Mai întâi de a pacifica toate contrariile învăţăm să le ondulăm, să vrem să vrem să da.
Almanahe vrem, în cuvinte nude; almanahe cu verbul a cuprinde care ştie cum să-şi spună totul, care ştie răspunsul înaintea întrebării.
Almanahe, ca un dans poetic în ritmul cadenţat al sufletului ei. Asta vrem, legat de paşi.
Da-urile sunt concave, Nu-urile sunt convexe. Să vrem Almanahe, dar şi când verbul e acţiune, nu numai răspuns înaintea întrebării. Eu asta îmi doresc de la cuvinte. Şi câteodată, şi de la oameni. Numai că se întâmplă că de câteva zile mă poartă ceva dintr-un hazard într-altul. Nu ştiu ale cui rugi sunt, şi nu ştiu ale cui opriri întru altă pornire… Ori eu sunt acuma într-un dans pas-de-apaş, ori de fapt, sunt numai nervul unui vers în plină scriere, dar care se codeşte, căutând socoteală…îmi vine să strâng de gât toate „de ce”-urile, fiindcă îi fac precauţi chiar şi pe înotătorii cei mai abili, faţă de valurile pe care le întrevăd, nemaiştiind să surfuiască pe deasupra, întru frumuseţea plutirii.
Să nu uităm nici de verbele stărilor, de oricare verb care e făptuitor, pentru că fără de ele substantivele sunt nişte biete instanţe efemere care aduc acele deceuri de care zici care mie nici retoric nu mi-au izbutit decât amăgelnic când o vreme unele mi-au fost alinare, altele tortură, şi înainte de asta m-au asfixiat, m-au coborât acolo de unde urcasem, din profunzimile mele, atunci când (mă) dădusem gândului de ţărm al unei insule.
eşti pusă pe dăruit gânduri şi pe adunat oamenii. io zic: hai să ne adunăm ca sânzienele şi să dănţuim pe cuvinte. hm? fiecare om e întors către sine, puţini sunt cei întorşi către ceilalţi.. ştim. o ştim… stai să mai sorb cafea şi vorbim…
multumesc de raspunsul ingrosat, varianta simpla. Da, Scorpio a avut o idee geniala si m-a atins acolo unde ma doare pe mine la corason: bucuria apartenentei la ceva in care sa ma regasesc. Sa dantuim, zic. Sa facem bairam, (turcesc, nu manelist), ca virusul asta e rezistent la antibiotic! Zau daca nu-mi vina in clipa asta sa trec pe la toti si sa le spun acelasi lucru: „ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”
Adevar graiesti, parca-ti iei vorbele din …alma nahe 🙂
O sa iti spun la un moment dat ce bucurie imi aduci tu, acum cateva luni te citeam si ma intimidam inainte de a-ti comenta, mi se parea ca esti un fel de „monstru sacru” in blogosfera si nu indrazneam sa-ti adresez cuvantul. Ma bucur sa te descopar femeie toata, nici sacra , nici monstru, dar desteapta si mai ales deschisa. Recunosc, am avut nevoie de un par avion pentru asta si de replicile de pe BI.
ba chiar imi place, credeam ca ti-am spus. 😉
stii cat m-am gandit de unde vine tineriu? l-am cautat si pe dex on line, pe cuvant de onoare!!!!! Uf, am respirat usurata, inca un mister dezlegat.
Laliciule, mi-ai zis că e cuvântul copilăriei tale, la tine-acolo, dar, pentru unii, cuvintele din copilărie pică greu. De aceea mi-am luat încă o măsură. De precauţiune…aoleo, ştii cât m-am chinuit să-mi aduc aminte cum se scrie „pre-ca-u-ţi-u-ne”? Îmi ieşea „preucaţiune”…:lol:
Şi da, lui Tineriu i se trage de la mine, dar şi Alma-mi de la el îmi e…cred că îi cădea greu Almanahe. 😆
si razi tu, razi Harap Alb, dar in curand almanahe va ajunge in dictionar, ca am invatat eu la una din scoli ca ca limba are tendinta de a impune ca norma la un moemnt dat o greseala repetata de prea multe ori. Cum a fost cu cimpanzeu (ca numai asata imi vine in minte acuma)
[…] mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana […]
Citesc scrierile tale atat de frumoase. Metafore, mister, filozofie si spiritualitate. Si cand termin inteleg ca nu am inteles… esenta si o iau de la capat. Stiu ca te joci cu cuvinte si ma intreb daca sa ma joc si eu cand citesc. Nu stiu cum e asta:
„nedesluşirea gândurilor…
e-n trepte!” Cred ca si eu am multe ganduri nedeslusite.
Gabriela, uneori îs ermetică, ştiu, dar aşa-mi vin, dintr-un interior, pe care nu mi-l pot ţine în frâu. Înţelegerea lui e mult mai simplă, dacă ţi-aş povesti-o. 🙂 e vorba, oricum, în poem, despre felul meu de a scrie, şi despre cum mă citesc oamenii uneori, sau ce înţeleg.
Cât despre nedesluşire, am vrut-o în trepte, căci „nivele” suna prea preteţios, prea definitiv, prea spus-justiţie. 🙂 Treptele sunt mai accesibile, le poţi urca, sau coborî. Mi-e drag de oameni, şi-mi place să-i ajut, în gândurile mele pe cei care citesc şi dincolo de alăturarea cuvintelor, cu câte un artificiu mic-mic, care să-i călăuzească.
Gânduri nedesluşite avem cu toţii…şi-o să tot avem.
Totul e gând abis, nimic nu e atât de vizibil, decât din afară. Însă, cum tu relatezi fapte ale altora, e şi normal să fie vizibile, fiindcă îţi alegi cuvintele…într-un timp al lor. Scrierile mele n-au timp, n-au un timp anume…şi uneori, nici spaţiul necesar, de-aici şi ermetismul lor. Dar, prin ghicitoarea de azi, exact asta îmi propusesem, să discutăm despre ea. Numai că am văzut că a înţeles toată lumea. 😆 Şi s-a dus naibii planul meu. Până la tine…mă bucur că îmi ceri lămuriri suplimentare. Dacă vrei, o luăm bucăţică cu bucăţică la digerat. Ce spui?
Şi eu am tot una bucăţică stare dintr-asta. De vreo 3 zile simt presiunea lunii drept în ceafă. Şi-mi vine să scriu în continuu….numai de-astea, ermetice. 🙂
Scuză: Almanahe, ca parte corp’orală a lumii sale, este o creaţie de sine apărând un şir nelimitat de almanahi care transformă unitatea egală sieşi a ALMANAHeului unic în multiplicitate indefinită de ‘PS(d)euri’, ca să ne exprimăm verdemetafiziccopt.
Limba ALMANAHeului capătă astfel dialecte de înţelegere a unei ascunse legături dintre cer şi pământ.
îmi ascut creionu' de gânduri, îl înțepenesc între degete și în ritmul sosirii primului gând îmi găuresc duodenul.
dacă am melodia potrivită desenez case, iarbă, flori și curcubee, desigur.
dacă n-am, desenez iubiri.
un prieten vrea să plece pe o insulă.
nu-mi place metafora, dar îl înteleg.
ce să faci la oraș?
te închizi într-o casă și desenezi.
ascuți creionu' și desenezi.
îţi găsești un job, temporar,ca să-ţi poți procura creioane, cât mai multe creioane.
se tocesc.
visez la ziua când o să-mi cumpăr carioca și-o să renunț la blestematele de creioane.
mi-am vopsit acu 9 luni camera în roz.
străinii mi-o invadează.
n-am primit urși de ziua mea, ci o vacă, inscripționată (mama,tata), un parfum,un medalion, o brățară...
întrebarea - banc"ce-ai lua(3 obiecte, cel mult) cu tine, dacă ar fi să locuiești pe o insulă?" îmi invadează mintea.
mă declar CAP UMPLUT.
-distracție constând în a pune o hîrtie aprinsă între degetele de la picioare ale unui anumit frumos, dintr-o anumită pădure adormită
Când şi când, virus
atacând cel labirint prin dor,
în expresive semne,
pas de pisică
în confesiuni ştiindu-l pe acolo în atunci,
paporniţă cu împletituri rezistente,
pentru acele gânduri, pe faţă,
dacă nu doar gândurile, atunci acolo, acel spus justiţie,
acum, în citire, gând abis.
Gânduri aflate spunându-ţi:
Mă, tuşă-mătuşă, nedesluşirea gândurilor…
e-n trepte!
Trăim nevrând ca
nu, nu
nu, da,
nu!
da!
Şi atunci îţi spui,
pacificând toate contrariile:
Almanahe, ce şerpoaică scorpie-mi eşti,
nedesfăcut tineriu avânt trăindu-l nudă,
l-ai acoperit de goluri, trăindu-l cartuş explodând în întreg!
Răspuns: De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi.
Pentru cei trecători pe-aici, voi adăuga că acele cuvinte îngroşate(cu negru) sunt cele 12 năzdrăvane, cu care ne jucăm la sfârşit de săptămână, iar de data aceasta a ales cuvintele Scorpio, care, a avut o idee excepţională de-a ne preface pseudonimele sub care scriem în cuvinte de duzină. S-au încumetat la joacă şi:
psi©, Dana Lalici, Calin, Scorpio, ioana soglu, Scorpio 2, vavaly, o fata, altcersenin, dor, roxana, lili3d, Vienela, Gabriela.
Mai întâi de a pacifica toate contrariile învăţăm să le ondulăm, să vrem să vrem să da.
Almanahe vrem, în cuvinte nude; almanahe cu verbul a cuprinde care ştie cum să-şi spună totul, care ştie răspunsul înaintea întrebării.
Almanahe, ca un dans poetic în ritmul cadenţat al sufletului ei. Asta vrem, legat de paşi.
Da-urile sunt concave, Nu-urile sunt convexe. Să vrem Almanahe, dar şi când verbul e acţiune, nu numai răspuns înaintea întrebării. Eu asta îmi doresc de la cuvinte. Şi câteodată, şi de la oameni. Numai că se întâmplă că de câteva zile mă poartă ceva dintr-un hazard într-altul. Nu ştiu ale cui rugi sunt, şi nu ştiu ale cui opriri întru altă pornire… Ori eu sunt acuma într-un dans pas-de-apaş, ori de fapt, sunt numai nervul unui vers în plină scriere, dar care se codeşte, căutând socoteală…îmi vine să strâng de gât toate „de ce”-urile, fiindcă îi fac precauţi chiar şi pe înotătorii cei mai abili, faţă de valurile pe care le întrevăd, nemaiştiind să surfuiască pe deasupra, întru frumuseţea plutirii.
Să nu uităm nici de verbele stărilor, de oricare verb care e făptuitor, pentru că fără de ele substantivele sunt nişte biete instanţe efemere care aduc acele deceuri de care zici care mie nici retoric nu mi-au izbutit decât amăgelnic când o vreme unele mi-au fost alinare, altele tortură, şi înainte de asta m-au asfixiat, m-au coborât acolo de unde urcasem, din profunzimile mele, atunci când (mă) dădusem gândului de ţărm al unei insule.
grea ghicitoare, prea grea pentru neuronul meu, care oricum m-a abandonat şi a plecat în vacanţă, undeva unde e răcoare şi bine 😉
De aceea am înroşit răspunsul, Călin! 🙂 Alege varianta scurtă, comodă…
eu nu ştiu să aleg variantele comode, nu-s pentru mine 😉
Mă miram eu… 😉 Atunci pasez răspunsul către următorul nedumerit. 😆
[…] mai jucat cu cele 12 cuvinte scorpio, almanahe, dana, ioana, şi bineînţeles […]
[…] scris psi, Dana Lalici, Calin, alma nahe, ioana […]
eşti pusă pe dăruit gânduri şi pe adunat oamenii. io zic: hai să ne adunăm ca sânzienele şi să dănţuim pe cuvinte. hm? fiecare om e întors către sine, puţini sunt cei întorşi către ceilalţi.. ştim. o ştim… stai să mai sorb cafea şi vorbim…
Hai, că mi-am adus şi eu cafeaua, neaţaaaa, psi©ă!
multumesc de raspunsul ingrosat, varianta simpla. Da, Scorpio a avut o idee geniala si m-a atins acolo unde ma doare pe mine la corason: bucuria apartenentei la ceva in care sa ma regasesc. Sa dantuim, zic. Sa facem bairam, (turcesc, nu manelist), ca virusul asta e rezistent la antibiotic! Zau daca nu-mi vina in clipa asta sa trec pe la toti si sa le spun acelasi lucru: „ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”
Dana, ştii bine că acela nu e răspunsul exact, şi că e vorba, de fapt, despre scris, despre bucuria de-a scrie. 🙂
Adevar graiesti, parca-ti iei vorbele din …alma nahe 🙂
O sa iti spun la un moment dat ce bucurie imi aduci tu, acum cateva luni te citeam si ma intimidam inainte de a-ti comenta, mi se parea ca esti un fel de „monstru sacru” in blogosfera si nu indrazneam sa-ti adresez cuvantul. Ma bucur sa te descopar femeie toata, nici sacra , nici monstru, dar desteapta si mai ales deschisa. Recunosc, am avut nevoie de un par avion pentru asta si de replicile de pe BI.
Acum înţeleg şi eu de ce şi-a făcut cineva cont de facebook, îndrăzneţ alăturându-se în demersu-mi de-a însemna altceva „almanahe”, dar totuşi, numindu-se timid almanahe.mic. Probabil tot atât de monstru (s)acru mă vede şi posesorul/a co(n)tului. 😆
Şi nu uita să prinzi momentul ca să-mi spui ce bucurie îţi aduc eu, Laliciule(eu nu mă pot abţine să nu vă apropii alintându-vă; pe tiberiu l-am făcut „tineriu”, pe psi am făcut-o „psi©ă”…dacă te deranjează, să-mi spui!)
ba chiar imi place, credeam ca ti-am spus. 😉
stii cat m-am gandit de unde vine tineriu? l-am cautat si pe dex on line, pe cuvant de onoare!!!!! Uf, am respirat usurata, inca un mister dezlegat.
Laliciule, mi-ai zis că e cuvântul copilăriei tale, la tine-acolo, dar, pentru unii, cuvintele din copilărie pică greu. De aceea mi-am luat încă o măsură. De precauţiune…aoleo, ştii cât m-am chinuit să-mi aduc aminte cum se scrie „pre-ca-u-ţi-u-ne”? Îmi ieşea „preucaţiune”…:lol:
Şi da, lui Tineriu i se trage de la mine, dar şi Alma-mi de la el îmi e…cred că îi cădea greu Almanahe. 😆
si razi tu, razi Harap Alb, dar in curand almanahe va ajunge in dictionar, ca am invatat eu la una din scoli ca ca limba are tendinta de a impune ca norma la un moemnt dat o greseala repetata de prea multe ori. Cum a fost cu cimpanzeu (ca numai asata imi vine in minte acuma)
Da, da…repetiţiile sunt mama(muma) învăţăturii. 🙂
Almanahe, almanahe
Numai gânduri adunate
In paporniţã-ndesate
Şi la lume apoi, date!
🙂 Date, date…
numai date…
celor luate
le pun „roate”.
Şi cu roate, rotunjoare
Au plecat sã ne-nconjoare
Cu lãbuţe de pisicã
Ne aleargã printre vise
Şi cu sâsâit şerpesc
Ne şoptesc: sosesc….sosesc….
[…] cuvinte au impletit: gazda noastra doamna psi, Dana Lalici, Calin, Scorpio, Ioana Soglu, Alma Nahe, Tot Scorpio, […]
nu, nu, nu… da, nu, da…. n-ar fi trebuit sa urmeze da, da, da? Ca eu sunt economista, si la mine totul trebuie sistematizati si ordonat.:-)
O, ba da, dadada! Aşteptam însă primul optimist să arunce cu da-ul! 😛 Mă gândeam că în zadar…dar …iată-l! 😉
[…] mai scris: Dana Lalici, Calin, Scorpio, Ioana Soglu, alma nahe, Scorpio 2, vavaly, O fata, altcersenin, Roxana, […]
[…] mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana […]
Citesc scrierile tale atat de frumoase. Metafore, mister, filozofie si spiritualitate. Si cand termin inteleg ca nu am inteles… esenta si o iau de la capat. Stiu ca te joci cu cuvinte si ma intreb daca sa ma joc si eu cand citesc. Nu stiu cum e asta:
„nedesluşirea gândurilor…
e-n trepte!” Cred ca si eu am multe ganduri nedeslusite.
Gabriela, uneori îs ermetică, ştiu, dar aşa-mi vin, dintr-un interior, pe care nu mi-l pot ţine în frâu. Înţelegerea lui e mult mai simplă, dacă ţi-aş povesti-o. 🙂 e vorba, oricum, în poem, despre felul meu de a scrie, şi despre cum mă citesc oamenii uneori, sau ce înţeleg.
Cât despre nedesluşire, am vrut-o în trepte, căci „nivele” suna prea preteţios, prea definitiv, prea spus-justiţie. 🙂 Treptele sunt mai accesibile, le poţi urca, sau coborî. Mi-e drag de oameni, şi-mi place să-i ajut, în gândurile mele pe cei care citesc şi dincolo de alăturarea cuvintelor, cu câte un artificiu mic-mic, care să-i călăuzească.
Gânduri nedesluşite avem cu toţii…şi-o să tot avem.
Pe mine e musai sa ma ajuti mereu sa citesc ce scrii. Eu nu sunt ermetica. La mine totul e vizibil pana in adancul fiecarei celule. 🙂
Totul e gând abis, nimic nu e atât de vizibil, decât din afară. Însă, cum tu relatezi fapte ale altora, e şi normal să fie vizibile, fiindcă îţi alegi cuvintele…într-un timp al lor. Scrierile mele n-au timp, n-au un timp anume…şi uneori, nici spaţiul necesar, de-aici şi ermetismul lor. Dar, prin ghicitoarea de azi, exact asta îmi propusesem, să discutăm despre ea. Numai că am văzut că a înţeles toată lumea. 😆 Şi s-a dus naibii planul meu. Până la tine…mă bucur că îmi ceri lămuriri suplimentare. Dacă vrei, o luăm bucăţică cu bucăţică la digerat. Ce spui?
Eu nu am citit comentariile altora azi. De regula le citesc dar de o vreme incoace am o stare…de superluna cred. 🙂
Şi eu am tot una bucăţică stare dintr-asta. De vreo 3 zile simt presiunea lunii drept în ceafă. Şi-mi vine să scriu în continuu….numai de-astea, ermetice. 🙂
Mi-a plăcut răspunsul. Și am și eu un virus!… Nu din cel din cuvinte luat… 😉