Unde dimineţile încep

Undeva, cândva, unde dimineţile începeau nesănătos, aşa:

Gura ta deschisă arată ca un tunel, zise femeia, idilic, şi dădu să-i sărute buzele.
Un motiv bun pentru a nu mai vorbi e să bei şi să mănânci, zise omul ei, eclectic, ferindu-şi buzele — ca de căldură, omul în  deşert —,  mestecând îmbucătura huruiund şi înghiţind apă în sec,  însemn de ură, după fiecare îmbucătură.

Hur-hur-hur-hur-hur-hur-hur, a mestecat şi-a băut omu’ în continuu şapte zile la rând, de dimineaţă până-n seară. Extatic, ca un saltimbanc dându-se peste cap fără oprire.

Hur om! şi-a zis în gând livada din curtea omului, privind pe fereastră, în casă, la cei doi, scuturându-se. Livada s-a uitat apoi înspre grădina de zarzavaturi şi i-a făcut semn unui fir de mărar ca să se lase în bătaia vântului şi să-şi trimită aromele spre fereastra celor doi, doar-doar s-or îmbăia din nou cu vorbe suculente ca altădat, căci chiar de nu s-a povestit, cândva cei doi erau ca două storcătoare de fructe în dimineţi cu iubire. Hur om,  a zis şi el mai departe celorlalte legume, în timp ce-şi vira aroma prospeţimii  înspre simţurile cui voia s-audă.

Între timp, femeia lui făcea ca trenul. Şi şi-a luat o pisică.

Parcă nimeni nu se mai uita în ograda lor. Parcă îi uitase bucuria. Însă se înşelau. Pe-acolo trecea un om. Şi-avea să conteze…

Aliniament explorabil!

*

Aici, acum, unde dimineţile-ncep cu un suc sănătos şi bun:

marketonline

Gura ta deschisă arată ca un tunel, zise femeia, idilic, şi dădu să-i sărute buzele.
Un motiv bun pentru a nu mai vorbi e să bei şi să mănânci, zise omul ei, eclectic şi bucuros, oferindu-şi buzele ca desert, mestecând îmbucătura huruiund şi înghiţindu-i pulpa, însemn de iubire, după fiecare îmbucătură.

Hur-hur-hur-hur-hur-hur-hur, a mestecat şi-a băut omu’ în continuu şapte zile la rând, de dimineaţă până-n seară. Extatic, ca un saltimbanc dându-se peste cap fără oprire.

Hurom! şi-a zis livada din curtea omului, privind pe fereastră, în casă, la cei doi, scuturându-se. Livada s-a uitat apoi înspre grădina de zarzavaturi şi i-a făcut semn unui fir de pătrunjel, ca să se lase în bătaia vântului şi să pătrundă cu aromele-i înspre fereastra celor doi, îmbăindu-se din nou cu vorbe suculente ca altădat, căci chiar de nu s-a povestit, s-a înţeles că cei doi poate că erau acum ca două storcătoare, presare la rece,  dar  în dimineţi cu multă iubire. Hurom,  a zis şi el mai departe celorlalte legume, în timp ce-şi vira aroma prospeţimii înspre simţurile cui voia s-audă.

Între timp, femeia lui făcea ca trenul. Şi era precum o pisică.

Parcă nimeni nu se mai uita în ograda lor. Îi uitase tristeţea. Nu se înşelau. Pe-acolo, pe lângă casa lor mică,  trecuse cândva un om. Şi-a contat!

Aliniament explorabil, trecătorul l-a inventat pe Hurom. 

1. Text înscris în etapa a II-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Fotocredit: Mihai Cucu

3. Textul participă şi la duzina de cuvinte, un joc super al clubului psi©: Matilda, Vienela, Adriana, Sonia, Scorpio, Cita, Dan (Hipertensiv), vavaly, anacondeiere matildiceasca,

4. Pisica are şi ea de povestit, ce aici n-a putut, n-a simţit…Că are SuperBBlog.

5. Poveste inspirată de o fotografie a lui rus-vrăjitor.

Anunțuri