Pe buzele mele,
pe buzele tale
sunt două toamne,
ca două doamne.
Rod le culegem,
când le-nţelegem
soarele-n casă,
luna pe masă.
Din lume nouă
vin amândouă,
una-i o zână,
cealaltă-i divă,
gospo-amândouă,
în gură plouă.
Las să-ncolţească
urare-n spunere-almanahească:
Zână balanţă,
să ai vacanţă
de la urâte
zile şi rele,
doar bucurie culege-n panere!
Tu, Gospodivă,
rămâi activă,
rimă în zâmbet,
prin păr, doar cântec.
Vouă-amândouă,
un strop de rouă!
Scutur o floare
şi din petale
vă fac cărare şi
celor care,
socot ireale
ambele toamne.
Cad ouă, Doamne!
Cadou, ă, Doamne?!
.
