alma nahe

Se ivi Iv şi domnu’ Pe, pe când apare tipu’ Ge?

In fantezie în iv major on Iunie 28, 2013 at 10:00 PM

Că e naiv, că e fictiv, punctul(Pe Iv?!)

e-ntotdeauna un motiv…s-

aspir activ-conspirativ-fermentativ, în ton inofensiv,

ca tipu’ Ge să nu mai fie relativ.

Să vină anticipativ şi nu contemplativ,

facultativ, expeditiv şi aproximativ,

să vină efectiv, nu adjectiv, nici substantiv nociv!

El, emotiv, să fie-n prag un primitiv,

paliativ în rogvaiv, nu distructiv pe alb, pe negru, gri

captiv, definitiv să-mi fie tiv, nu laitmotiv pe portativ.

Să intre-apoi uşor şi inventiv interactiv intuitiv şi atractiv

să se predea aperitiv intempestiv, beţiv meditativ nu numa’n cântec,

vers, ci inclusiv şi cooperativ.

Iar eu atunci, să-i tremur încurcată, pusă pe stativ,

să mă frământe, să mă modeleze, creativ

în cretă, în creion să-i fiu doar eu femeia, la superlativ,

pe trepte, să mă vrea când imploziv, când detectiv,

să-i fiu eu tren, creolă (nu cred că e greşit să îi cultiv

indicativ comparativ calitativ competitiv decorativ), obiectiv,

nu breşă în imperativnici pozitiv, nici negativ, căci, în definitiv,

acest demers în scris, îl vreau inspirativ şi sugestiv

în treceri prin registrul subiectiv, nu feministo-normativ!

Desigur că prefer un senzitiv nativ,

dar parcă-s toţi în grevă, semnificativ,

aşa c-am hotărât în scop educativ,

în loc să joc spânzurătoarea-n cheie „pe”, ori EVAziv,

să merg în „iv”, exaustiv(nu obsesiv), pe sârmă  firul narativ,

(ştiu, manifest comportamentul asertiv!)

nu ca să scriu aceste rânduri recursiv! Doar preventiv,

cât să vă zic că dacă-i căutaţi în sens peiorativ,

tipii ca Ge (un submisiv), ca P,  ca Iv, ca R, ca T(etc) ne stau ascunşi… în poezie, exclusiv.

Hei, voi din breasla celor ce-au mereu în buzunar prezervativ,

vă-ntreb pe voi, mai vine tipu’ Ge, sau tot aşa rămâne-un tip pasiv?

 

Până atunci, poftim un zâmbet, că e gratis şi, la cum e scris, e instinctiv…

00181

Duzinari, duzinărese jucându-se-n alte p…iese: psi©SoniaCalinDana LaliciScorpio, anacondele, carmen pricopDictatura JustitieiMaxroxanavavalylili3d.

Anunțuri
  1. Este cea mai frumoasa, glumeata poezie serioasa despre cautarea tipului ideal pe care am citit-o. Mai ca-mi vine sa o invat pe de rost si sa o cant prin casa!

    • 🙂 Scrisesem drept răspuns „ei, spui şi tu, aşa…”. Şi pe urmă am şters, zicându-mi că probabil deja toată lumea, pe unde ai trecut, s-a legat de asta, de pseudonimul tău…şi pe urmă m-am gândit că, na, dacă de scris nu ţi-aş scrie, măcar pot să-ţi povestesc despre asta. Bun sosit!

  2. din colţul meu de portativ
    mă uit mai câş şi mai naiv.
    unde-o fi Ge? unde-o fi Iv?
    unde-o fi un prezervativ???

  3. Ohoo, ce de calitativi – competitivi la un loc 😀

  4. mă întreb când m-ai trimis să citesc povestea zâmbetelor: înainte de aseară era pus linkul?
    după ce am citit povestea am rămas aşa, cu ochii lipiţi pe o amintire din vremea când parcă scriam…
    şi mă gândesc la tine. mult.

  5. Măi,măi ,măi, câți musafiri ! 😆

  6. Inainte de a inclina capul aprecitiv ar trebui sa ma asigur definitv ca inteleg macar sensul relativ, uneori, dupa ce iti mestec scrisul, am nevoie de timp digestiv. Asa ca las aici un umar pentru tristetea ta, sa stii tu ca il ai la nevoie. Am sa revin la iv, stii tu bine. Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp…

    • Nu-ţi lăsa nici umărul, Laliciule! Mă descurc, zău! Îmi pare rău că ieri am scris automat pe facebook, că vorbeam la telefon, şi cu cealaltă mână m-am trezit că scrisesem deja; acum nu putem ocoli subiectul, ca şi cum n-ar fi fost, ştiu! Te pup! 😦

      Te las cât vrei tu, cât timp ai nevoie. Cuvintele nu pleacă de-aici. 🙂

  7. […] scris  psi,  Sonia, Calin, Dana Lalici, Alma Nahe, carmen pricop, anacondele, Dictatura […]

  8. :)))) Eu parca am cantat pe ritm de hip-hop, citind! Maaaa, da’ imi placuuuu :)))))

  9. Tipul Ge e naiv. Dar îmi pare că nu e deloc, dar deloc fictiv!

  10. Aș fi zâmbit dacă mi-ar mai fi rămas vreun zâmbet. Dar au fugit toate. Te îmbrățișez.

    • Să-ţi rămână, Sonia! Să-ţi rămână întotdeauna unul de rezervă! Uite unul de la mine: 🙂
      şi chiar dacă e artificial aici, acum, acolo, dincolo de ecran a fost şi unul cât se poate de real. Şi eu te îmbrăţişez.

  11. 😆
    Ești …pe placul meu! 🙂

  12. Tipu Ge e un gentleman de-ăla…

  13. hai ca m-ai dat gata! 🙂 nici nu am cuvinte… le-ai luat tu pe toate si le-ai pus intempestiv, contemplativ, tiv, pe portativ! ha ha ha 🙂

  14. ce, tu nu stii ca eu sunt insomniaca? in plus, azi am si cazut si ma dor toate! ma bucur insa ca nu mi-am rupt nici un os! cred ca de bucuriie nu dorm!
    Am citit povestile Marinei. ii aveam adresa vechiului blog nu si pe asta.

  15. pe aici ploua de m-am saturat si dimineata am incercat sa fac o eschiva ca sa ocolesc o marca a civilizatiei europene occidentale, adica un caca de caine :), si, dupa ce am reusit, slava Domnului, am alunecat si am cazut lata, cat de lunga sunt 🙂
    Pe Marina o am si in blogrol dar se pare ca a schimbat site.ul! O gasesc super inspirata!

    • Off….Hai, că e totuşi comicăroasă manevra! 😆 Scapi de una, dai de alta!
      Şi aici a plouat mult. Dar mie îmi place vremea asta. Nu-mi plac verile nici să mă tai!

  16. iti inchipui cam cum era daca cadeam cu nasul in civilizatie?

  17. te pup si… bunadimineata! 🙂

  18. Câte dimensiuni ale pământului ivi-irilor; ai putea fi nesfârşită pe un întins, eruptivă în limbă naivă, emotivă, expresivă, conativă, când îi adânceşti pe alţii în tremur imaginativ.

    • Învăţ de la Jora! Ea îmi zice atât de multe, nici măcar mieunând, încât, eu, care deţin vorbele, cărora le pot da bice sau le pot ţine în frâu, dacă n-aş face nimic cu ele, n-aş mai fi ce sunt: o naivă în căutare de sine.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: