Frumoasă cu un scop precis

Eu sunt frumoasă,
dar cu un scop precis!
Nu pentru că aş fi vreo iniţiată în arta sulemenirii
şi nici fiindcă aş putea să şterg strada
(precum o şterge cauciucul),
care nu ne-a întâlnit uşori.
Ca să mă mai vrei, întâi de toate –
e în obârşia mersului lucrurilor – , vom semăna
pâini, care să şteargă mina de creion ce ne-a desenat diferiţi
(oricum, aspectul se duce!),
apoi vom semăna unul cu celălalt,
de la prima până la ultima literă,
nuanţă cu nuanţă,
din interior spre exterior,
şi, abia atunci ne vom aprinde cu adevărat,
eu în alb sidefat,
tu în albastru-oţel,
ca un sfredel în scobiturile altui lemn,
unul în mina celuilalt.
Nu vom scoate fum,
dar vom fi două depozite de foc, aflate la răspântii,
fiecare cu coliba lui,
anume clădită ca să alunge ploile,
care nu ne-au ieşit
şi zăpezile,
care încă nu ne-au albit.
Te-aş aştepta sub corola poveştilor nescrise,
cu zahăr în palme,
pe drumuri de sare!
Te-aş aştepta o mie şi una de nopţi,
pe drumuri de mătase!
Aş culege soarele de patru ori
şi l-aş face roată sub maşina timpului
şi-am rămâne una cu luna,
căci  creşte,  descreşte şi dispare,
supusă aceleiaşi legi a devenirii.
Nimic nu ne împiedică să fim noi cei doi frumoşi
treji prin pădurea adormită,
în vreme vremuind,
două suflete rănite de atingerea lumii.
De ricşa lui Dum(nezeu),
jucând rişca cu sistemul de semnalizare,
nu-ţi fie teamă, vino!
Semaforul speranţelor se înclină şi el –
din pricina esteticii exterioare, poate,
a simbolului, ca efect al uitării
ori a altui artificiu de calcul – din când în când,
precum turnul din Pisa!
Eu sunt frumoasă cu un scop precis,
prinsă acum undeva, între imagine și privitor,
dar asta numai pentru că
ştiu că orizonturile sunt pentru aşteptări,
iar pământul e pentru
(urs)uzul dintre
sosiri şi
plecări…

1. Text înscris în etapa I a SuperBlog2013; Sponsor:

2. Fotocredit: Mihai Cucu

Editare târzie:

3. Să vedem ce părere are şi pisică-mea? Are şi ea concursul ei: SuperBBlog! Cum s-ar zice, îşi dă concursul. Cui? Păi, cum cui?