alma nahe

Archive for 10 august 2013|Daily archive page

Scară la nor

In Cartea în care se tace on august 10, 2013 at 11:16 PM

Într-o zi cu soare
am fost desemnat omul cu umbrele.
De cum am aflat, m-am lepădat de sălbăticiune,
de memorie,
de haine,
și ți-am devenit atunci fragment salin.
Sălciu, tu veneai recunoscător în mine,
ca la carnaval,
costumat în omul cu manta de vreme rea,
circuit extatic,
cu aromă de apă de ploaie.
În urma ta eu făceam întotdeauna tumbe
(nu zimbri, nu zâmbri!)
și cu sufletul arcuit,
ca un fulger
îmi construiam încă o scară la nor.
Din înalt,
prin tubulatura scării,
Dum(nezeu)ne ascundea semnele,
erau pentru amândoi,
însă eu eram singura care putea privi în urmă,
de sus,
încercând marea cu sarea,
precum și
noi înălțimi.

00181Desenul îi aparţine unui cer(c) vechi, pe care-l credeam ruginit, dar nu e, şi pe care îmi plăcea uneori să-l rostogolesc ca pe-un curcubeu, prin ploile-mi. Dacă căutaţi sub desen, poate că găsiţi şi-o cărare…

D’uzinari: Adriana, AdrianaT, Vienela, Jora(pisică-mea), VienelaS, Vieneladinnou şi Alma Nahe şi spionii. Şi fiindcă am început cu Adriana, închei cu AAAdriana. Aşadar, acum suntem trei, toate, de trei ori azi, duzinărese. 😉
Într-un târziu ni s-au mai alăturat Carmen Pricop și Vero.

Reclame

Check in

In cinema turnat on august 10, 2013 at 4:20 PM

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III(Go Europe!)

— Dacă ai o sută de oi și pierzi una, ce faci? Te duci după ea? extatic, căci am mâncat mâncare chinezească, fără să știu exact ce, dar obosit și abia ținându-mi ochii deschiși, îl întreb pe Lungere, care nu știu exact ce face cu mâinile — e cu spatele la mine —, dar se aude un foșnet îngrozitor, de plastic.
— Uite câteva telefoane de unică folosință! zice Lungere și-mi întinde o pungă de un leu, galbenă, cu torțile legate. Folosești câte unul, numai  30 de secunde, ca să comunicăm,  altfel eşti detectat, şi apoi îl scoți din circuit.

Românii adoră telefoanele! Ăsta e singurul gând desemnat să-mi vină în minte. Încă nu pot să adorm. Lungere s-a întins și el în pat. Fiindcă e lung înalt, patul nu îi e pe măsură și se foiește.

— O oaie, două oi, trei oi, patru oi, cinci oi, șase oi, șapte oi, opt oi, nouă oi, zece oi, unsprezece oi, douăsprezece oi, treisprezece oi, paisprezece oi, cincisprezece oi…

Cred că vrea să-mi demonstreze că-şi are toate oile acasă.

— Un telefon, două telefoane, trei telefoane…îl imit eu, Drogor.

Lungere se oprește din numărat și mă privește perplex,  ca şi cum ar privi o sălbăticiune prin țeava pistolului. Mă uit și eu la el. La fel! Comunicăm în felul nostru, un ansamblu de țevi, totuși. Însă respirația noastră e uniformă, nu ne-am ridica niciunul din patul nostru să ne arătăm bărbăția. Eu îmi mușc gulerul pijamalei, el și-a acoperit fața cu un colț al cearceafului, astfel că tubulatura rigidă de acum câteva secunde a devenit una textilă. Corpul îi e perfect arcuit, îl simt tot tensionat, iar poziția lui de somn îmi ademenește și simțuri, și memorie. Îmi vin în cap numai filme cu indieni. Călare! Piei roșii! Un fragment numai, dintr-o bătălie cruntă, și-s gata. Adormit tun!

Drogor, ce-ți mai place să amesteci… rasele! Era mai potrivită o poveste cu orez, un haiku…

Ațipit de-a binelea, o întrerup pe autoare — e adormită și ea, căci un haiku ar fi mers dacă eram în Japonia — și, fără s-o caut, uite că găsesc — în China — oaia cu numărul o sută, și-o așez lângă celelalte nouăzecișinouă. Gata, rasele nu mai sunt în alertă, animalele sunt fiecare în habitatul lor, iar din pernă răzbate un fir de aer salin, cu aromă vagă de apă de  Tschin-Fung.

Aşa! Şi acum, ce? Ce face un autor când personajele sale merg la culcare? Dacă n-au un autor, se duc să-l caute. Dar dacă personajele sunt adormite, tu, autorule, ce faci în timpul ăsta? Îţi trăieşti viaţa, da, fireşte, printre sforăiturile lor.  A mea e în carnaval aproape tot timpul, excepţie făcând orele bune pe care le petrec împletind literele să-mi ţină de cald.

Nu ştiu ce-aş putea să le refuz personajelor, odată scoase în lume. Şi ce lume!  O lume sătulă de ea însăşi, care îşi tot revarsă fantezia, vrând să nască o alta, secundă cu secundă. O lume în lume se naşte şi se manifestă asemeni procedeului de teatru în teatru. Gesturile nu mai sunt fireşti, mişcările sunt cu mult mai largi, ca să se poată distinge care e mai puţin teatru, şi care e mai mult. Şi, iată-mă şi pe mine aici, veghindu-le somnul şi dictându-le ce acţiuni să mai întreprindă.

(Bine, nu-s eu în fotografie! E Jora, pisică-mea! Dar jur că aşa stau şi eu când scriu!)

Să nu credeţi că am uitat de Alinaval. I-am lăsat, intenţionat, o clipă de intimitate în acest capitol — aşa cum şi eu o să-mi iau câteva momente bune de intimitate, convertită în poeme,  până se va naşte următorul capitol —să-şi perie părul, să se demachieze, să-şi facă nevoile, să-şi mângâie sânii în oglindă, fără să fie privită cu nesaţ de vreun cititor cu privirea sfredelitoare a celui care priveşte  printr-o găurică pe cineva care nu ştie că e privit şi e relaxat, în timp ce gâfâielile voyeur-ului pot fi confundate lesne cu cele ale autorului. Nu sunt genul de autor care îşi pune pe seama personajelor propriile fantezii erotice… Nu sunt acum! Dar parcă poţi să ştii sau să controlezi tot, odată plecat pe drumul ăsta, al visării în scris? Sunt eu toate cele trei personaje? Sunt tot eu… plus încă ceva… inventat ad-hoc!

Înainte de a mă întoarce înapoi, în lumea reală(?), o să dau (un) check in, ca să nu las  personajele aruncate în neant. Deşi, somnul ce-i? În fine…Suntem în Haikou, şi nu întâmplător am ales acest oraş. El are trei poduri: Renmin, Heping și Xinbu. Pe care le las aşa, în ultimă contemplare, ca pe-o trecere(suspendată brusc) înspre următorul capitol, aflat în construcţie.  Una românească, pe teritoriu mandarin…

00181

D’uzinari(în ale cuvintelor) găsiţi foarte puţini astăzi în tabelul psi©ii, care nu-i acasă. Şi când pisica nu-i acasă…e lesne de înţeles! M-am răzgândit, îi pun şi aici, la gazeta de perete: : AdrianaAdrianaTVienela şi Jora(pisică-mea) şi, în continuare, dacă credeţi că vedeţi dublu, ei bine, vedeţi! Vienela, (încă) o dată, doamnelor(şi domnilor nu!) şi Vienela, de două ori, adjudecat! Şi, din nou, alma nahe şi Adriana!