alma nahe

Spune-mi ce gând îţi trebuie

In cap umplut on Iunie 21, 2013 at 4:36 PM
Când privesc în cele ce mă-mprăştii,
mă-ngrozesc, mă-ntreb: unde sunt toată?
Aici în lumea asta minunată şi-nşirată
sau sunt acolo, dincolo de prag, doar spusă,
ce-aşteaptă o ureche potrivită s-o auză?
 
Mintea, jongleurul bunelor cu rele
ce te pleznesc, de-ţi chemi şi alte păsări,
de pe rămurele…ea-i marea ghicitoare,
ea-i ghiocul,
în care ăst parşiv, de-i spunem noi, norocul
i-opac…şi un indiferent.
 
Te uiţi la stele şi te sui în „care”,
te-nhami apoi şi roib, aduni din soare
arzânda patimă, ce-atinge şi-om şi rege,
iubirea pânzei ce mereu se ţese în cea lege 
în culori când suave, când scăldate în melancolii…
ne scoatem universul toţi din…pălării.
 
Gândul îşi leagă drum printr-o platformă,
ce numai dacă-nchidem ochii, o vedem cu formă…
precum priveşti ceva-n lumină şi al lui contur,
rămâne pe retină, galaxie…
 
Ce-i gândul, dacă nu o perlă într-o scoică?
E poate piatra nestemată dintr-o rocă…

Atâtea porţi, cât ale firii feluri
ornate, modelate în tablouri,
culori ce nu se termină nicicând
pensule înmuiate când în apă, când pământ.

Atunci când ochiul plânge, poate creşte
o iarbă ce pe urmă râsul înteţeşte.
Misterul şi minunile sunt date pe sub pleoapă,
că doar aşa ecoul se adapă, dintr-un frumos, din  lacrimă.

Aşa cum porţile se-nchid şi strânsul doare,
aşa şi apele se-nchid, pământul şi el tare
ne-aşteaptă…
să-nţelegem, dară, de ce-i multă apă şi puţin uscat…

 
Anunțuri
  1. Şi eu să spun încă o dată
    ce-am mai zis
    sau să mă-mprăştii într-o altă
    groază de mirări, de admirări ? Nu m-am decis…

    Poate puţin din fiecare
    să încerc
    şi-apoi ne-om spirala în continuare
    fiiindcă gândul nu se poate-nchide-n cerc
    şi nici în scoică, căci acolo creşte
    şi-i sparge cochiliei sideful. Sideful chiar de străluceşte,
    ne strânge câteodată ca un cleşte.

    Apoi scufundători se-avântă şi caută comori
    sau noi ne-om scufunda să ne găsim trecutul în adâncuri.
    Doar norocoşii ce nimeresc răspuns la ghicitori
    încheagă perle din nisipuri.

    În schimb la toţi ni se întâmplă
    când sarea ni se prinde pe la tâmplă
    şi când în jur se face mai pustiu:
    ne luminăm într-un târziu.

    În ape răsărit-a viaţa nouă.
    Ca prunci ne cerem viaţa înotând în ape,
    apoi în ape dacă vrem să stăm, în rouă,
    ne-alungă crud afară, întâi şi-ntâi aproape.
    Pe urmă mai departe cu orice despărţire,
    când aşezăm pământ între iubire şi iubire
    abatem printre pleoape
    potop sărat ca marea. De-atâtea generaţii
    ce-şi plâng bunici, părinţi, copiii şi cu fraţii
    ni s-au umplut oceane, iar unde a fost soare
    oceanul s-a uscat. Sunt ocnele de sare…

  2. […] PM Când şi când, virus atacând cel labirint prin dor, în expresive semne, pas de pisică în confesiuni ştiindu-l pe acolo în atunci, paporniţă cu împletituri rezistente, pentru acele gânduri, pe […]

  3. Ce’i gândul? Obosite infinitive care poate niciodată nu vor ajunge în starea de a fi făcute, e ghicitul în stele care nu se văd, e un nuştiucumsă-lţintuiesc ca să’l privesc din rămânere, e o continuu cronic având în el şi ceva de destin şi de fatalitate când are chip de plâns(et) al ochiului, e ceva pe care îmi e frică uneori să îl opresc pentru că dacă aş face-o m-aş fugi înapoi între carapacele scoicii mele, e spaima poposirii în durut, e ceva ce mă are atât de adesea la discreţia lui şi-atunci mă rog lui la împăcarea cu mine…şi am înţeles de mult de ce e atâta apă care curge din destrămări.

    Să-ţi spun ce gând îmi trebuie? acela pe care cineva dacă l-ar sparge în cerul gurii, să ştiu că din el ar ieşi cuvinte definitive prin care să nu mai fie trecător.
    Îmi trebuie gândul că a putea încă e un tărâm al meu.

    Iar pe tine, dacă aş putea, te-aş duce dincolo de neliniştile tuturor gândurilor.

    • Dar gândul acela are întotdeauna duritate şi-ar tremura pe buze. Aşa că celelalte gânduri mai indecise se ascund în fum, sub gene, în frig sub piele. Dacă îţi trebuie gândul că încă mai poţi, ce mai aştepţi? Fiindcă mai poţi, numai şi numai fiindcă ştii a deşira fiorii, şi a-i lucra la loc, ochi lângă ochi, rânduri strânse. Pentru mine ăsta e semnul.
      Ştii, în timp ce scriam aici, mi-a venit în gând(unde altundeva?) că cei ce-ar citi aici, şi neştiindu-ne vorba, ne-ar crede amante. Am gândit, am scris şi pe urmă am zâmbit. Nici n-ar greşi…suntem amândouă amantele cuvântului…şi nu numai noi două, mai sunt câteva, câţiva.
      Cât despre neliniştea ce-o aduc cu sine gândurile, am dresat-o, nu mă doboară. Acolo, în zona unde se produce gândul, când să iasă pe bandă, să i se pună ştanţa, opresc maşinăria, ca să am timp să îl pot redirecţiona, fiindcă coşul de acumulare ori e plin, ori l-a mutat alt lucrător de gânduri zilier, şi-a uitat să-l mai pună la loc. Îmi întârzii voit fiorul, ca să-l pot descrie, să-l pot analiza. Unii ar zice că am uitat să trăiesc, că nu e realitate acest joc, că interiorul nu e potrivit pentru jocuri dintr-astea, ce-i balamucul ăsta? 🙂 Să zică…până nu încerci, nu ştii!

    • La recitire, am băgat de seamă un încurcat; e „un continuu cronic”, dar ştiu că ai citit aşa cum îi era trebuitor înţelesului.

      Cât despre noi două, facem dragoste cu literele în aşternuturi de cuvinte, aşa cum spuneai despre cei, cele, dar mai cu seamă cele decât cei, pentru că ele, elele, săpânesc mai multe puteri, vezi Cratylosul platonian, şi dintre toate cele, tu eşti Aleasa mea, dar, după cum văd pe-aici, a încă multor altora.

      • Nu te mai reciti, corectându-te, „dragul meu”…am văzut şi voiam chiar eu însămi să corectez, dar pe urmă mi-am zis că nu i-ar strica o nouă nuanţă. „Continuu” cu „o” deschizător, poate că îl îmblânzeşte. Poate că acest contiuu ne oboseşte…poate că „o” e gura aia de oxigen trebuincioasă tuturor…
        Cât despre noi, ştiu doar atât, că mi-ar plăcea să ne rostogolim şi goale şi pline la nesfârşit.

  4. Eu pe speranță o arăt cu degetul și-o numesc parșivă, că de la ea pornește gândul c-am putea da peste indiferentul noroc! 🙂

  5. Uite un fel de gând…

  6. Imi trebuie un gand bun care sa le minimalizeze pe toate cele…nebunesti 🙂

  7. Eu tocmai că în-cele-în-care-mă-mprăștii mă regăsesc, de-asta nu mă îngrozesc și nu mă întreb, pentru că din propria împrăștiere mă adun (sumă a propriilor rătăciri și coagulare a dispersiei de sine fără de care eu pe mine nu m-aș fii – admite-mi forma asta reflexivă a fiirii, te rog).
    Cum să-ți spun, din rătăcire, ce gând îmi trebuie? și ce gând nu? și ce spus spun?

  8. Degeaba, verde-ureche-de-arhitect, că înaintea „fii”-ului , până să admit eu, se însăilase „s”-ul, ca o directivă.

    Spui :”Cum să-ți spun, din rătăcire, ce gând îmi trebuie? și ce gând nu?”

    Păi, nu trebuie să fie din rătăcirea ta, ci din cea a mea. Dacă o vezi, dacă o simţi…şi dacă-ţi trebuie acel gând.

    Ce-ai de spus spui spuselor spuse spunând. Hai, spune-mi! 🙂

  9. Foarte melodios, ca un monolog shakespearian (nu ma pricep la teatru, dar asa-mi suna mie 🙂 )

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: