alma nahe

Urmă de cer(c)

In Cartea în care se tace on Octombrie 7, 2013 at 2:54 AM

Mi te-ai pus cerc

în guri de aer,

în cuvânt.

Al acestuia!

Şi-al acestuia!

Pânzele primului erau deja umflate,

iar celui de-al doilea, echipajul îi era deja la vâsle

şi-şi caută acum nisipul,

acostarea…

Mai era şi sticla,

cea care măsoară,

cea care taie clipa în două,

înainte şi după,

şi-un cerc de lumină,

nefiind altceva.

Decât poate  îngustarea

întru apropiere,

dincolo de cercuri polare

şi două bucle,

plus acel alt ochi,

prin care ne apropiem, nebănuind, infinitul.

00181

Un poem inspirat, ca o gură de aer, ca o urmă de cerc, de Drag Oş şi Mugur. Alte urme de cerc şi la psi©, vienela, roxanaAdrianaScorpioMatildaDan (Hipertensiv)AbisurilecitaIoana Soglu, kadia, Lili3d, cammelyoglinda lui erised.

La mulţi ani, Madi! Urme de paşi întru bucurie şi cer(c) infinit!
Anunțuri
  1. Între planul de jos
    şi planul de sus
    e doar necunoscutul.
    Sau necunoscuta, ca-n matematică.
    Acelaşi (sau aceeaşi?) ics,
    impersonal poate,
    impersonînd unitatea de măsură
    a trecerii.
    Iar planurile întotdeauna trec
    în revers,
    la fiecare sfîrşit devenit
    început.
    Rotaţie sacadată,
    perpetuum mobile.

     X

    • E un necunoscut,
      dar în forma-i gânditoare,
      îi cunoşti jumătatea plină
      şi nici aceea prea luminată,
      dar însemnându-şi fiinţa pe-o hârtie
      ea nu mai pare-aşa, un puf…de păpădie.
      În fiecare întuneric, un adevăr luminos.
      În fiecare lumină, un adevăr întunecat.

  2. Golul jumătăţii de jos îşi aşteaptă împlinirea, de sus.
    Ciclicitate.

    • Precis! Ca o portocală cu douăsprezece felii. Ca un măr tăiat în şase felii. Ca un şarpe, mijloc…fără cap şi fără coadă.

      • Toate feliile au cîte două colţuri, inevitabil dăm dintr-unul într-altul, consumîndu-le, consumîndu-ne.
        Care-o fi scopul şarpelui…? Oare îi scuză mijlocul…?

        • Ştii vorba „priveşte partea bună”! Ei, eu o privesc pe-aia neutră! Fiindcă, deşi privim din colţul nostru de poezie, vedem doar partea ascuţită şi uităm laturile, ori arcele(nu arcurile!) care l-ar salva.
          Scopul şarpelui e să ne amintim că suntem până la trei, acolo unde nici nu credeam că mai suntem măcar unul. Dacă nu e ceva de scuzat la el, e doar gaura aia din suflet. Dar şi la asta m-am gândit, să ştii…trebuie să fim una cu universul. Şi vom fi cândva! Cândva! Când vom înţelege să râdem împreună. Toţi, fără excepţie. Şi să plângem tot la fel. Să scăldăm pământul, fiindcă îi tot omorâm apele, dar nu-i dăm nimic în schimb, decât aroganţa noastră de căutători de comori. În afara noastră, şi nu înlăuntru…

          • În cîte cercuri se va roti necunoscuta din necunoscut, pînă ce toţi vom fi unul…? Şarpele cîştigă, fiindcă din milă a fost primit la sîn pe arca primordială. Noi nu mai sîntem, ne destrămăm. O, lume, convinge-mă că greşesc!

            • Eu sunt aici (o lume, în fond) ca să-ţi spun să nu greşeşti crezând asta. Chiar şi când se destramă firul, rămâne şi poate fi tri*cotat la loc. Ştiu, firele se mai şi rod! Dar nu e cazul acestuia!
              Şi n-ai înţeles! Nu şarpele e rău. El e pus să se insinueze, când în necunoscuta din ochi, când în necunoscutul gurii. Dar între ochi şi gură mai e şi nasul. 😉 Fără văz, mai e cum mai e! Fără grai, mai e cum mai e. Nasul e cel perfect, oricare i-ar fi forma. Şi fără el, n-am respira. Ai nas! Respiră! Şi să nu-mi zici că nu mai ai plămâni, că te bat! 😆

  3. ….cercuri care se întrepătrund şi care prind în ele…prietenii, cuvânt…admiraţie. Cercul tău lasă urme. Ştiai? Ce întrebare…pun.Mai bine…fug…în cerc!

    • Lanţuri, Adriana, lanţuri! 🙂 Cercul meu nu e strâmt, nemuritor şi rece. Dovadă comentariile voastre. Şi mă bucur că aţi intrat în arcul ăsta de cer(c) şi că aruncaţi ocheade frumosului poveştilor cu care mă adorm.

  4. măăăi, da câtai cercurile! 😛

  5. Trăim pe mai multe
    cercuri
    (paralela 45
    şi altele,
    suratele sale)
    dintre cele două
    cercuri polare,
    dar într-un singur
    cer(c)
    de lumină
    unde cuvântul e
    mare şi tare,
    şi se dă rotund
    (sau de-a dura)
    fltrând infinitul
    şi cuprinzând
    nemărginitul.

  6. Ne invartim in cerc intreaga viata, fie ca ne dam sau nu seama, fie ca vedem sau nu cum nisipul se muta dintr-o parte in alta a clepsidrei. Unii dintre noi stiu exact ce cauta, ce le lipseste, altii spera sa afle pe drum. Nu ma intreba din care categorie fac parte. :)))
    Dragos s-a deschis doar pe jumatate, din cate am vazut. 🙂

    • Drag Oş s-a deschis ca la carte. Nu-l caut la copertă! Acolo el îi prefaţă. Cât despre învârteli, uite-aici! http://olly.bandcamp.com/track/roz
      Ne învârtim să ameţim,
      nimic nu mai e clar când ne-nvârtim.
      Să ne luăm de mână, să ne învârtim,
      nu până-n Amsterdam, doar cât să ameţim.
      Nici pe biciclete, nici pe role
      şolduri să nu mai unduim, fiindcă nu aşa ne găsim.
      Scăpăm de accidente atunci când ne-nvârtim,
      pe JOS, când călătorim, nuanţe devenim.
      Haide să nu mai vorbim, să nu mai clipim,
      doar să ne-nvârtim, ca să ameţim.
      Culorile amestecând, prin tălpi, de jos în sus,
      să se împrăştie în noi, ca un ciob spart, înfipt în tălpi, accidental.
      Un mers pe vârfuri este dragostea! În rest, culorile,
      în fuga lor de noi, vârtej, ne descompun când stăm.

      Deci, haide să ne învârtim, ca să scăpăm de roz.

  7. Fiecare cu povestea lui. De sus din cer(C)ul zodiacal, jos la lumea din real. Cine poate sa-i ia urma in cautare de comori 🙂

  8. Cum spuneam… ne invartim mereu in cerc! Fie in jurul nostru, fie facem un cerc… de prieteni si invartim vorbele! Pe unele le INcercuim pe altele le RAsucim… in fine… ne bucuram si noi de teorema euclidiana!
    va iubesc!

  9. La Mulți Ani! Să-ți fie restul vieții o sferă cu centrul în suflet și cu raza la infinit!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: