alma nahe

Poeta care voia pe Marte

In Cartea în care se tace on August 14, 2013 at 9:06 PM


În dimineața aceea a verificat tot,
dacă își trăise traiul,
dacă își mâncase mălaiul!
Era aeriană,
mai ceva ca un olandez zburător.
Avea, într-adevăr, niște motive gravitaționale
nevindecate, dar trecute:
Karenina, Maitreyi, Scarlett O’Hara…
Citise anunțul în trei’șpe,
în pai’șpe,
a găsit că n-avea nimic de pierdut,
apoi a zâmbit.
Și acum, gândindu-se la dată,
a zâmbit instant,
n-o durea!
N-o mai durea nici Vronski, nici adolescentul miop
şi nici Rhett Butler.
Știa că i-ar fi iubit până când ar fi știut că toate se termină,
ori dacă toate s-ar fi terminat, la ce bun?
A luat mătura(de gospodină),
a apucat-o zdravăn de mijloc,
a scuturat-o de particulele roz — s-a scuturat și de orice alt gând
de întoarcere — le-a pus în sân
și, din ce-a mai rămas,
din gunoaiele alimentelor de bază,
și-a dictat,
obosită de-atâtea cuvinte– Dacă nu mai sunt pe-aici,
pesemne c-oi fi pe Marte!
– un bilet
de rămas bun,
s-a semnat,
l-a lipit( nu pe ușă,
căci le desființase)
ca o glumă proastă,
pe spatele hainei primului întâlnit în cale
și…cam atât!
Ar fi putut găsi o frază de captură mai bună!
Ar fi putut să coboare scările în fugă,
să strige cât o țineau plămânii:
Adio, zerozerozerozero!
Rămâneți cu bine, zemoaselor,
clipe-n ciorchine!
Cercuri, inele,
putere-a cuvintelor!
Bun găsit, aproapeoro 25!
Sunt în drum spre tine, Planetă Roșie!
Două răsărituri,
două apusuri,
ce-am să vă mai cânt!
Zi-sol,
doi ani într-unul…
într-o stare primordială.
Dar nu!
Ea era poeta care voia pe Marte,
fără sirene,
fără limbaj pământesc,
fără organizări de evenimente
și nu avea să lase în urmă niciun regret…
decât planeta aceea,
cu ceață multă
și mult, mult prea albastră.

Anunțuri
  1. Chiar aşa, cum o fi acolo? Şi cum o fi când pleci şi ştii că nu te mai întorci?

    • Nu știu! Încă gândesc ca o terrieră. Da’ m-a încercat toată ziua gându’…de plecare. De ce să mori aici — gândeam — să știe toată lumea?! Nu mai bine să suspine și să se uite în sus, sperând că ești bine pe bune?

      • Glumeşti, sau e „pe bune”?

        • Nu ştiu dacă glumesc.
          Ieri am fost euforică, imaginând totul. Plecare, trai într-o capsulă, dar mai sus decât aş fi crezut că pot ajunge vreodat’ , fie şi numai cu gândul.

          Cineva ieri, mărturisindu-i gândul „pe bune”, dar crezând că e gând-glumă, mi-a zis: „Hai, măi! Că te-ai plictisi să vezi mereu acelaşi lucru de la o fereastră!” Dar eu mă gândeam că dacă aş pleca, ar fi primul lucru făcut numai şi numai pentru mine. I-adevărat, un pas şi pentru omenire. Chiar dacă în spatele „dispariţiei” alese s-ar crea un ecou…insuportabil pentru unii, asemănător cu decesul.

          Dacă, să presupunem, aş aplica acum, e interesant cum mi-aş petrece următorii 10 ani, până la plecare. Unii ar trata asta ca pe-o boală incurabilă, ca şi cum ai mai avea zece ani de trăit. Dar nu e aşa…e altceva.

          Trăim pe pământ, dar nu i-am înţeles sensul acestei trăiri de sute, mii, milioane de ani…poate fiindcă trăind în miez, n-ai cum a cunoaşte marginile miezului…dar dacă ai privi din afară, detaşat? Depăşind marginile ştiute…..
          Uite, gândul ăsta nu-mi dă pace.
          Nu glumesc când îl gândesc şi-l emit spre dizolvare aici, în paginile astea virtuale…ţărm melanj.

          • Bănuiam… De multe ori mi-am imaginat şi eu acelaşi lucru: cum ar fi dacă… Bineînţeles că acum e cam târziu (pentru mine), că nu se mai uită nici mama lu’ proces verbal la mine pentru aşa ceva.
            Dar puterea gândului şi a visului nu o poate opri nimeni. Uneori nici chiar tu însuţi (tu însăţi, în cazul tău).
            Aşadar, cum o fi?! Ar merita scris despre asta, indiferent de…

            • Cum să fie? Dacă e s-o iei la modul tehnic, pragmatic – chiar dacă, la naiba, eşti în Univers, mereu te uitai cu jind de pe Pământ – eşti într-o capsulă şi încerci să nu înnebuneşti…nu mai punem radiaţiile la socoteală, căci biletul nu e şi întors fiindcă au descoperit cercetătorii că al nostru corp omenesc n-ar suporta porţia dublă de radiaţii. 😉
              În rest, vise…şi poeme! 😛

  2. Vrem sa stim cat va costa articolul /adventorialul transmis de pe Marte? Dar pozele? 🙂
    Eu ma mai gandesc daca aplic :)) Spune o mare figura din show bizzzz-ul romanesc , un alien care ar trebui sa transmita in direct plecarea poetei

    • Sunt curioasă în ce m-ar plăti firmele? Sau poate că m-ar lăsa ca, din când în când, s-o fac pe bunul samaritean(că bunului marțian nu îi cunosc încă sensul, dedesubturile), și toți banii de pe advertoriale să-i bag în asasini plătiți ca să termin cu guvernele. Decât cobai aici, mai bine șoricel pe Marte! 😉 😆

  3. Și cineva, cândva, o să găsească biletul de pe haină,
    O haină veche, roasă, dusă la spălătorie
    Și o să-și înalțe ochii întrebător spre planeta roșie
    Pentru o secundă doar, după care o să facă: neah
    Și o să-și vadă mai departe de ale lui…

  4. Aștept relatări de la fața locului. E bun drumul? Sau mai nimerești câte-o turbulență și niscaiva gropi (de potențial)? De unde vine culoarea aia? Chef cu (di)vin roșu, culturi întinse de meri Johnatan, coride sau, doamne ferește, fâlfâit de drapele ale partidului de guvernământ? Ai nevoie de viză sau este suficient buletinul?

    • Oare acolo moare curiozitatea? 😆 Măcar un pic’şor diminuată! Da’ de exemplu mă gândeam că dacă aplic acum, următorii zece ani sunt filată…şi adio economie…subterană! 😆 Vai de pfa-ul meu! 😆

  5. Nu pleca! Da-i in pana mea! Stiu, te-ai suparat. Concursul era aranjat. In foaie de vita. De o piloasa domnita.

    • Nu, nici nu văzusem! Acum că ai zis, am văzut… Măcar a câştigat un focşănean de-al meu locul 3.

      Şi acum la subiect… M-am distrat toată ziua azi gândindu-mă cum ar fi să plec. 🙂

      • Să pleci de pe pământ? gânduri dintr-astea te „amuză” doar când stai pe marginea unei prăpăstii, aproape de.
        Cuvintele tale fac lumea ta să se învârtă, aşa că n’ai de ce să te distrezi altfel.

        • M-am căutat în jur scriind, să ştii!
          Şi ghici ce, spaţiul ţi-l măreşti sau ţi-l micşorezi şi nici măcar nu-ţi iese precum îi iese pisicii, care şi ia în stăpânire teritoriul descoperit.
          Pe pisică-mea n-o marchează spaţiul, ci ea pe el… pentru ea, traiul în casa mea e asemănător cu traiul într-o capsulă a unui om pe Marte. Trăieşte pe marginea unei prăpăstii? 🙂
          Am dus-o în vara aceasta 2 luni la ţară. A stat cu nasul în toate culturile, straturile de ceapă i-au fost culcuş, viţa-de-vie ascunzătoare şi alt parfum. Am urmărit fiecare mişcare a ei când o revedeam şi am învăţat.

          Când am adus-o acasă, a fost bucuroasă. A trăit prea multă vreme în capsulă. Dacă i-ar fi plăcut mai mult acolo, i-aş fi redat libertatea…

          Sunt bine, stai liniştită. E un gând, din miile de gânduri fugare pe care le am.

  6. Eu cred că a greşit drumul şi tot pe Venus a ajuns!

  7. Dar pe Marte e frig, mă torturează spaima că poetei i-ar îngheţa tot ce ar mai fi avut de trăit şi de visat aici pe pământ, chiar şi lucrurile reale care par halucinaţii.
    Mie mi-ar fi teamă de Marte, c’am auzit că e un spaţiu cu nişte virtuţi halucinatorii, sau asta e doar efectul asupra venusienelor a celor care vin de acolo, când li se întâmplă să privească nişte lucruri aşa.
    Mie îmi plac percepţiile corecte ale lucrurilor văzute în singurătate, de pe pământ, dar nu o vreau prea mult întinsă, pentru că aş deveni sensibilă la ea ca la durere, durerea de contele pomenit, de Eliade, de celălalt amintit, durerea că poate dragostea moare dacă întorc capul şi îmi amintesc să nu uit că dacă e să moară, măcar sub formă de dorinţă nu va muri vreodată.
    Şi nu, nu se va termina cu iubirile ei, i-aş spune poetei, şi nici nu ştiu dacă ar cânta cele două răsărituri sau doar şi-ar bifurca crengile şi clipele ciorchine s-ar transforma în nişte pete roşii, iar toate celelalte culori ar rămâne departe.
    Iar asta ar durea al naibilul.

    Ceva ţi-a pricinuit supărare? cIneva zicea ceva despre un concurs. Ca să pun o întrebare pământeană.

  8. Hotărât lucru, tu din orice eveniment…ne-eveniment faci să fie un zbor de cuci in capul nostru. Mulţumesc. Plec pe Marte, vorba lui Smiley…ăla…

    • 🙂 Cine vede mai mult decât e, e câştigat! Cine nu, citeşte şi-atât! Dar gândul tot implantat e, numai că nu ştie, pierdut în cotidian. Nu ştiu dacă, faptul că fiind actriţă, mă face să trăiesc totul la alte intensităţi. Unii spun că te naşti cu ele, şi apoi că te potriveşti cu „rolul”…există însă şi o parte tehnică a gândului, a rolului. Aceea e pe studiu. Eu când emit pe-aici prostiile astea sub clarul de umbrelă, o fac fiind în cercetare. Acum mi-a ieşit, judecând după conţinutul comentariilor, nu după numărul lor…
      Dacă nu vedeam articolul la Hapi, aş fi ratat un astfel de moment şi multumesc-ul tău. 🙂
      Un lucru e clar! Informaţia circulă, aşa e, dar ajunge în noi când trebuie. Treaba asta cu popularea lui Marte e veche…mie mi-a atras atenţia abia acum. Habar n-am de ce!

  9. Uite ceva rostitor…

  10. Daca n-as avea atatea obligatii pe cap, m-as „expatria” si maine, cred ca orice varianta ar fi mult mai buna decat searbadul in care ne zbatem de obicei. Ai intuit bine, multi ar lasa Pamantul in urma si ar lua totul de la capat.

  11. Pe planeta albastra nu este niciodata ceata, decat daca vrei tu sa fie, daca nu deschizi ochii bine… Poate ca poeta ar scrie cu patima odata ajunsa pe Marte, ar atinge cu pana maiastra tot ce misuna pe pamant, insa am impresia ca intre pamanteni s-ar porni razboaie din cauza plecarii ei…

    • Of…Unele războaie, poetesa asta le porneşte chiar ea însăşi, Dacă s-ar pune problema aşa cum ai pus-o tu, n-ar mai pleca, fireşte.
      Veghează la pacea asta a lumii de când era mică, că i-a şi zis doamnei educatoare(pe care o cheamă Rugină), la întrebarea „ce-ai vrea să fii când te faci mare?” , „Pace!. Aşa i-a zis!…cred însă că ea a crezut că mica poetesă în devenire nu a înţeles întrebarea. Dar sunt chit! Nici ea răspunsul!

  12. Dincolo de capcanele intertextului se poate face liniste verde. 🙂

    • Liniştea e mereu verde? Eu ştiu linişti şi cu altfel de nuanţe…Chiar, marţienii de ce să fie verzi, dacă planeta e roşie? Hmmm…
      Cap-canele sunt, i-adevărat! Da’ dacă am trecut de ele…înseamnă că nu ne-am prins…în ele! 😆

  13. […] Venisem spre tine cu mâna întinsă a prietenie, cu sufletul curat, fără să știu că voi găsi un sloi, fără să știu că din rănile nevindecate curgea venin. Când am înțeles că sprijinului pe care ți-l ofeream îi răspundeai cu malițiozitate, am uitat de aromele din bucătărie și de florile care îmi plăcuseră și mi-am fixat privirea pe golul din tine. Dacă ai înțeles sau nu ce încerca privirea mea să spună, puțin îmi pasă acum, când steaua ta stă să apuie, iar a mea urcă încet pe cer, strigând prin ceață: “Dacă nu mai sunt pe-aici, pesemne c-oi fi pe Marte!” alături de poeta noastră dragă. […]

  14. […] Ă…Nu zic nu, dar nu cred că…Mă rog, vă lămuresc imediat! Stăpână-mea e poetă, vrea pe Marte, chestii de-astea…E o visătoare. E plină lumea de ei. Eu visez numai când dorm! Punct! Şi […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: