuantele se vor mai schimba.
    Imi place la nebunie prima poza si asta imi aduce aminte ca nu ti-am spus ceva despre o alta poza de la tine. M-am indragostit de cea cu spinii iesind din trup subtire…

  15. In ziua când am primit dedicatia, mi-am pus ochii roata pe aici, am citit şi am plans. Asa ca o proasta ce nu mai crede in lucrurile speciale, sau care vin in momente când mintea mea febrila..nu reusea sa gaseasca sensuri şi culori…mai departe de un roşu în gât. Acum, când e mai mult albastru in viata mea, ca o capricoarnă ce se respecta si nu poate gandi decat in albastru nu pot decat sa spun că titlul e nimic pe langa alunecarile tale in culori…din textul propriu zis. Vorba lu’ Dan, nu ştiu dacă ghicesc eu vreodată ce spui exact, dar măcar ştiu că există o lume pe care nu aş fi bănuit că există…dacă nu te-as fi citit pe tine, poeto! Multumesc! Iartă-mă, dar abia acum imi simt cu adevarat buricele degetelor …tastatoare.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: