Şi-atunci oamenii răi se-adunară toţi să râdă de toţi oamenii buni, oamenii frumoşi se-adunară toţi să râdă de toţi oamenii urâţi, iar oamenii care râdeau se-adunaseră toţi ca să râdă de toţi oamenii trişti. Toţi, dar toţi, fără nici o excepţie, erau căutători de bine.
Râsul tău acoperea tot, înnoptarea, oraşul…Voiam să-l scriu, însă umbra mâinii se proiecta pe hârtie şi-l strivea. Câţiva dintre noi veniserăm să fim spectatori, dar eu, tu, nu mai ştiam când eram împreună să facem asta curat. Un spectator de lângă noi se juca cu focul.
– Mai mult foc! se trezi, înfrigurat, beţivul din dreapta mea.
Mi-am aprins o ţigară, o pufăiam repede, ca să nu mai încapă şi alte cuvinte între noi, dar tu te-aprindeai ca şi cum toţi locuitorii mei ar fi pus paie pe foc. Lumina se proiecta şi ea, dependentă de relaţia dintre noi. Eram într-o relaţie om-om, care-şi căuta şi ea binele. Dar, ce să vezi, răul ei era mult mai puternic şi-ţi umezea ochii.
În întunericul nopţii mi-am cunoscut adeseori locuitorii mei. Nu, eu nu sunt un loc, dragul meu! Sunt mai mult un timp. Locuitorii mei principali sunt secundarii. I-am numit aşa în funcţie de staţionarea lor în mine. Lor le urmează minutarii şi orarii. Aceştia locuiesc pe unde apucă, uneori în buricele degetelor, alteori sub unghii. Asta când nu se-ascund sub firul de păr. Cei care locuiesc în tălpi sunt zilierii. Aceştia şi-au înfipt ancora în realitate. Datorită lor ştiu exact când calc pe jar.
Aş fi vrut să nu ştiu unde suntem. Ar fi fost spre binele tuturor. Dar nimerisem spectacolul ăsta, arzător, cu iz de circ. Sau, mai presus de noi, cineva ne era călăuză în povestea asta a binelui tuturor?
– Prea puternică flacăra! Omul care strigase asta vedea clar, era dintr-o dată prea multă lumină şi noi am început să clipim cu repeziciune, ca nişte molii atinse de căldura becului.
Spre binele tuturor nu puteam sta prea mult împreună?
– Ai venit ca să-ţi mai aduni ceva poveşti, aşa-i? ai întrebat blând, tolănit pe stabilitatea care, oricât m-aş fi îndepărtat de tine, tot acolo, un loc călduţ pentru tine rămânea.
Spre binele tuturor ne era îndreptată atenţia, deseori strâmbă?
– Caută-te! Mai caută-te! Tu nu-mi eşti binele. Nu încă. Nu ştiu nici dacă…
Spre binele tuturor, ne prefăceam amândoi că înţelegem fiecare din noi ce spunem şi ce vrem unul de la celălalt? Lătraţi câinilor, că şi noi îi avem pe-ai noştri!
–Mai bine să am grijă de câinii de pe stradă, decât de dulăul din mine!…Eşti frumoasă!
Eu…eu aş fi râs.
Dar, spre binele tuturor, am făcut bine şi-am plâns.
psilunatici: psi©, dor, Mariana, Scorpio, Dana Lalici, roxana, tineriu, Adriana, Carmen, Abisurile, Vero, lili3d, Dan (Gara pentru doi), d’agatha.
[…] Pe aceeaşi temă, au mai scris membrii clubului psi: dor . Mariana . Scorpio . Dana Lalici . roxana . alma nahe . Adriana […]
Interesantă abordarea, dar parcă n-ar fi a ta! Ne-ai obișnuit mai… altfel.
Mai dezobişnuim, na! 🙂 Nu-s în stil azi…
Tot învățul cu dezvăț! Dar și când vei reveni în forță…
De fapt, aici e forţa. Restul e floare la ureche…
Of! Jocurile tale de cuvinte! Să nu uiți de promisiune!
Promisiunile sunt PR-ul omisiunilor! 🙂 Aşa ziceam mai demult…
OK Te iertăm dacă aplici tactica politicienilor!
Politicienii n-au tactică, au tancuri! 🙂
Cu tancurile nu realizezi binele tuturor! Răul?
Iar ai dreptate: a ajuns normalitatea de rîsul tuturor hahalerelor, vorba unui viitor student la teologie care evident, nu vrea decît binele tuturor. Ce ne rămîne de facut? Să rîdem şi noi, zic 😆
Să ne fie de bine! 🙂
Şi-o cană cu vin! 🙂
[…] alma nahe […]
Sa inteleg ca, spre binele tuturor (celorlalti) ai stins tigara ?
Era mult mai nociv mirosul lor de grătar. Mi-am mai aprins una.
Spre binele tuturor s-au impacat. Si capra si varza. (ps: mi-ai facut pofta de fum de lemn !)
Capra mânca varza, ca de obicei. Mi-ar fi plăcut ca varza să mănânce capra, dar nu mor caii când vor câinii.
Şi eu am pofta fumului de lemn. Cu ea am şi scris…În poveste miroase şi-a benzină, dar bine că nu se simte.
Ca întotdeauna, o bucurie să te citesc. Te-a dăruit Dumnezeu cu harul scrierii deștepte și frumoase. Felicitări.
🙂 Mulţumesc, ce bineee!
Spre binele meu mă bucur că te-am găsit, că te citesc, că simt fiecare vorbă. Şi cred că scrierile tale devin binele nostru. Prea ne hipnotizezi pe toţi!
O, am eu preatrejii mei, cărora scrisul meu le face rău! 🙂 Şi eu mă bucur tare că ţi-am întâlnit poveştile şi comentariile tale darnice.
Mie mi s-a părut densă în idei , trebuiesc bine pritocite. Binele este deasupra sau răul învinge ? 😦
Binele e, răul e şi el. Învinge frica, de obicei. Frica de prea mult bine seamănă cu frica de prea mult rău, în cazul acesta.
[…] mai scris despre asta : Dor, Scorpio, Roxana, Adriana, Abisurile, Vero, Mariana, Dana Lalici, Alma Nahe, Tibi și Dictatura […]
Deci spre binele tuturor, daca ne vine sa radem trebuie sa plangem? Si viceversa? 🙂
Merită încercat să râdem când e de râs şi să plângem când e de plâns. Numai aşa! Dar, spre binele tuturor, o facem pe deştepţii şi le inversăm pentru efect. 🙂
Poate că dacă noi plângem, alții se bucură…
Poate de aceea ne şi bucurăm când plâng alţii şi nu noi. 🙂
Al naibii bine al tuturor…nici ca-mi pasa! dar da, tu chiar esti frumoasa, sper sa nu mi te sfasie dulaii.
Ce bine ca te-ai intors! Aha, uite ca tocmai am descoperit binele tuturor…celor de aici.
Laliciule, am şi eu dulăii mei, care până acum i-au dovedit pe ai altora. Dar aici mi-a venit să-mi scot pisicile. 🙂 Da, m-am întors! Eu mă întorc mereu….spre binele cuiva, mai ales. 😉
sincer? mi-a venit să-mi iau mătura şi să o pornesc spre tine.
iar dai din casă, iar… şi nu ştiu dacă e de ieri, alaltăieri sau mâine.
Să faci curat, psi©ă? Ce ţi-e cu pornirile astea caZnice? 😆
E de bine, oricum! Povestea nu e de ieri, nici de alaltăieri. E pentru mâine şi e veche, atât de veche precum binele pe care-l încerc, scriindu-l, ca să nu-l uit.
măi, are şi soarele partea lui di-vină! m-am fpcut mâţ caznic… printre căzniţi! 😛
Ştiam videoclipul şi povestea e emoţionantă. Mulţumesc că mi-ai amintit de filmuleţ şi bun sosit!
[…] de Psi-lunatici: dor, Mariana, tiberiu, Dana Lalici, roxana, Scorpio, Adriana, Abisurile, alma nahe, tibi, Dictatura Justitiei, Dan (Gara pentru doi), lili3d, […]
[…] scris psi, dor, Mariana, tiberiu, Dana Lalici, roxana, alma nahe, Adriana, Abisurile, Dictatura Justitiei, Vero, Dan (Gara pentru […]
Spre binele tuturor ai făcut bine și ai plâns asta ca să scazi tensiunea, flacăra interioară stârnită de locuitorii tăi. Mi-a plăcut. Câte lucruri nu facem spre binele tuturor, a celor dinăuntru și din afară?
O, cred că ne-ar lua mai puţin să numărăm nefăcutele întru binele tuturor, decât făcutele. Cel puţin în cazul meu.
nu cred că ține cineva socoteala. Important e să faci ceva, oricat de mic. îmi amitesc de un citat al lui Bruce Lee:” Daca fiecare și-ar ajuta vecinul, nu ar ramane nici un om neajutorat”. Cam așa e și cu binele.
Chiar că! Şi-ar fi valabilă şi reciproca. Bune vorbe! Numai că vecinul are capră. 😛
poate că la noi ar trebui interzise…caprele.
Scriitura ta este fascinanta, Alma! De cate ori recitesc, am impresia ca mai gasesc cate un sens ascuns, spre binele tuturor. Asa isi alege fiecare ce ii convine, nu? Mi-am mai aprins o tigare si am lasat cuvintele sa vina peste mine, sa ma acopere, sa-mi faca binele pe care il asteptam… binele meu…
Eu nu scriu niciodată într-un sens definitiv şi mă bucur că ai punctat asta. Şi nu e musai să ia nimeni ceva…Dar când ia cineva câte ceva din cele ce scriu, mă încântă, fireşte. Ţigara de după şi mie-mi aduce-n rotocoalele-i de fum, alte şi alte înţelesuri. 🙂
Intr-o vreme ma gandeam ca scrisul tau intimideaza usor. Insa dupa indelunga tacere si sacadata lecturare, am priceput. Scrisul tau poarta suflete spre vindecari nebanuite. Doar trebuie sa vrei si sa vezi. Ti-as multumi, insa simt ca stii asta. Fara de vorbe.
Îmi plac tăcerile care aduc cu sine, după un timp, cuvinte ca cele de mai sus. Aşa e, scrisul meu îşi poartă câteva suflete spre vindecări. Şi, nebănuite, încă alte câteva…n-am ştiut nici eu multă vreme. Pentru mine erau doar descărcări, ca şi cum ai răsturna căruţa voit în drum şi, ca să nu se piardă bunurile, că-ţi pare rău totuşi, de bunătate de fructe, chemi sătenii să te-ajute, chiar dacă ştii că, odată pusă căruţa pe picioare, nu mai iese la cântar 🙂 Mi-ai mulţumit deja de la primele cuvinte….Şi eu îţi mulţumesc pentru apariţie. 🙂
Cu mare drag si recunostinta…