Ca o întâmplare într-un ceasornic ruginit,
hodorogind, gura.
Pupilele tresaltă,
de parcă ele sunt aripile vechiului faraon al facerii,
putrezind acum într-o piramidă a tăcerii forând
şi duhnind mecanic.
Doar în vârful degetelor de la picioare îmi mai găsesc încă
instinctul ancestral de a da un şut pământului,
trimitându-l într-un şanţ galactic, oarecare.
Unde mi-o fi răbdarea spusului,
în care faşă?
