Cum e când tot uiţi să începi? Zici pas, lipseşte o cale,
Dacă privesc, nu-i scump, că m-am uitat, nu doare?
Şi care-i limita ce-o cheltuim,
Când ne provoacă firea să înfăptuim?
Azi-noapte am visat că un coşar
Cenuşăreasa-şi aştepta lâng-un ceasornicar.
Ceasornicarul aştepta o oră potrivită…
Când m-am trezit, eram mai drămuită.
Pe culme, infinitul prins era-ntr-o carte,
Citeam Brumaru goală, mă muiam în arte,
Apoi mi-am stins ţigara, din greşeală, în cafea
Şi am băut-o, făr’ să văd că mucul ei plutea.
[…]
Jolie nici că îl vrea pe Tarantino ca nuntaş.
[…]
Cu ce-am greşit, de sunt la aste-mperecheri hăitaş?
Azi-zi nu ştiu ce îl animă pe-al meu gând,
Pe nimeni să n-atingă, dar jucăuş, muşcând.
Când inimi (ne)înţelese: psi©, Scorpio, Dana Lalici, anacondele, abisuri, carmen pricop, Calin, Sonia, Roxana,motanul Pandalie,Vienela, O fata, cita, Gabriela, Dictatura Justitiei[ … ]sunt luate cu (a)vânt, pungile goale de sub ochi le umplu cu pământ.
Alma Nahe(r) 
[…] Au scris psi, alma nahe […]
Când aş începe să mă uit cum m-aş (mai) spune şi m-aş privi ca rezemată de o îndepărtată, aş semăna cu un decor mut, după ce aş face inventarul cuvintelor până la ajungere, după ce aş simţi că nu găsesc calea înspre „şi”, pentru că doar conjuncţia asta mi-ar da unele cadenţe ale unor paşi ai înspreului. Când paşii mei întâlnesc zădărnicia, nu ştiu cum să îndur sau să înţeleg.
Şi de-ai începe să te uiţi, ar fi ceva ce niciodată nu ţi-ai epuiza: absoluturile. Cât despre nud, mi-l închipui al unei clepsidre culcate pe un cadran cu limbile de foc. O fiinţă care nu are paşi în gol, pătrunzândă pretutindeni.
Dar când ştii că e zădărnicie? După cât timp? Ţine de răbdarea fiecăruia. Eu aş putea să rabd până la sfârşitul zilelor. Când am aflat asta? De fiecare dată când întorc capul în spate şi-mi număr paşii, mersul pe vârfuri ori tropotind. Aşa nici nu mă uit, şi dau şi sens căutărilor întru acel Absolut al Absolutului. Interesant e cum treci de faza obsesiei, căci îşi face culcuş şi te poate zădărnici. Dar odată ce-ai trecut de ea, nu mai e niciun pericol.
Iar nudul, da…e o clepsidră care-şi va înfierbânta nisipul într-un alt timp decât l-a răsturnat până acum. Dar poate să facă asta numai fiindcă, da, a început să pătrundă pretutindeni.
Şi oricum ştiai de dinainte tot ce-aş fi putut să-ţi răspund. Fiindcă, fără să-ţi fi povestit vreodată ceva, ţi-am povestit totul şi tu mie, la prima întâlnire, acel Tu(conexiuni) pe care mi l-ai dăruit înainte să apuc să clipesc…suntem două globuri de cristal.
Împreunări sufleteşti.
Ceva pentru tine, amintirea acelui îndărăt, amintire de care sunt prinsă cu sufletul; ţie, cea care eşti atât de luat acasă pentru totdeauna, a orice din tine, cele care te fac.
Nu ma pot lauda ca inteleg prea bine poezia ta. Admir insa alaturarile neasteptate de cuvinte pe care le oferi. iar fotografia aceea de la inceput mi se pare atata de ciudata. Nu in sensul rau, dar ochii fetitei sunt zguduitori…
Te vei obişnui cu mine şi incursiunile mele în tăceri pe care nu le pot aduce altfel decât aşa, închise ermetic privirii, dar care se vor deschide către alte tărâmuri ale înţelegerii într-un cândva nu foarte departe, chiar dacă crezi că ai plecat şi-ai furat numai privirea aceea zguduitoare a fetiţei. Fotografiile care-mi însoţesc împreunările de cuvinte sunt tot cuvinte.
Cum îți aduci aminte că ai uitat să începi?
Dacă nu eşti tu cel care ai uitat să începi…îţi aduci aminte repede, ca să îi aduci aminte…
Dacă tu eşti cel/cea care ai uitat să începi, mă gândesc că nu ştii că n-ai început, crezi că eşti deja cuprins, numai şi numai fiindcă ai crezut că cei câţiva paşi ai tăi se puteau ponta, bifa ca şi început. Ori începutul, dacă nu e simultan, nu e început. E o împreunare de începuturi.
Şi-atunci, cred că îţi aduci aminte că n-ai început când bei, când te droghezi şi când te împreunezi în sex. 😛 Sau…afli aşa, pur şi simplu, accidental.
să ştii că tu eşti vinovată. nu mă prea tenta să scriu şi eu ceva la duzină, dar ai reuşit să îmi faci poftă 🙂
hihi…de când îmi doream să aud „eşti vinovată”, nici n-ai tu idee că uite-aşa voiam să-mi încep eu dimineaţa. 😆
păi să mai auzi şi tu, că eu mi-am tot auzit 🙂
Să mai aud, dar să zâmbesc…că aşa am făcut mai devreme.
Când uit sã-ncep, mã doare cel mai tare,
Cãci gânduri mor în tainã, neştiute
Şi visele adorm şi adormite stau
Şi parcã fãrã ele mã simt iar pãrãsitã.
De-asta am început aşa…Nu cuvintele din „duzină” m-au condus de data asta, ci nişte adevăruri.
Doar copilăria nu limitează visul. Doar pentru ea este totul posibil și doar atunci nu există alăturări nepotrivite. Ne maturizăm și totul se schimbă. Căutăm calea și uităm să vedem cărarea pe care umblăm. Așteptăm să înceapă viața și uităm să trăim. Poate altul era sensul cuvintelor tale, dar eu l-am găsit pe acesta și îți mulțumesc.
Cuvintele NOASTRE nu au un sens. Au mai multe, căci le dăm noi acea direcţie. Ţie nu îţi trebuie direcţia în care m-am dus eu, nu o vei vedea. Sau îţi trebuie…şi-atunci, ai plecat cu ea…Asta e frumuseţea(şi urâţenia, totodată) a cuvintelor, că pot însemna mai multe deodată. Că eu mă joc cu alăturarea lor, da, uneori e întâmplare, dar, de cele mai multe ori o fac studiat. Fiindcă cuvintele pot naşte lumi(ni).
Nu-ţi explicam, n-am făcut decât să întăresc ultima ta frază.
Cât despre copilărie…eu abia acum îmi permit să nu mă consider un om matur, fiindcă maturizarea mea s-a făcut forţat. Mă ajută şi „locul meu de muncă”, care e un loc de joacă: actoria. Petrec foarte mult timp cu copiii(altora)- nu-s o profă scorţoasă, sunt amicii mei. Uneori mă temperează ei, căci sunt momente când sunt mai visătoare decât îşi permit ei să fie. Dar voi mai povesti despre asta cândva…când mi-o veni bine, mai pe larg. 🙂
oglinda parsiv-a lumii in mii de unitati de timp ai sparge-o cu un gest ascuns. te faci ca uiti sa-ncepi in ultimul moment, caci numarul de cioburi nicand nu iti va fi de-ajuns.
„Dacă eu sunt gândul, cine eşti tu?”
Mie aşa mi s-a arătat ce-ai spus tu, anowen, ca într-o oglindă personală privindu-mă în numai două rânduri.
nu l-am citit de multă vreme pe brumaru… recunosc. oare când am început să nu…?
🙂 „Să nu” nu e grav…abia când ajunge într-o formă decisivă , „Să nu mai…”, acolo, da, e de îngrijorat. 🙂
Cand tot uiti sa incepi sa zicem ca aproape nu e deloc, ca daca ar fi cu adevarat nu ai uita. Nu?
DA.
Aproape că nu e, nu înseamnă că nu a…numai că e un a cu gura pe jumătate deschisă. Astfel că emisia nu e cea corectă şi a-ul, în loc să se audă vaiet, să zicem, e un a-icnet. Auzindu-te, îţi dai seama că ai vrut să începi, dar nu ţi-a ieşit…şi amâni…şi pe urmă, uiţi, că te iei cu alte v ocale. 🙂
Sensul la care fac eu referire e dificil de explicat altcuiva, fiindcă e raportat la ceva particular, chiar dacă am repartizat exprimarea unei generalităţi pe care am costumat-o cu următoarea întrebare, dar ţie, care îţi place să te joci cu măsura din ochii cuvintelor, nu cred că-ţi va fi greu să pricepi lema de mai sus.
:)))) Nu stiu ce este cu veselia asta pe mine! In loc sa ma bucur de maiestria cu care ai almanahit duzina de cuvinte, eu ma hlizesc la monitor, dupa ce mi-ai amintit de cate ori am scrumat dimineata in borcanul cu zahar sau chiar in cafea… 🙂
Week-end placut sa ai!
Să mă vezi pe mine, care, dând de mucul ţigării, nu eram hotărâtă dacă să-l scuip, sau să-l trec la capitolul gusturi-experiment. Nu mi s-a părut scârbos, în fond, era o bucăţică de hârtie, niţică cenuşă…l-am scos, gestul a fost unul elegant. 🙂 L-am scos pentru că mi s-a părut deplasat. 😆 Ca să îmi aduc aminte, l-am notat în poemul în desfăşurare…una liberă…pe urmă, pauză…nu mai ştiam unde bat. Apoi…o ştire…Jolie şi Tarantino…am notat-o…si pe urmă a venit şi concluzia. Mucul a fost un determinant într-ale facerii poemului, mi-a deturnat povestea, care era cu mult mai lungă…şi probabil,mură-n gură, dar neinteresantă. 😆
[…] fost alaturate cuvinte in: (Ne)Lipsuri , Impreunari, Pentru ce iubesc eu, voi ce iubiti?, Ca in tinerete, Si daca, Toana, Nimeni nu va stii…, […]
[…] alma nahe […]
[…] în tabelul lui Psi. Scorpio Dana Lalici</a Some Words Calin Sonia Vienela Fata naiva Almanahe Anacondele Carmen Pricop Abisurile Motanul Pandalie Roxana […]
Ioi, cum imi mai place cum le-ntorci! 🙂
Ce sincron, eu eram la tine, tu la mine…cât despre întoarceri…hihi…în toarceri, da! 🙂
Mi se intampla asta de cele mai multe ori! 🙂 Se pare ca nu dormim nici una, nu?! 🙂
Da. Două ceşti de cafea în plus, faţă de singura pe care o beau în mod normal, pe zi. 😛 Nu cred că mă mai culc, trebuie să mă trezesc dimineaţă. Şi cum sunt trează deja, de ce să mă mai obosesc…
Frumos. Te ascunzi printre cuvinte si metafore. Ai visat un ceasorincar si te-ai trezit mai dramuita dar confuza incat ti-ai stins tigara in cafea. Incerc sa gasesc rationalul in poezia ta dar nu reusesc si atunci ma las atrasa doar de imaginile si senzatiile pe care le creeaza cuvintele tale. Ghicitori care sunt departe de intelesul meu, in modul obisnuit in care percep eu lucrurile.
Mi-am stins ţigara fiind neatentă. Confuzia apare după Împreunări, dar nu e a mea. 🙂
Şi rândurile mele, sunt ghicitori, recunosc! Celelalte comentarii, împreună cu al tău, la un loc, conduc. Anowen, însă, „a dat”, nu numai a luat.
Ceva ajutător…
Efectul Gloria.