Aşa a început…ca o întâmplare.
Par avion?
Prin ochelarii mei văd ce vreau, mi-ai zis.
Eu, atunci,(…)
De fapt, cine ştie cum a început?! Ştiu când, ştiu şi cum: muzica! Muzica unui gând. Muzica care te minte. Sau care îţi poate spune adevărul, minţindu-te, întâi gri, pe urmă albastru. Sau care te minte, spunându-ţi adevărul. Ce sunt gândurile, dacă nu culori? Cuvintele sunt nuanţele?
Eu nu sunt măsură. Dar pot măsura distanţele, pentru că nu le apreciez. Dar, din ochi, din acel joc al privirii-infinit, da. Până şi bucuria o pun înaintea plăcerii. Bucuria jocului, căci eu asta sunt, un jucător. Iar entuziasmul, da, e musai să-l pui înaintea visării. Fiindcă altfel nu pleci nicăieri. Dacă am plecat? Da, simt că am plecat deja. Era 8 noiembrie…şi era frig. N-aveam nimic şi totuşi aveam ceva. Ochi! Pentru ce venisem? Pentru muzică, doar că…nu o auzeam. Nu auzeam decât cuvintele. Şi, uneori, dacă ai noroc, drumul e făcut de cuvinte.
Până aici am fost eu. De-aici încolo e el.
Alma … M-ai facut mereu sa ma gandesc la simtire, la suflet, la o poarta catre interior …
Alma … Drumul gasit spre varsare de un rau involburat de patimi imi pari …
Alma … Risipesti in jur parfum de mar salbatic … copt in placinta …
Sa ne linistim(…)
Aici sunt eu, iar!
Nu vă explic ce e cu parantezele, curiozitatea e a voastră, dar între paranteze suntem noi, (pe) mai departe. O insulă: Cipru. Şi-o companie.
Eu am cerut o îmbrăţişare, printr-o scrisoare, iar el…el a făcut-o! Mi-a scris şi el, la rându-i. Dar cine suntem noi? Eu, un avion pregătit de decolare şi el… norii? Până unde e întâmplare? Până unde vrem, până unde putem…pământul are capăt? Dar norii? Ştie cineva cât e cer, ori cât e pământ? Dar nu e nevoie. Dincolo de toate sunt…poveştile. Unele au şa…iar unele au REACŢIE.
Întâmplarea noastră e una programată? Poate. Poate par avion…sau poate că e vorba doar despre un avion par. Spre un singur vis, şi nu două. Spre o singură insulă, alte două insule.
Povestea mea a fost validată. A lui e în aşteptare. A trebuit să muncească în plus, fiindcă n-are trei motive. Deci aşa e cu ţintele? Îţi trebuie trei motive. Atunci înţeleg de ce până acum n-am mai zburat. Aşa că le-am luat pe-ale lui, le-am făcut să fie şi-ale mele. Fiindcă scopul a devenit şi el unul comun.
„De ce Paravion şi al lui portal ?
Pentru că te poartă repede… la mal?
Pentru că-ti oferă… ieftine oferte
Cedând… şi siguranţă în astfel de omerte !”
Mijloacele sunt literare. Advertorialele cer buzz. Eu şi el ne-am permis să adăugăm un L. De la b(L)uzz. Pe care-l punem şi-n „bi(L)ete”, că ne jucăm. Biete…suflete! Vrem bilete! Către orice, către oriunde…şi către un vis. E firesc să vrei cele trei motive. Nici măcar n-a trebuit să minţim. Cum advertorialele pot. 😉 Fiindcă dincolo de un link şi dincolo de un anunţ poate fi o minciună(omerta). O mer(I)tăm?
Aşa se termină. Cu o programare…cum altele poate că încep, după ce ţi-ai rezervat locul din timp, pe care tu ţi-l alegi! Ne ajută COMPANIA! Şi BlogalInitiative, că între timp a validat articolul. Mulţumim! 🙂
Şi… psi© & Tudor, pentru voi: BAFTĂ! Şi…psi©ă, dacă pleci…ştii ce să îmi aduci! 😉
1. Articolul participă la campania BlogalInitiative.(Din nou…în nou, cu acelaşi partener). Mulţumesc, Tiberiu!
2. Această poveste nu e inventată! Ea se scrie în timp REAL, uite o literă, uite încă una…
3. Textul participă şi la joaca clubului psi©:psiluneli. Psilunatici: psi©, Scorpio, motanul Pandalie, Gabriela, carmen pricop, roxana, garapentrudoi. lili3d.
Alma Nahe(r) 