alma nahe

Firimituri

In cap umplut on Septembrie 28, 2013 at 4:31 AM

 

 

 

 

 

 

 

În traficul de sentimente azi e aglomerat. Versul, şi el, un aristrocrat, azi nu mi-e măsură. Dar, din când în când, mă întâlnesc cu Firimituri, un personaj cu o precizie de german, dintr-o anumită piesă de salon,  etalon pentru societate, şi, cum spuneam mai demult, el, Firimituri adică, întemeiază pe întâmplare, şi aşa cum fluturii îşi scutură aripile în ploaie, născând curcubee, aşa şi  h-ul din hrăneşte uneori dispare.

Nu m-am ascuns, m-am pus doar în situaţie, atât! Ungeri, mângâieri de cuţit… Nu ţine de talent, ci de amor latent, de nestins.

Când un poem de-al meu are doar grosime şi lungime, înălţimile i le retez, de nu se văd! Realităţii nu-i poţi omorî alegoria, până nu-i hârbuieşti şi carele.

Aveam nişte mere acre şi eu, tot timpul am crezut că dacă pot face ceva în vis, pot face şi aici. Ca pleoapa, la cules de stele, să nu-şi uite clipirea, ca suflarea care modelează cuvintele prin propria respiraţie. Le-am dat zahăr, le-am dat dulceaţă de vişine, scorţişoară şi aluat dulce. Le-aş  fi dat şi mai multe, dar n-aveam! Când vine vorba de dat sunt un fluviu la revărsare, care pare c-a adunat un secol de romantism. Dar dacă n-ai, nici nu trebuie, nu?

Firimiturim!

Un verde de context, excursionist.

Uneori mi se pare că scriu de parcă m-aş traduce pe mine dintr-o altă limbă.

Cuvintele sunt umede, unele au miez dulce, altele amar, dar aşa ce mi-s de dragi, cu picioruşele lor mici-mici!

Uită-te la “m” sau la “n”! Nu-s drăgălaşe harnicele furnicuţe? Prinse ca-ntr-un dans între vocale muzicale, ca mine în veşnicul vals al amintirilor. Firi-mituri. Nu mă pot abţine să nu-l rup, ca pe-un măr, pe musiu Firimituri ăsta, în două.

Chiar, poveştile demult uitate se duc în raiul poveştilor sau în iadul lor?

Mie mi-e dor de mine, cea adormită-n frumos! Care adormită, s-a trezit într-o dimineaţă cu un puternic sentiment că nu mai era ceea ce ştia că e…de-atunci, căutări şi găsiri în intens, dincolo de cuvânt şi dincolo de poarta hârtiei. Şi când păţesc asta, îmi atribui roluri în  bucătărie. Bucă-tărie? Cine-a inventat cuvântul, pesemne că s-a distrat copios.


Ah, tre’ să-mi găsesc un salut mai potrivit, mai vioi, întâlnirii oniricului cu realitatea imediat înconjurătoare!  Până atunci, îi voi zice măr copt.

00181

Acestea fiind zise, vă invit şi prin alte bucătării:  Vânt de toamnăVienelaIoanaoglinda lui erisedMatildacarmen pricopdorScorpioSome Wordsvavalylili3dAdriana, roxana, cita.

Anunțuri
  1. […] laudele mele într-una din următoarele postări. Cu aceleași fire elegante au mai brodat povești Alma, Vânt de […]

  2. S-a dezlantuit maestra cuvintelor! A adunat firimitura cu firimitura, le-a aromat bine, le-a amestecat si le-a bagat in sufletele calde ale cititorilor, sa stea o perioada la dospit, pana vor avea toate nu doar grosime si lungime, ci si inaltime.
    Imi pare ca recunosc printre firimituri resturi din ceva ce altadata era hrana pentru toti, iar acum este doar o rana, o rana vie, la care imi e greu sa ma uit, dar nici nu imi trece prin cap sa ii intorc spatele.

  3. […] Au scris vienela, almanahe, vantdetoamna, […]

  4. […] Am scris aici cu mare zor, cu rimele trase de păr. Însă am să-i înşir, mai jos, pe cei ce scris-au mai frumos: scorpio, vienela, almanahe, vantdetoamna, […]

  5. Unii zic că poveştile demult uitate nu se duc nici în rai, nici iad, ci în planul Akashic… Iar mie mi-ar plăcea să pot să-i cred 🙂
    Iar poveştile blogului tău au o muzică a lor, care nu se dă dusă nici măcar după ce le uiţi cuvintele 🙂

  6. Fascinant marul tau copt, rupt in doua Firmituri… 🙂

  7. Mângâieri de cuțit, dincolo de poarta hârtiei. Dacă aș putea vorbi și eu almanaheasca ta (alamanahește)! Piciorușele mici-mici ale cuvintelor îmi plac și mie, mai ales când le răsună clopoțeii.

  8. Cred că faci minuni în bucătărie (chiar, curios cuvânt :)) ) așa cum faci și pe blog. Măr copt… bună idee 😀

  9. Aww! De text ce să spun? Mi-ai făcut poftă 😛

  10. […] de toamnă, Vienela, Alma nahe,  Ioana, oglinda lui erised, Matilda, carmen pricop, dor, Scorpio, Some […]

  11. Arome de cuvinte calde, cu măr copt amestecate… tentant!

  12. ,,Limba” ta, eu nu stiu sa o vorbesc si de o fi un ,,elogiu” adus gatitului, e cel mai tare citit vreodata de mine. 🙂

    • Elogiu, elogiu! Că doar n-o fi elodie! Deşi io mi-s elodie bucătăriei, în sensul că dacă m-ai căuta pe-acolo, nu prea m-ai găsi. Dar îmi place să pozez în bucătăreasă. 😆

  13. h-răneşte….despărţit, bucă-tărie, firi-mituri…..mi-ai dăruit manii noi.Nici mărul copt nu-l mai văd. Poate pentru că nu-mi plac? M-ai lăsat mască ….din nou!

  14. Cuvinte cu picioruse? Asa se explica cum de evadeaza grupuri-grupuri si se prind in jocurile noastre! Cuvinte umede sau dulci zau daca nu imi vine sa le gust! Mi-ai facut pofta de scris dar nu stiu daca dupa ce incep sa scriu nu or sa fuga cuvintele cu piciorusele lor mici, mici sa se ascunda in cuptor sa se usuce dupa atat ploaie!

  15. Alma, te iubesc! 🙂
    Uita-te si tu cat ai pus intr-o fraza scurta ca asta:
    „Realităţii nu-i poţi omorî alegoria, până nu-i hârbuieşti şi carele.”
    Ma intreb cum reusesti sa te joci asa de… adanc cu cuvintele?!
    Si astia nu te-au descoperit inca sau te ascunzi?

    • În joacă reuşesc, Cita! Uneori răspunzându-vă la comentarii…primul impuls! 🙂 Cât despre ăştia, hehe…m-au descoperit, cre’că, altminteri de ce mi-ar fi frig?! 🙄

  16. Nu stiu de ce imi e mai pofta… de mar copt, de fluturi in stomac (din aia buuuuuni) ori de poezia ta 🙂
    Imbratisari, Alma!

  17. Savuros ! Sau S-avu-(r)-os (de ros)

  18. […] Raluca, Adriana, Elly, Javra, Rudolph, nespusdemult, Andra, Alma și Andreea […]

  19. am rămas blocată pe „Uneori mi se pare că scriu de parcă m-aş traduce pe mine dintr-o altă limbă.” 😀

  20. Când e vorba de dat cu libertate suverană tu cuvinte, uneori, adeseori, parcă pluteşti aşa, demiurgic, pe suprafaţa lor, cu rost, sensibilă la rost, când scrii.
    Parcă te-ai traduce pe tine într-o limbă esenţială; a ta.

    Când dau, dau ce iubesc, cuvintele de la mine, cele cărora le pătrund în lăuntru, de-acolo de unde mă scot, din lumea care nu ascunde, dar în care dorm tainici sâmburi de mere aşteptând anotimpuri în laboratoarele cărora să nu greşesc doze, în care componenta oniricului să nu aibă simţuri atrofiate atunci când voi bucătări din firimituri de visuri cu ştiinţa narcoticelor.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: