Burka

Între mână şi talpă, taine. Între caznă şi zăbavă, tărâmul plăsmuirii întru cei hămesiţi. Înfulecăm de zor tot ce-ntâlnim. Înfulecăm uneori cuvinte. Alteori le bem. În lumea din care venim, cuvintele construiesc lumea, dar o şi dărâmă. Şi cuvintele astea, printre preoţi şi sălbatici, printre nătângi şi zei aprigi ai gândului, nu-s cum par, nu-s cum apar.

Foc nu e numai ardere, e mărinimie, pară, dar şi iuţenie. Cuptor e când e vară, dar e şi-un televizor care-şi ferecă povestea, una mai veche decât alta, una mai nouă decât alta, fiecare înfiripând climatul dorit, stârnind ploaia gurii, vântul nasului şi  furtuna ochiului. Există un timp al plăsmuirii, ca o desagă fără fund, cu amintiri, şi fiindcă nu-i destul doar desluşind dincolo de perdea, dincolo de văl, ea se naşte şi dincolo de uşi!

Ca în nişte cuptoare incorporabile, pornim în lume cruzi, cu aprindere electrică şi hoinărim întru coacere, încolo şi încoace de prezentul ăsta timid, sfios, umflându-ne, şi prin nepricepere, dezumflându-ne.

Acest prezent e acoperit cu o burqa neagră – semnul modestiei, dar şi al nevăzului -, căci aşa e el, neîncăpător desen în faţa autorului său descumpănit. Burka, desişul descuamat întru desprindere de lumea nouă, nu e numai un văl întru ascundere, ci e un deşert descris, deschis numai pentru o minte destupată, fiindcă altminteri, săraci în judecată, deşertul nu e altceva decât nisip. Ori nisipul în trup de sticlă, chiar măsoară timpul, deşi, dacă ar fi să mă întrebe pe mine Cel Care Stârneşte Gâlceava Lumii, mi-aş dori pentru fiecare dorinţă sau vis pe care i l-aş cere, nu măsurători, ci un unic buton, în care să sălăşluiască uşurinţa.

Primul gând, dar şi cel mai important, ce m-ar face să-l apăs – dintre toate apăsările incorporabile în vis- l-aş folosi pentru cei 88 de ani ai bunică-mii, pentru plita ei cu patru picioare, pentru cuptorul ei pe lemne, care uite-o, într-o scânteie, cum aprinde pârjolul.

Şi uite-ne împreună, în sfadă cu pietrele supărării, cum dăm jarul la o parte şi-aşezăm pe vatră frunze de râs, iuţi, ca de hrean. O mână opăreşte mălaiul pe plită, o altă mână picură zahărul întru îndulcire şi timpul iarăşi curge încet-încet, ca peste făină amestecul răcit, în ploaie albă şi fină.

Mâinile ei frământă oferte, cu smerenie întru forma pâinii, o vrajă din copilăria-mi, burca, o turtă de mălai, învelită şi coaptă în frunze de hrean în timp ce mâinile mele se întorc în timpul frământărilor lor.

– O mâncai goală, beai un pahar de vin şi erai turtă de beat! mi-a zis ea, azi, veselă, în receptorul de la ureche, sunând-o, ca să-mi amintească reţeta.

Eu tot mă strămut, dincolo de forme ştiute, dincolo de vocea ei blajină, scuturând burca de cenuşă, dincolo de crâmpeie din bucoavna cărţilor de citire de altădat, din care-mi recită, ori de câte ori mă prinde grăbită în pragul casei ei. Şi mă întoarce…

Astăzi e ea la mine, dar în gând (căci nu mai poate să urce) şi…în cuptor. „Să vezi, nene Stratulate, ce e la noi în cuptor!” Nu, nu-s trei pisoi, ca-n poezia dascălului ei, învelindu-i întâiul suflet de copil…

Un duh străin conduce maşinăria mea de copt, vâlvătaia e alta, ce-mi dă cumva şi altă idee despre suflet, făcând să-mi dăinuiască copilăria. Unde sunt eu? Acolo unde impresia se-njgheabă, ascunzându-mă printre degete, fără nicio grijă, fiindcă mi-am programat cuptorul să pornească înainte să ajung acasă, şi, precum un ceas deşteptător din visare, să se şi oprească.

– Ce afurisenie mai e şi asta, maică? parcă o aud întrebându-mă în struna timpului, în eleşteul lui adânc, bodogănindu-mă, musafiră. Se spală singur, bică, poţi a crede asemenea năzdrăvănie? Zâmbesc! Zâmbesc duhului ce-mi aprinde patima dincolo de bucătărie. Încă e aici cu mine! Ea prinsă între doi de opt, eu prinsă între două butoane, ca două infinituri.

Aroma cafelei mă îmbată şi ea, odihnindu-se întru ghiciri în ceaşcă şi alte călătorii, în noul meu cuptor Hotpoint Ariston cu microunde. Mă uit la mâinile mele fine şi nu mi-e ruşine, scriu (prinsă de gustul tehnologiei) aceste cuvinte ale rândului care acum se scrie şi-apoi îmi privesc maşina de spălat rufe, pierzându-mă în rotaţiile ei și-ale ultimului rând.

Nici n-aş avea de ce să-mi fie ruşine, fiindcă eu, spre deosebire de bunica, trăiesc acoperită, deşi o visătoare într-un elefant de piatră…

.

Dicţionar:

BÚRCĂ, burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză.

BURKA(burqa) s.f. îmbrăcăminte tradiţională musulmană pentru femei, formată dintr-o mantie lungă şi largă, care acoperă în întregime corpul, cu o zonă de ţesătură rărită în dreptul ochilor.

Bică –  bunică

1. Text înscris în etapa a XVI-a  a SuperBlog2013; Sponsor:

2. Jora, la proba de gătit, o să fie în plop, răchita o să-i facă micşunele, în cel mai bun caz…sau o să doarmă pe cuptior.

3. Textul participă şi la „Duzina de cuvinte” a psi©ului.

Duzinari: carmen pricop, Dan, Adriana, Sonia, Vienela, Matilda, Scorpio, Ioana, vavaly, Laura, Ioana Soglu, Some Words, roxana