Într-o mână am o valiză în care ţin mângâierile
şi în cealaltă câte un oftat al unui trecător.
Când îl mângâi, las valiza jos,
dar încuietoarea e stricată
şi mai scap şi câte-o mângâiere de-aiurea.
Of, doamnă, da’ câte ofuri aveţi! se minunează el,
de câteva se scutură,
crede că-s ale mele toate.
Of, să vedeţi câte mângâieri am, îi răspund,
dar el e deja departe,
şi-atunci îmi scot creionul dermatograf,
(cu care îmi ţin în frâu ofurile,
ca să nu depăşesc norma)
îmi caligrafiez pe frunte o nouă mângâiere
„Te plac aşa cum eşti„
şi m-aşez într-o vitrină închisă ermetic.
***
Mi-am imaginat pielea, tare, cu ierburi crescute din porii de piatră şi şobolani în căutare de resturi, printre puţinele crăpături, care umanizau trupul.
Mi-am imaginat gura, cu buzele crapate şi gri, pline de pământ.
Mi-am imaginat ochii, fixaţi în nicăieri, încremenindu-mi timpul.
Mi-am imaginat mâinile reci,
frunţile nepăsătoare…
Mi-am imaginat lumea cu o inimă mare,
de piatră
şi de-aici încolo văd că cerneala se îngroaşă,
se scurge din peniţă,
un copil oftează grăbit,
gând,
pe geam un semn de întrebare,
un bătrân oftează lângă bătrânica lui,
gând,
un semn de mirare.
Ei nu te plac aşa cum eşti!
Vor să fii tu,
plus încă ceva…
Psilunatici: psi©, anacondele, Adriana, carmen pricop, Vienela, Scorpio, Adrianabis, Jora, Mitzaa, oglinda lui erised, Ioana Soglu, Sonia, Cita.
Alma Nahe(r) 
Hmm! Nu cred că ne placem aşa cum suntem, unii pe alţii. Măcar un gest, un tic verbal dacă nu ceva mai grav şi tot vrem a schimba. Sotul meu imi spune că mă place aşa cum sunt, dar ştiu că ar vrea să-mi schimbe pesimismul ăsta urât. La fel şi eu, aş schimba la el ora de trezire. Uneori am impresia că va dormi toată ziua. Noapte bună, Alma! Eu te plac asa cum eşti! Atat cât te stiu….
Te plac cum eşti, e-o liniştire, mai degrabă. Cuvintele liniştesc, neliniştesc. De aceea, omul şi-a creat forme de exprimare care liniştesc. Asta e una din ele. 🙂 Nu le aduc acum în discuţie pe cele care neliniştesc. Şi asta nelinişteşte, de fapt. Cum adică mă placi aşa cum sunt? Da’ cum sunt? Da’ ce-ai vrut să zici, dragă? Adică nu-s ok? etc. 😆
Fiecare ne dorim un ceva în plus ori în minus la ceilalţi.
„pe geam un semn de întrebare”
Sinteză?
Ne treci din clipă în eternitate! Acesta să fie răspunsul?
Dacă pe tine aşa te-a dus, uite, am modificat şi forma poemului, fără să modific conţinutul şi parcă e şi mai evident acum. Mulţumesc, Mugur, pentru o clipă de eternitate!
Mi-ai trimis un gând?
Dar mi-ai stricat eternitatea! Căci nu era o clipă de eternitate! Mi-ai descris ETERNITATEA, iar acum vrei să pară fabulație?
„Un bătrân oftează lângă bătrânica lui”
„un semn de mirare”? Oare ne mai mirăm? Pentru oftatul nostru?
Oare mă plac așa cum sunt?
Eu, prin natura meseriei mele, mă mir! Nu am învăţat să mă plac, fiindcă m-am plăcut dintotdeauna. Şi tocmai de aceea, poate, am pierdut câte una, câte alta, fiindcă celorlalţi, care nu se plac pe sine li se pare fabulaţie.
Eu trimit gânduri, scriind aici, dincolo de cuvinte. Tu mi-ai dăruit o clipă de eternitate în schimbul cuvintelor de pomană. Fiindcă ai înţeles cele ce mi-ai scris.
Reaşezând, în funcţie de gânduri, nu am cum să stric eternitatea, dar recunosc, o alterez, care „lucrătură” nu e neapărat ceva rău. A fost un impuls de moment, datorat scurtcircuitării pe care cuvintele tale mi-au dăruit-o.
Dacă ne mirăm pentru oftatul nostru? Nu, nu ne mirăm! Dar o să ne mire întotdeauna al altora. Fiindcă n-avem cum să surprindem ceea ce ei văd din locul acela, al deschiderii lor.
Mi-ai replicat într-un adevărat poem, ascuns în proza cuvintelor tale! Să-ți răspund? N-am la mine destule cuvinte frumoase! Dar voi încerca.
Mă plac, dar nu în fiecare moment al existenței mele, căci și greșesc, uneori. Mă accept așa cum sunt!
Cuvintele mele n-au fost „de pomană”, ele au plecat dintr-un suflet ce crede în ceva! Dar, oare, am înțeles cele ce ți-am scris? Oare am înțeles amândoi la fel?
Ai dreptate, eternitatea nu poate fi stricată! Ea este eternă, prin însuși numele său! Alterată? Scurtcircuit? Deja mă duci pe cărări neumblate! Așa cum n-am umblat prin eternitate! Doar o visez! Oare există?
Cuvintele tale nu au fost „de pomană”, asta ziceam şi eu, dar m-am exprimat nefericit.
Că am înţeles amândoi la fel, într-un anumit moment, acela al clipei care ne-a trimis pe-amândoi în preajma eternitaţii, e o propoziţie adevărată. Dar stările diferă. Tu ai căutat trimiterea, eu îi cunoşteam locul, tu fremătai în căutarea unui înţeles, eu fremătam în aşteptarea lui.
Eternitatea e o lucrare finită, aruncată în infinit! Ca şi omul, ca şi cuvintele….
Iar mă trimiți la școală! Eternitatea finită? Atunci cum definim înfinitul timpului?
Sau, poate, timpul este doar ciclic sau circular? Sau mergem pe banda lui Mobius? Nici atunci nu pot defini eternitatea finită!
Și, dac-ar fi să fie, ce farmec ar mai avea? Minunea infinitului ne uimește!
Am spus că e o lucrare(nu o lucrătură!) finită. Te trimit în spam, dacă mă superi! 😛
Timpul e şi el o lucrare(dar şi o lucrătură!) finită(secunde, minute, ore etc), finită de mâna omului, care vine dinspre minus infinit(trcutul) şi merge spre plus infinit(viitorul).
Prezentul este întotdeana un 0(zer…o) cu influenţe.
Un ceas care a stat arată de cel puţin două ori ora exactă? Ei, uite, asta numesc eu lucrare finită, aruncată-n infinit.
Banda lui Moebius e iluzia că putem să-i atribuim infinitului formă. Când colo, e vorbaa de conţinut! 😉
Și de voi fi la spam, voi deveni trecut, istorie,…
Dacă prezentu-i zero (nu zer…o), atunci și lucrarea-i zero. De la zero la infinit avem două căi, cu minus sau cu plus. Ce cale ți-ai alege?
Eu parcă aș rămâne în prezentul meu, în nemișcarea zilei cea de azi! Mereu vechi dar totdeauna noul AZI!
Banda lui Möbius ne duce către impresia infinitului, într-un continuum ciclic, pe cele două fețe ale lumii! Să-l luăm drept bun?
M-ai trimis la spam? Am avut un răspuns!
Nu. Nu erai la spam. Dar n-ai dat refresh, probabil.
[…] Eu am scris din nou oarecum tangenţial la temă, dar alţii au psi-lunit cu mai multă… exactitate: Alma Nahe, anacondele, Adriana, […]
Fericiți cei care te pot avea prin preajmă. M-aș intimida ca o dudă dacă ne-am întâlni, pentru mine ești o scriitoare talentată foc și, cunoscându-mi micimea, nici n-aș îndrăzni să-ți vorbesc. Cum a rămas, când voi avea o carte semnată de tine?
O, mi-e îmi plac dudele foarte mult! 😆
Nu ştiu dacă cei ce mă au prin preajmă sunt foarte fericiţi, fiindcă eu sunt genul care nu înfăşor după degete ceea ce le zic, iar ei nu suportă foarte bine asta şi păstrează distanţa.
Am observat în familia mea, pe linie maternă, o răceală demnă de Palatul de Cleştar. Eu încălzesc cu buclele-mi roşcate, totuşi. 😆
Nu te-ai intimida, crede-mă, nu vorbesc la fel cum scriu. Aici e o altă lume, pe care mi-o construiesc minuţios. Acolo, în real, drumuri bătătorite şi făcute de alţii, chiar dacă mai construiesc şi eu câte o uliţă prin care oricum, mă rătăcesc. 😛 De aceea, cartea semnată de mine, întârzie…nu ştiu când, nu ştiu cât, nu ştiu ce…cândva, poate.
Onorează-mi biblioteca, te rog.
Aștept nerăbdătoare primul tău volum. Dumnezeu să-ți dea toată viața inspirația de acum.
Să-ţi audă Cel de Sus vorbele…şi cel puţin un editor competent! 😆
[…] fără griji să ne rostim, un gând, o vorbă(fără de venin): Te plac aşa cum eşti: psi©ă, alma nahe, anacondelor,Adriana, carmen pricop, Vienela, Scorpio, Adrianabis, o poartă(pe-ape) către […]
Ei vor sa fii exact ce au nevoie si daca mai e loc iti dau voie sa fii chiar si tu 🙂
Îţi dau, sigur că îţi dau! Dar te închid într-o vitrină şi te vor expune tot ca fiind produsul lor, şi nu precum o bucată de carne cu voinţă proprie. 😆
Ce dacă nu mă plac aşa cum sunt
cei ce-au ştiut cum să mă lege de pământ?
Sunt roabă uneori, durere-n trup
din lanţ pe care nici nu vreau să-l rup
am învăţat-o bine pe de rost.
Pot s-o ignor ca şi cum n-ar fi fost.
Dar timpul până când voi înflori
dinspre pământ prin crusta lui spre cer
e-aşa neiertător şi efemer!
Cugetul nu mi-l pot înlănţui
şi nici cuvântul nu-s în stare-a-l amuţi!
Eu te plac asa cum esti, criptata si imbarligata! Ce scrii tu imi da fiori si trebuie mereu sa citesc de cateva ori, ca nu ma minunez destul din prima!
Si din ce ma minunez… simt ca trebuie sa o tin tot asa! 🙂
[…] scris Adriana, carmen pricop, anacondele, Vienela, psi, almanahe, Adrianabis, jora, Mitzaa, oglinda lui erised, Ioana […]