Vis American

Motto: Mama a avut de ales între „Culica”, „Steluţa” şi „Mihaela”(numele celor trei fete ale naşei de botez), pe lângă Olimpia. A ales Mihaela. Dacă ar fi fost o vizionară, ar fi ales  „Culica”. Nici „Steluţa” nu e rău…

Aleea Căminului, nr.9, etajul 4, în trecut

-Înhî-înhî-înhî-înhî…, plânge micuţa Culica, ascunsă după perdea.

O făcea des. Nu să plângă! Când nu se mai simţea bine pe tărâmul ăsta, se învălătucea în perdea şi îşi imagina trecători în altă lume. Perdeaua îi era titipi. TTP, de fapt, adică Tărâmul Tuturor Posibilităţilor, dar era peltică şi din acest motiv îi plăceau filmele americane. Dar trecem momentan peste faptul că plânge. Acum e în Brooklyn, în ziua de Halloween.

Nu ştie exact ce e Halloween, dar a observat, în mai toate filmele americane văzute, câte-o sărbătoare. Ziua Recunoştinţei, când familia, are-n-are, mănâncă curcan, şi unii plâng că n-au, şi până la urmă fac rost şi se termină filmul. Apoi, 4 iulie, când toţi americanii, ca o mare familie, sunt veseli, indiferent ce culoare au.  Şi mai sunt vreo câteva sărbători evreieşti, da’ astea îi amintesc de un unchi care-o face jidoavcă, din pricină că e roşcată şi-are pistrui, aşa că le lasă acum în cutia amintirilor, nedeschise. Tot în familie, oricum…

Câteva trepidaţii şi gata treaba, adv…enture!Arsenic şi Dantelă Veche. O distracţie macabră, ştie! Dar are patru ani şi n-o interesează părerile celor mari. Oricum, ei ştiu numai de work, work-work-work! Cred că aici mergea şi-n limba rusă, da’ nu vrea să pară prea deşteaptă pentru vârsta ei. Îşi bagă limba-ntre dinţi şi o replică ea, aceeaşi replică Mortimer Brewster(Cary Grant), o altă replică ea, aceeaşi replică, imitând-o, Elaine Harper(Priscilla Lane). Dar cel mai mult îi place să le dea replici mătuşelor ucigaşe excentrice, Abby şi Martha(aici limba ei e în extaz). Martha, Mar-tha, Martha…sună de parcă ar trece un tren marfar :Marfa, Mar-fa, Marfa…

– Olimpia!Oli…mpiaaa…ah, mereu o întrerupe fix când îi e lumea imaginară mai dragă. Tocmai acum, când Teddy urcă treptele în fugă spre camera de la etaj şi strigă „La atac!” imitând celebrul îndemn de la San Juan Hill al lui Roosevelt? De fapt, nu imitând! El chiar crede că e Roosevelt, ce neeeebun! Acum îl lasă să facă săpături în subsolul casei – crezând că sapă şanţuri pentru Canalul Panama şi îngroapă victimele epiedmiei de febră galbenă, când, de fapt, îngroapă nişte cadavre, „gesturi de caritate” ale Marthei(sora lui) şi ale nebunaticei Abby –  şi eu vă spun în treacăt că întreruperile sunt făcute de Mary, mama Olimpiei Culicăi. De data asta îi aduce o bluză de trening, fiindcă s-a lăsat răcoare şi chiar de e înfăşurată în perdea, nu-i ţine cald. Tot nu vorbeşte cu ea, cu maică-sa. Ştiţi că mai devreme plângea. Păi, cum să nu plângi când vezi că părintele tău preferat nu ştie să-ţi răspundă la toate întrebările?

– De ce nu suntem americani, mamă?

– Fiindcă suntem români, Culica!

– Eu vreau să fiu americancă, mamă! De ce nu m-ai făcut americancă, ca să mă fac actriţă?

-… 🙄

După astfel de scene, o apucă tremurul, fiindcă are un orgoliu treaz. Degeaba îi explică Mary că şi românii pot fi actori, ea ştie! Numai actorii americani sunt stele! Şi ăsta era unul dintre momentele când îşi dorea s-o cheme Steluţa. Da’ poate s-o cheme de-acum, nu? După perdeaua ei e posibil orice. Travel-travel-travel…

New York, prima zi pe titipi, etajul 101, prezent.

Se culcă pe prima creangă care-i ieşi în cale…şi adormi. Ignorând cu totul maşina de poliţie ce subtil se-apropia. Era şi normal, având în vedere diferenţa de fus. Apucă să citeasca doar”POLICE …SKY”. De fapt era“POLICE BOSKY”. Ca nicio altă maşină de poliţie, se puse frumos pe aşteptat lângă ea… oricum, la drept vorbind nici o alarmă din lume n-o putea trezi.“DORMI!!!DORMI!!!…ăsta-i doar un vis”…apucă să mai spună, căci o voce se contura ca pe pânza unui trepied: “De unde ştii că e vis? Ai vreo dovadă că ceea ce se întâmplă nu e realitate?” Regăseşte-teeee!”… se mai auzi din cer, ceru’ gurii cuiva, înainte ca din maşina de poliţie să iasă un poliţist gras, cu o mustaţă neagră, deasă, şi tuşind ca un fumător de pipă.

De fapt, el chiar îşi scoase pipa când se îndreptă spre ea, şi-şi indesă în ea tutun cu aromă de cireşe .
“Dar nu trebuie mai întâi să mă caut?” întrebarea se izbi însă, sfioasă, de mustaţa celui din faţa ei. Atunci poliţistul îşi scoase cătuşele şi spuse:”You are under arest for dream hopping!” Wo-Wo!E…sssttt…eee deee răăuuu, Steluţoooo…

Păşi uşor pe primul norişor, ce plutea lin chiar lângă tocul ferestrei larg deschise, vrând să evadeze. Încercă să-şi amintească ce zi a săptămânii e, dacă are serviciu sau nu, dar brusc îşi dete seama că nu contează asta. În chiar momentul ăsta se iscă o furtună şi  Steluţa se trezi ţipând: “Trebuia să decupez şi nişte fluturaşi! Şi furtuna se mai domoli un pic! Şi, chiar aşa, ce naiba căuta pe nor, în loc să o ia pe scări, cum de mică mama sa o-nvăţase? Dar nici nu apucă bine să-şi termine gândul şi căzu. Căzu din pat! Zorii se-aruncară brusc şi ei pe ea, da’ tot îşi aminti că e prima ei zi în altă limbă! Şi prima ei zi ca şi chelneriţă. Cumva şi prima ei zi de figurant.

Ah, Hollywood-Hollywooooooood! Hello, Olly!

Ceilalţi duzinari îi găsim la psi în tabel.

fotocredit: Kamil Vojnar