alma nahe

Archive for 21 iunie 2013|Daily archive page

Ghicitoare

In cap umplut on iunie 21, 2013 at 10:00 PM
Când şi când, virus
atacând cel labirint prin dor,
în expresive semne,
pas de pisică
în confesiuni ştiindu-l pe acolo în atunci,
paporniţă cu împletituri rezistente,
pentru acele gânduri, pe faţă,
dacă nu doar gândurile, atunci acolo, acel spus justiţie,
acum, în citire, gând abis.
Gânduri aflate spunându-ţi:
Mă, tuşă-mătuşă, nedesluşirea gândurilor…
e-n trepte!
Trăim nevrând ca
nu, nu
nu, da,
nu!
da!
Şi atunci îţi spui,
pacificând toate contrariile:
Almanahe, ce şerpoaică scorpie-mi eşti,
nedesfăcut tineriu avânt trăindu-l nudă,
l-ai acoperit de goluri, trăindu-l cartuş explodând în întreg!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Răspuns: De multe ori, cei ce citesc, se caută doar pe ei, şi dacă se găsesc, atunci, cel mai probabil, îşi răspund, comentând, lor înşişi. 
00181
Pentru cei trecători pe-aici, voi adăuga că acele cuvinte îngroşate(cu negru) sunt cele 12 năzdrăvane, cu care ne jucăm la sfârşit de săptămână, iar de data aceasta a ales cuvintele Scorpio, care, a avut o idee excepţională de-a ne preface pseudonimele sub care scriem în cuvinte de duzină. S-au încumetat la joacă şi:
psi©Dana LaliciCalinScorpioioana sogluScorpio 2vavalyo fataaltcersenindorroxanalili3dVienelaGabriela.

Spune-mi ce gând îţi trebuie

In cap umplut on iunie 21, 2013 at 4:36 PM
Când privesc în cele ce mă-mprăştii,
mă-ngrozesc, mă-ntreb: unde sunt toată?
Aici în lumea asta minunată şi-nşirată
sau sunt acolo, dincolo de prag, doar spusă,
ce-aşteaptă o ureche potrivită s-o auză?
 
Mintea, jongleurul bunelor cu rele
ce te pleznesc, de-ţi chemi şi alte păsări,
de pe rămurele…ea-i marea ghicitoare,
ea-i ghiocul,
în care ăst parşiv, de-i spunem noi, norocul
i-opac…şi un indiferent.
 
Te uiţi la stele şi te sui în „care”,
te-nhami apoi şi roib, aduni din soare
arzânda patimă, ce-atinge şi-om şi rege,
iubirea pânzei ce mereu se ţese în cea lege 
în culori când suave, când scăldate în melancolii…
ne scoatem universul toţi din…pălării.
 
Gândul îşi leagă drum printr-o platformă,
ce numai dacă-nchidem ochii, o vedem cu formă…
precum priveşti ceva-n lumină şi al lui contur,
rămâne pe retină, galaxie…
 
Ce-i gândul, dacă nu o perlă într-o scoică?
E poate piatra nestemată dintr-o rocă…

Atâtea porţi, cât ale firii feluri
ornate, modelate în tablouri,
culori ce nu se termină nicicând
pensule înmuiate când în apă, când pământ.

Atunci când ochiul plânge, poate creşte
o iarbă ce pe urmă râsul înteţeşte.
Misterul şi minunile sunt date pe sub pleoapă,
că doar aşa ecoul se adapă, dintr-un frumos, din  lacrimă.

Aşa cum porţile se-nchid şi strânsul doare,
aşa şi apele se-nchid, pământul şi el tare
ne-aşteaptă…
să-nţelegem, dară, de ce-i multă apă şi puţin uscat…