Am văzut înainte de a mă fi atins.
Mâinile îţi înmugureau, verde aprins
şi-nfloreau pe sâni,
pe coapse, păduri,
cărora le cunoşteam rădăcini,
dar în ramuri, neînflorind trecător,
deschise celor ce le vedeau,
parfum îmbietor, însă până şi păsările lor
îşi făcuseră cuib fără zbor.
Am auzit înainte de a fi cântat,
în lemnul pădurii mele-ai sculptat
şi-ai început a-l purta buştean, pe spinare,
ca să uite de unde fusese tăiat,
lacrimi din cer şi suflare în vânt
şi arcul altei iubiri, dar în glas
dând inimă unei u(n)de, lăută-n găsire,
ce luînd fiinţă din vis, întâlnindu-şi popasul, n-a-nchis.
Luna nu mai fura, ne dădea prin cerul deschis.
Psilunatici: Psi©, Ioana Soglu, Scorpio, lili3d, dor, carmen pricop, roxana, Vero, Some Words, Gabriela, D’agatha.
Alma Nahe(r) 
Asta e premonitie, nu doar un simplu vis 🙂
Păi, da! Cum şi sunetul poate părea cuvântul. 😉
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
„Prin” o doresc, şi nu „printre” , (şi)vouă, călători prin gări!
[…] Au scris psi, Ioana Soglu, lili3d, dor, carmen pricop, roxana, almanahe […]
O fi un strigat de durere?
Ia să vedem…
[…] aceeasi tema, Visul, au mai scris: Psi, Ioana Soglu, Lili3D, Carmen Pricop Alma nahe, Some Words Scorpio Dor Roxana […]
Mei ce chestie, mie-mi plac femeile epilate, nu cu păduri și d’astea. Cele pe care nu le dor firele de păr smulse. Ce atâta durere pe-aici…
Mei ce chestie, mie-mi plac femeile epliate, nu cu păduri și d’astea. Cele pe care nu le dor firele de păr smulse. Ce atâta durere pe-aici…
Na că am postat de două ori, hâc. Scuzele mele, hâc. Lăsați unul singur, tehnica sigur este de vină. Eu sunt perfect lucid.
Pentru (radio)grafia celor două comentarii, care-l explică(în beatitudine) pe al treilea, las aşa, de-a fir a păr, nu modific nimic!
Pentru alte impresii despre păr, epilări, păduri, tehnică şi alte dureri, vezi contact sus! 🙂
Noa frate, eu nici la ID nu m-așteptam din prima noapte. Da’ nu știu dacă pot susține, adică sper că se-nțelege, în starea actuală nu prea-mi vine… să pun mâna pe o carte. Fie chiar și vanghelică, sau cum avea inventatorul nick, dacă memoria-mi bine reține.
Păi cine vorbea de cărţi, eu ziceam să pui mâna pe telefonu’,”care este” sus!
Aşadar, pe-aici te chinuiai la greu cu trolatul, trolajul căruia i-ai fost mărturisitor, dar încă nu îi fusesem umblet Olimpiei ca să înţeleg cum e cu ghiduşiile lui Lotus cel pus pe şotii căruia îi spun în gând să nu ajungă să îl doară vreodată pădurile ce’ar fi putut să fie.
Dar până la urmă te-ai dumerit, Olimpia, cum e cu floarea de lotus, asta ştiu. Şi dacă tot aţi început să veniţi unul înspre celălalt, vă doresc să nu vă sfârşiţi călătoria.
Prima oară când mi-a scris împricinatul, cu nici nu mai ştiu cât în urmă, mâna aşa de crâncen nişte cuvinte înspre cele ale mele de’mi venea…nu mai ştiu ce îmi venea, dar ştiu acum că e una dintre fiinţele pe care le-aş lua acasă; am eu câteva.
De azi înainte voi pune la mine pe blog o taxă de personalitate. Cei care vor dori să mă citească o vor putea face doar plătind, căci din ce aflu în ultima vreme,
Băsescue mic copil pe lângă mine. 🙂Să pui taxă şi pe personalitatea celor care-ţi vin! Şi zău că nu ştiu ce caută tăiatu’ de mai sus în viul ăsta al meu. Am eticheta unui om politic, nu vreau aici încă unul, aflat în conflict.
Eu am văzut ceva cu Blogal Initiative în lateral, dar la ce politicieni susții chiar n-am avut timp să mă uit. Precum nici nu voi avea vreodată.
O, dacă ţi-ai face timp, ai vedea că pe cei pe care-i susţin mai mult(vezi BI), pe aceia îi şi omor mai mult… 😉 Dar nu-ţi pierde timpul informându-te! Presupune, presupune, presupune şi aruncă vorbele,vorbele, vorbele, cum fac alte 7 miliarde de oameni în lumea asta.
Păi tu ai fost cea cu pixul roșu în comentarii. Nu-mi mai da motive și n-o să mai presupun.
Eu am folosit o linie, n-am îngrădit vizibilitatea. Pixul roşu e la tine, Lotus, de obicei, că (nu)te-am căutat, şi te-am găsit… Apoi, aici visez că dor, nu că dorm(ca orice cetăţean care votează), mă aştept ca cei care-mi calcă pragul(moderator) s-o facă în armonie cu mine(şi cu textul), fiindcă altminteri nu văd rostul întâlnirii, nici să mă pupi; dar, fiindcă îmi place totuşi, ca cei care vin, dacă-şi doreau rahat, dar eu le ofer dulceaţă, să nu plece nemulţumiţi, le dau apă(la moară)rece, ca să le mai treacă poftele, şi dacă nu le trece, uite, am şi rezerve: am avut un vis aici.
Cu motivele ai venit tu de-acasă. Nu le mai cauta printre ale mele. 😉 Dacă mai stai, stai Lotus, cum ziceam şi la tine! Dacă nu, te du…Da’ ţine cont, te rog, de uşă. 🙂
Da? Unde m-ai găsit? Dă un link, să mă dumiresc și eu. 🙂
Eu am intrat la tine pentru că te-am văzut comentând la Camelia. Și habar n-am ce culoare politică îmbracă visele tale de dor. 🙂 Însă, la mine pe blog poți scrie liniștită Victor Ponta, chiar dacă am prin câteva locuri definiția verbului a victorponta. N-o să-ți decapitez cuvântul (face o treabă bună și singur), chiar dacă mi l-ai plasa intenționat, căci nu văd cu ce m-ai afecta prin asta, dar cu atât mai mult când ai făcut-o într-o doară. Și din ce-am observat, persoanele care iubesc decapitarea sunt nu doar fani politici, dar și suporteri ai diverselor echipe de fotbal. Și z-mi tu mie, în astfel de dispute de ce să mă implic? 🙂
Rămâne deci că ești fată, adică mai sensibilă decât mine, și plină de imaginație. 🙂
Ţie îţi place să te joci, dar să faci tu regulile. Şi mie îmi place să mă joc. O linie nu înseamnă decapitare. Eu sugeram, dar mă văd nevoită să explic, că aici poţi veni oricând să visezi, dar nu despre depărtări cu iz politic, fiindcă nu mă interesează şi nu e locul. Ţi-am indicat un loc potrivit. Eu mă şi vă îmbiasem prin textul ăsta la visare, şi tu vii şi mă scoli, c-a fost decapitat Traian. Mă doare-n cot! Eu păduri cutreieream…cine ce are cu mine?
Eu când am ales Almanahe, l-am ales cu un scop, n-avea legătură cu o singură culoare, ci cu mai multe culoare ale paletei(de culori) sub care voiesc a mă întinde, dacă-mi permiţi…întreabă-mă, dacă eşti curios. Acum sunt în stadiul Alma Nahe…mâine poimâine, cine ştie, de Al Manahe…cărări, oho…oho! Factorial!
În afara faptului că eşti un şugubăţ deplasat(vezi poema unei fătuci, care nici mie nu mi-a plăcut, dar n-am recomandat-o pe post de laxativ, ori diuretic, că nu-mi mai amintesc, dar am exclamat un „O, da!”) , n-am nimic cu tine. Decât că-mi placi acolo la tine, dar nu mi-ai dat un motiv să te plac aici. 🙂 Dacă ai venit ca să te uşuiesc, n-ai decât, continuă… Dar, dacă ai venit să te plac, lasă-mă…lasă-mi o urmă frumoasă! Sau sună-mă! 😆
Lotus, scrie cu partea de femeie din tine, acea unică prin puritate, frumuseţe şi inocenţă şi înfrângeţi-o pe cea care nu se potriveşte altfel rostitoare decât dacă ai avea dorinţa oarbă să atingi oricum, şi nu cred că asta vrei , aşa cum te ştiu eu.
Camelia, nu o să îi dictez nimănui cum şi ce să scrie, dacă nu simte aşa cum simt eu. Numai că prin intervenţiile mele, am vrut să înţeleg de ce vrea să mă atingă aşa, şi nu altfel…Eu o înţeleg ca pe-o joacă, oricum, găina de mine. 😆
Nu m-am dumirit încă. Am fost la un troll acasă, atât! 😆 Îmi place floarea, să vedem dacă-mi va plăcea şi pi’stilu’. În mod normal, prefer fericirea cu obiect, nu cea făr’ de… 🙂
E bine că luna a fost generoasă… 🙂
Ba , dacă vrei să ştii, Lotusul (de mai sus ) mi se pare mai generos decât ea. 😆
Hmmm…interesant visul acesta care cu mainile lui verzi te poate modela ca pe o lauta, sapand in lemnul fiintei tale, sfant si moale. E o premonitie si el ureamza sa apara, la ceas pe seara, pe carari neumblate si nebatute, cu cerul frate. E ca un descantec, in noaptea cu luna plina, cand in muzica stelelor si-au dat mana rusalcele si sanzaienele. Molipsitoare chestie, cu versurile, pentru ca eu nu stiu scrie versuri.
Versurile nu se scriu, se cântă. Nici eu n-am voce.
Ca aici?
Foarte faină. Dar auzi, azi sunt cumva Sânzienele? Cred că mi-am ales greșit ziua de comentat! 😆
Dacă eşti tu (cu) Sânzienele? 🙄 Posibil! Şi nu mai veni la mine, că acum eu sunt la tine, toată!
Gabriela, am închis ochii şi m-am întrebat. Dacă dragostea ar cânta prin?…Şi-am visat. În timpul ăsta mi-au apărut mai multe chipuri, de la care am luat. Nu-l voiam un poem muzical, aşa a ieşit…
Cât despre versuri, nici eu nu le ştiu a scrie. Îmi iau un ton, cu precădere cel al autoironiei, şi de-acolo mă întind pe cărări de poveste. O poţi face şi tu, doar că trebuie să scapi de explicaţiile inerente ce apar în textele lungi , chiar fără voia autorului uneori.
Vezi, mergem pe drumuri paralele, ori poate al tau se mai intersecteaza cu al meu. Tu respiri si traiesti poezie, eu imi pun gandurile in siruri lungi de cuvinte care se aseaza int-o poveste. Mie-mi place ce scriu. Pentru poezie e nevoie de o alta de stare, pe care eu nu o am. Nu imi place sa versific. Poezia e filozofie, iubire si arta, toate la un loc.
[…] au visat…la timp : Psi, Ioana Soglu, Lili3D, Carmen Pricop Alma nahe, Some Words Scorpio Dor Roxana Vero, […]
Reblogged this on Atelier TREIspreZECE.
Am văzut nevăzutul nepătrunsului cu presupusul că în marginea lui totul este cu putinţă, iar acolo, în timpul cerurilor care îşi vor deschide vi(s)ul cu alternative din logica verbelor stărilor îmi voi deschide la rându-mi opţiunea pentru care versant nesteril al acestui viu să stau.
Camelia, eu stau. Nu e o stare, e un făcut! Eu aşa l-am simţit. Să vedem, însă, dacă îl vom desface, ori dacă stă tot mugur acolo, neînflorind. Nu căuta în logica verbelor de data asta, fiindcă singurul verb important era cel cu privire la cântec. Restul au fost nişte demersuri mărunte…:)
Eu am visat, Olimpia; am visat că visam dragostea, ca mai mereu când ea se deztrupează, sau dragostea mă visa pe mine şi eu mă întrebam de ce se refugia acolo, în vis, pentru că refugiul în vis e unul fragil şi aş fi vrut să îmi spună despre ea, doar că în vis nu sunt cuvinte, dar simt că îmi dădea de înţeles că mi se va întâmpla după cum o voi purta.
Din lemnul pădurii noastre dragostea îşi ciopleşte şi leagăn şi sicriu.
Femeia din cartea ta care se tace are vocaţia dragostei, ştiai?
Nici în realitate nu sunt cuvintele cuvinte, Camelia. Sunetul poate părea cuvântul, ziceam mai sus.
Femeia din cartea mea nu e o femeie, ci dragostea ei, (mai) exact. 😉 O dragoste care sperie, fiindcă nu se consumă niciodată. Iar el…el o caută aşa. Ea se mai caută şi altfel, însă…
Ce atingător nemurit în Cuvânt acolo unde m-ai trimis, Olimpia. O uniune de cosmic în legi astronomice, o Dragoste între cerul şi pământul ei.
Şi dragostea ei i-ar spune iubitei să nu îi fie teamă.
Te-am trimis direct în poveste, fiindcă tu ştii să atingi tăcerile ei, fără să i le fi atins cu-adevărat vreodată miezul. Dar ai atins nişte margini şi acolo s-au aşternut nişte zone cu ecou, cu o anumită rezonanţă, neştiută nici chiar de protagonişti. Pe ea o ajuţi tu, prin sunetele pe care le „emiţi”…pe el, nu mai ştiu cine…poate cosmicul acela, aflat în uniune. Mă rog să…
dacă dragostea ar cânta, aşa ar spune…
🙂 şi poate că într-o zi…
Găina din ?… Auzi la ea. Telefonul. Lol. Nu te sun pentru că nu-mi plac telefoanele. Vezi că am scris recent pe tema.
Pe bune, nu tot ce scrie Băsescu face aluzii politice… era un cuvânt nevinovat acolo.
De acum o să spun Ion Luca Caragiale în loc de Băsescu. Oricum, nu i-am citit nici pe unul. 😆
Al naibilui dacă te laşi, Lotus; ferice însă de tine că Olimpia este o femeie în urechea căreia poţi să te scuturi copilăreşte, ştiind ce înseamnă.
Nu ţi-e teamă că vei sfârşi prin a fi înfulecat? că pari pregătit pentru asta, dificil să te înfrânezi, aşa’i? Te-atrag tărâmurile astea magice ale ei ca un magnet.
mă și buimăcește designul comentariilor de la ea. niciodată nu văd unde mi-e capul și unde mi-e coada. acum de exemplu căutam pe unde am comentat, se pare că am dat reply la ceva mai de sus.
🙂 Amestecăm timpurile pe ici, pe colo, florilor, aşa (cum) fac oamenii…aşa cum sunt oamenii, aşa le e şi designul. Fără cap, fără coadă, dar mult miez.
Am pus punctul pe i, Lotus! Eu şi pixul meu roşu…
Noa poftim, acum mă ia cu timpurile, că de ce le fac struțo-cămilă. Pe blogul ei, unde comentariile sunt eu, şi fără cap și fără coadă. Timpurile-s amestecate câteodată ca urmare a stării de transcendență al cărei umil avatar sunt.
La mine pe blog comentariile urmează unul altuia în șir indian, pe același nivel; ele sunt în ordine. Nu te pierzi niciodată, ai mereu harta lor, te poți agăța de cel de deasupra sau de cel de dedesubt. Nu am răspunsuri, sau reply-uri, pentru că scindează conferința. Harta este pentru toată lumea.
Când o să-mi fac blog de anatomie, adică sistolă și diastolă, o să pun și eu comentarii din ăstea cu miez gol, adică fără cap și fără coadă, nude. Dar și miezul ăsta trebuie să fie structurat după niște fire invizibile, nu se poate.
Deci, nu mă suni… 😦 😆
Ce-am putea vorbi mai aproape decât aici? 🙂
Aici e-aici! Nu-ţi zic ce ne-ar apropia, c-apoi învaţă şi altcineva. 😛
🙂
🙂
Absolut minunat!
Mulţumesc, Sourina! 🙂
Ce poeme superbe scrii…
🙂 Le cânt, nu le scriu, cum zicea cineva mai sus. 🙂 MUlţumesc!
Nu ştiu de ce s-au încâlcit comentariile pe aici. M-am dus în setări, dar, degeaba. Probabil că sunt erori de wordpress.