alma nahe

Dumnezeu nu joacă

In Cartea în care se tace on August 18, 2013 at 10:00 PM

Noi am jucat împreună Iubirea.
Dar, ori fiindcă n-am jucat curat,
ori fiindcă am interpretat nepotrivit
(simţitoare),
am fost înţeleasă ca o salvie,
în timp ce tu ai ars laş şi neruşinat în tine
cărţile evidenţei
şi
oricâte reprezentaţii am avut,
toate ovaţiile, aplauzele,
coşurile cu flori le-a luat EL,
deşi intra şi ieşea pe fereastră (încărcat),
nimic mai mult,
nimic mai puţin.
I-adevărat,
apariţia nu era una obişnuită,
nici (măcar) fereastra nu era la înălţime
şi era şi înţeles cu omul cu luminile,
ca în momentul în care publicul aştepta
cu sufletul la gură( cam mare, totuşi)
deznodământul,
arlechinii să apuie.
Atunci şi omul cu sunetul învârtea butonul,
muzica scălda suspinele şi oftatul spectatorilor
îl dădea peste cap,
fix peste replica ta de final.
Eu nu te auzeam
şi nu ştiam când să mai intru,
sentimentele mele erau şi ele întinse la maxim
pe roata de rezervă a credinţei,
apoi, stop cadru!
Aproape iubire!
Şi, în lumina aia chioară
bâzâind,
uşoară ca o pană fără conştiinţă,
mă prăbuşeam.
EL se uita mai întâi la tine,
ca la un stol de păsări rătăcitor
şi pe urmă la mine.
Ca un negustor de leşinuri.
Ei bine,
abia în acel moment — îndelung repetat,
trebuie să recunosc,
dar şi grație sprijinului tehnic —,
îşi rostea, oracol caldeean,
în modelare acustică, replica:
— Astăzi Dumnezeu nu joacă!
Apoi, sfârșit! — sfârșitul înțelegerii! — cădea cortina
și noi,
o dată dincolo
și de două ori încolo,
ne luam toți trei de mână(toate lucrurile sunt triple),
ne aplecam
exersând pietatea,
și pe urmă ne întorceam fiecare
la toate cele rânduieli ale lumii sensibile — și
la îmbolditorii noștri —,
Monadă și diadă.

Lălăiala toată, mai jos, în săgeată!

Dacă la mine n-a jucat, să vedem la ei în ce joc s-a-ntrupat: psi©, d’agathaAdriana, filedepovesteaceeasiAdrianaroxanaCuvânta, Carmen(DJ)psi – a doualili3d.

Anunțuri
  1. Toate ca toate, plăcut și simțit totul, dar….zăpada aia m-a terminat psihic. Am senzația că Dumnezeu nu (se) joacă, da tu te joci cu mintea mea obosită! 😆 Zăpadă???? Nuuuuu!!!!

  2. Cu tine Dumnezeu a jucat cartea talentului. Şi-a zis că ţi-l dăruieşte ţie pe tot cu o condiţie: să ni-l oferi şi nouă, cei ce-ţi călcăm pragul. Nu, nu …talentul…ci forma ta de frumos! Mi-au trebuit două ore să mă hotărăsc să las un semn, pentru că ce cuvinte aş mai putea eu folosi, Alma? Pe lângă ale tale ale mele sunt furnicuţe. Dar cred că mă repet. Asta e!

    • Eh, Adriana! Orice formă de frumos îşi are urâtul ei cu blăni în oglindă! Iar tu adă furnicuţele, că e loc în muşuroi, precum şi-n fericire mai e loc de întristare. Sau invers? 🙂

  3. E bine de stiut ca Dumnezeu nu joaca teatru 🙂

  4. […] nu joacă. Tabelul cu doamnele inspirate din Clubul Psi îl găsiți la…Psi! Acolo sunt Almanahe, al cărei Dumnezeu nu joacă vedeți voi exact, Adriana al cărei Dumnezeu nu joacă multe dansuri […]

  5. […] totul e o joacă … Clubul Psi – refrenul, Alma Nahe – dirijorul. Alţi jucători:  dagatha, călătorprinţaramea, […]

  6. Filmuletul tau mi-a dat fiori pe sira spinarii. Nu gandindu-ma ca vine geroasa iarna, ci gandindu-ma cat o sa fie intretinerea la bloc. Bine ca ai bagat frumusetea aceea de poezie in fata, ca mi-a mai atenuat din soc.

  7. Dumnezeu este în concediu de odihnă sau medical ? Să nu-mi zici că lipsește nemotivat!

  8. […] creații inspirate de tema dată de alma, găsiți în tabelul de la […]

  9. […] mai jucat și alții: alma nahe, Adriana, AdrianaX2,roxana, Cuvanta, Dictatura Justitiei, psi – a doua, […]

  10. Aproape iubire… si aproape lesin din dorinta de a descoperi toate sensurile ascunse in piesa aceasta, pe care o simt de parca ti-as fi citit o parte din autobiografie. Am convingerea ca rar se intampla ca cineva sa dea butonul peste cap tocmai cat tu te pregatesti sa dai replica de final. Nu te vad inghitind prea multe vorbe…

    • Mă mir că nu captează toată atenţia iarăşi EL. 🙂 Glumesc!

      Undeva, în josul paginii Alma Nahe scrie aşa: „DISTRACȚIE CONSTÂND ÎN A PUNE O HÎRTIE APRINSĂ ÎNTRE DEGETELE DE LA PICIOARE ALE UNUI ANUMIT FRUMOS, DINTR-O ANUMITĂ PĂDURE ADORMITĂ”. Tot ce scriu e autobiografie, că vreau, că nu vreau…îmi place să glumesc pe seama mea şi-mi zic „poeta care n-a citit nimic, dar s-a citit pe sine”…

      o să scriu şi-un „poem” cu numele ăsta, dar nu ştiu când, când i-o veni timpul, na…

      Şi nu că n-aş fi citit! Numai că atunci când citeşti ce au scris alţii reţii tot ceea ce ţi se pare familiar, căutări cărora le-ai găsit drumul şi-n tine.

      …povestea mea nu e o poveste tristă în conţinut, ba, dimpotrivă…ferice de mine că o trăiesc! Însă sunt anumite particularităţi pe care le închid în vers alb, uneori ermetic, alteori aerisit nu fiindcă i-aş reproşa cuiva ceva, ci sunt semne pentru mine…ca să văd de unde am plecat şi unde mai sunt, unde-am ajuns.

  11. […] ales de alma nahe mi s-a părut bun pentru o suită de astfel de articole, am reușit să mai scriu și eu astăzi […]

  12. am priceput eu de ce mustăceai aseară pe pervaz, acum am priceput. 😀 deși recunosc, de când am văyut tema mă așteptam întrucâtva la asta…
    și la iarnă! 😛

    • Da? Eu n-aveam nicio idee, dumincă pe la prânz. Și m-am întins un pic în pat, sperând să visez subiectul. Și atunci m-a pocnit inspi…rația. Da’ na, io o căutam departe, nu pe scenă, în ” casa-mi”. Și după ce am găsit unde să plasez acțiunea, acuna nu știam cine să joace și ce…da’ m-am descurcat frumușel, observ. 😉

  13. Eu iubesc iarna si iarna ma iubeste pe mine. Incepem sa ne simtim tot mai singuratici cu aceasta iubire neconventionala. Dar nu-mi pasa. Deci mie mi-a picat bine. Mai ales poezia.
    Aproape iubire…

    • Cuvintele sunt asemeni unei săgeți încărcate în arc. Unele se duc unde trebuie, altele ating acolo unde nu te așteptai.
      În iubirile astea neconvenționale trebuie să nu-ți tremure mâna. 🙂 Mâna aceea neconventională, cu care dai.

  14. Deci, vocea e a ta? Că mi-a plăcut..

    • Deci, da! E a mea. Aici e un pic filtrată. Dar eu am mai pus melodii pe care le cânt, numai că nezicând explicit, nu se prinde lumea. 🙂 Dacă dai click pe player se deschide o pagină unde sunt mai multe melodii pe care le cânt.
      Și…firește, mă bucur că îți plăcu.

  15. Ai dreptate, Dumnezeu nu joacă, în orice caz nu în piesele regizate de noi, Dumnezeu se joacă. Avem atunci doi Dumnezei, primul care apare pe scenă și pe care-l aplaudăm, și-al doilea care… nu apare nicăieri, pentru că suntem prea obișnuiți să privim scena consacrată (de noi) Lui. Am uitat, de exemplu, să ne întrebăm prin ce miracol se produce jocul iubirii. Amorul este întotdeauna, și subscriu bucuros, o orgie în 3… 😆

    E bine că am intrat mai târziu, deseori comentariile existente mă ajută să citesc articolul. Ai o peniță mai fină decât ochii mei. 🙂

    • Eu aici am evitat să mă înfig în dualitatea-i. L-am lăsat într-o zonă de descris, dar de nevăzut — arlechinii la minim!
      În plus, o orgie amoroasă în patru îmi străpungea o parte neexploatată și nu aș fi avut pe unde să mai scot cămașa de forță. 🙂
      De obicei, în foile-mi, Dumnezeu apare în forma dum-nezeu. Aici l-am lăsat în întregu-i, conținut și nu formă.
      În ce privește comentariile, m-ai făcut și pe mine să le recitesc. Sincer, n-am văzut cum de au îngroșat înțelesul. Mai mult rândurile…

      • Păi dualitate în sensul că de obicei adorăm un Dumnezeu fals, un Dumnezeu „consacrat”, jucând pe scena trasată de noi jocul pe care ni-l închipuim că s-ar cădea să-l joace. Un Dumnezeu care se scrie întotdeauna cu majusculă, ca și iubirea, nu simbolic, ci pentru că are o formă fixă.

        În timp ce celălalt Dumnezeu, care se manifestă unde și când vrea el, uneori neașteptat, de obicei ne scapă.

        La comentarii, mă refeream la ale tale. 🙂

        • A, sigur că da! Pricepusem, Lotusandrule! Doar că o scăldam într-o singură apă. La mine se uita ca la un negustor de leșinuri, nu? Cumva i-am pomenit și jocul ăsta de culise.
          Celuilalt, lui Dum(nezeu) îi voi pune o piedică într-un viitor scenariu, să cadă în cur, să-și julească genunchii, să-și belească nasul…capcane de-astea!…puțină dezordine limpezește viziunea.

          Citisem la cineva, imediat ce scrisesem eu textul ăsta că, uite dom’le, ăștia, în loc să mă caute pe mine, tot ei în ei se caută sau cam așa ceva, că n-am putut reține cuvânt cu cuvânt. Ori, de-aici de unde suntem, cam așa îl căutăm, că doar de-aia zicem de unii(de alții) ” n-are niciun dumnezeu”. Eu nu vreau să îl caut cu mâna…și nici cu lumânarea. Îl caut? Păi, nu prea…încerc totuși să-l prind accidental( la) fumat ori satisfăcând(u-și) nevoile.

  16. Când Dumnzeu joacă, e un joc cu deznodământ prestabilit.

    Cei care au jucat împreună Iubirea, dacă nu au jucat curat, cum spui, au jucat vinovat pentru că nu şi-au ascultat intrările şi ieşirile cu dorinţa de a da încotroul sensului celor auzite care le cerea să se hrănească din ele, fiind Iubirii pe măsură ce se spuneau unul altuia şi împreună ei, amândoi care îşi scriau piesa, doi autori-personaje împreunaţi de o putere magică, ştiind unde vor ajunge, începând irealul continuu prezent, câteodată himeric, câteodată cameleonic. Dumnezeu era în scoica sufleurului atunci.
    Dumnezeu, monada primordială.

  17. Vocea ţi-o ştiam de dinainte de a ţi-o auzi, de când ţi-am ascultat pentru prima oară sunetul literelor şi le-am ascultat vibraţiile.

  18. Buna dimineata !
    ” DUMNEZEU nu joaca „,
    bine punctat !
    DUMNEZEU iarta,
    pe pacatosul inflamat !
    O zi frumoasa !
    Aliosa.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: