O umbră…

Şi-a aşezat anii în fiecare ochi albastru,
în chip
şi (în) fel.
Acolo, cuvintele i s-au aşezat şi ele în linie frântă,
gânduri date
jumătate prin sare,
jumătate prin miere,
gânduri luate —
fiere —,
în spiritul ei,
căutând sensul,
când pe frunte,
pentru aproape,
când în tălpi, pentru departe,
nume-floare,
trup limitat,
înveşmântat în bleu,
dogmă sufletului.
De-o cauţi, încă aşază pietre pe inimi,
iar ultima ploaie rece de vară n-o regăseşte
decât rătăcind
întru Împăcare,
fără umbrelă,
dar cu capac de cleştar,
Albă
ca varul.
Mergi în pace, suflete,
să-ţi întâlneşti, poate mai curată,
cealaltă lume!
Şi nu avea grija mea…
dragostea se ascunde în cele mai neaşteptate locuri,
dar mai ales în scopul fiecăruia.
Eu o să ard hârtia asta,
să încălzesc inima-mi împietrită,
dar cenuşa,
sub acoperişul ăsta care fluieră,
e tot o ninsoare!

Duzinari: psi©, Jora(pisică-mea), Scorpio, Ioana Soglu, Adriana, Sonia, Oglinda lui Erised, Vienela, Vienela 2, papornita- un comentariu, O fata, Cristian.