Azi

Pe buzele mele,

pe buzele tale

sunt două toamne,

ca două doamne.

Rod le culegem,

când le-nţelegem

soarele-n casă,

luna pe masă.

Din lume nouă

vin amândouă,

una-i o zână,

cealaltă-i divă,

gospo-amândouă,

în gură plouă.

Las să-ncolţească

urare-n spunere-almanahească:

Zână balanţă,

să ai vacanţă

de la urâte

zile şi rele,

doar bucurie culege-n panere!

Tu, Gospodivă,

rămâi activă,

rimă în zâmbet,

prin păr, doar cântec.

Vouă-amândouă,

un strop de rouă!

Scutur o floare

şi din petale

vă fac cărare şi

celor care,

socot ireale

ambele toamne.

Cad ouă, Doamne!

Cadou, ă, Doamne?!

.