Prin ochelarii mei văd ce vreau, mi-ai zis.
Eu, atunci, femeie cum îs,
am înţeles cât de simplu şi util ar fi,
să nu mai parcurgem kilometri ca să ne găsim
căutându-ne mâncând pământul,
ci să folosim întrebarea,
cu muzica ei,
ca pe un portal spre nori,
ca să-i îmblânzim,
întâlnindu-ne braţele în acelaşi zbor,
doi străini, eu Su(r)dul,
tu, No(r)dul,
căutând să-şi liniştească armatele.
Hai, simplifică-ne,
întâlneşte-ne în Cipru, sub soare,
ca pe „un cufăr cu patru lacăte, ale cărui chei trebuie să fie gata în acelaşi timp” ,
aici, pe pământ, nici timpul nu mai are răbdare!
Ai să mă recunoşti, nu-ţi fie teamă,
eu o să întreb, uitându-mi numele de grecoaică,
iar tu, străine, să ştii că,
dacă n-ai mai fi turc, şi-ai să răspunzi
nu dai greş!
Prin ochelarii tăi poţi să vezi ce vrei,
dar, în soarele răsărind,
îmi doresc să mă vezi (nu goală, ci) aşa cum sunt:
un gând,
o excursie,
o variantă de zbor,
dar cu picioarele pe pământ cât sunt lângă tine şi mă îmbrăţişezi,
fiindcă ştiu că, atunci când închizi ochii,
visezi şi tu!
E regula Universului!
1. Articolul participă la campania BlogalInitiative; aici e cel de-al doilea articol, pentru aceeaşi campanie.
2. Străinul ales ca şi partener de zbor se numeşte Tiberiu Dinescu(Lezoazo). Sper să vrea! (măcar să mă îmbrăţişeze, hehe)
3. Fotocredit: Vlad Corbeanu.
Alma Nahe(r) 
Nu, nu pari măi, ce-ai mâncat? :))
O pară! 😉
Bună ca odinioară? Dă să te pap :))
Mai stai! Numa’ cât să-mi tocesc metalul, ca să muşti moale. 😉
Nori pufosi
Sa-ti stea aliniati
Privirilor !
Mulţumesc! Chiar îmi doresc ca în braţele cer-ului, norii să-mi fie, de fapt, armatele soarelui.
Par avion 🙂 : -unde mergi?? -la Istambul , sa aduc sabia lu’ *Babanu*acasa. Dar par ca tantarii lasau in urma * blande* cat corcodusa si ma tot intorceau la punctul zero …
Turistii romani ma tratau cu sictir, bulgarii imi intorceau ceafa groasa , turcii…Hakan Sukar ,ciubuc, halva,Mesut Ozil, baclava, ciubuc , bazar,hazna, Gundogan, Erdogan , calabalac, Hagi, gol . Sictir aveti ?! Avem , am , ca suntem avuti si par donam rEvolutii…. lor.. 🙂
xx,j
Şoaptelorînvânt, deocamdată nu mergem,
deocamdată şchiopătăm
până nimerim cifrul,
ori Ciprul fără de sictir,
cu norocul unui tir.
Ochim..
Par avion,
numai fiindcă m-am săturat să fiu toată numai (o)hârtie.
Vreau să zbor…
Oh, nuuuu…nu pari avion, Alma!:) Pari doar dornică de ducă 🙂
M-aş împături pe mine avion, atât de mult mi-e a mă tot duce. 😆
Păi, și? Hai…fă-ți trupul fuselaj, împăturește o mână-aripă, o împăturești pe-a doua, deschizi eleroanele, pregătește degetele-flapsurile, părul răsucește-l elice, rrrrrulezi, ridici picioarele-trenul și ….cu capul înainte, printre nori cu tineee …ce-mi stai?;)
Otravkă ce-mi eşti! 😆
Ia!
Pa, pa, RA, pa, RA, pa, pa!
„Nimic din jur nu e ceea ce pare,
Norii sunt buni pentru ploaie…”
Neeeeah! Oare??
…tot poți să zbori! doar că nu cu un avion de hârtie 🙂
Dacă îi dau foc hârtiei,
ca reacţie(avioanele sunt cu reacţie)
cenuşa poate fi un fel de ninsoare.
Norii sunt buni atâta cât nu aduc numai ploaie.
Mi-ar plăcea să mă sui pe un nor,
să rămân acolo, un înger sonor.
C-aici, pe pământ,
nu ştiu cum naiba fac,
da’ rămân o sirenă, cu apucături de (d)rac. 🙂
Alma, Alma…câtă vreme Tata nu-i acasă…poți să pui scara și să urci pe nor, făcându-ți de cap, înger sonor, așa cum știi mai bine dar fără să-l scuturi de ploi!
Aici, în schimb, jos pe pământ, nici apucăturile de (d)rac nu-s chiar de lepădat:) La naiba! :))
Sănătoși să fim 😀
O, pe tata l-am prins mai demult fum…
şi de-atunci mă lasă să urc pe ce(şi pe cine? uite că asta nu l-am întrebat) vreau, numa’ să-mi rezerv bilet din timp.
Biletul din timp e un bilet aparte. Nu e ca cele de hârtie. Acesta nu se rupe, nici dacă îl sâcâie secundaru’, cu limbile-i, ca de păpă…die. Iată semnul. 🙂
Aha…și ți-ai rezervat biletul din timp? Ar fi timpul…dorul de ducă e mare! 🙂
Îți țin pumnii să fie!
Caut pe cineva care să-mi ţină inima. 😛 N-am zburat niciodată cu avionul. Am zburat doar deasupra unui cuib…de cuci? 🙂 Cap cu cuc, deh!
Deci, până acum mi se părea că zbor…
Ufffff! Atunci e musai să găsești pe cineva care să-ți țină inima (poate fi de tot?:) în zborul acesta altfel!
Zbor adevărat, asta vreau! Şi tu vrei asta! Şi el…şi ea! Nu te-ai săturat să-ţi ştii inima sub preş? Mereu credeam că da…dar scuturam preşul, o luam, era încă inimă la gât, aşa că mergeam mai departe. Par avion? întrebam…prin ochelarii lui, tăcere… activă.
Da, asta VREAU și eu, Alma!! Și toți vrem zborul adevărat! Nu toți reușesc, din păcate!
Mă întrebi dacă nu m-am săturat să-mi știu inima sub preș? Ohoooooo, ba bine că nu!!! :(((
Păi, numai cu ea sub preş ne merităm(era să scriu mărităm) zborul?
E ca şi în concursul ăsta, cu câştigarea excursiei. Respecţi ceriţele, dar rezultatul e întotdeauna instinctual.
Depindem de instinctul altora. Cum şi alţii depind de instinctul nostru, de altfel.
Da’ până la urmă cine spune că inima trebuie să aibă un anumit tempou? Să-şi respecte ea, mititica, bătăile, ca să fim vii, că în rest, jucăm cum ne-o fi muzica. 🙂
De-aș putea, Alma, să-i respect bătăile ei, după cum vrea ea…heheheeeee, aș fi mai vie ca nicicând!
De cele mai multe ori însă, instinctual, cum spui tu…și dansez prea des după cum îmi cântă muzica!
Gata! Ştiu cum facem. Data viitoare, alegem muzica alcuiva. 😆
Lăsând la o parte tânguielile, tânguirile, târguielile, câmpurile răfuielilor cu sinele, mai zic atât: abia aştept să stăm amâdouă de poveşti. N-am avut vreme tura asta de Bucureşti, da’ o veni ea, vremea aia, în curând.
O să vină, Alma…și de n-om dansa de nebune, ca paparudele-n ploaie, după cum ne cântă inima, nu muzica:)
Pănă una-alta…îți țin pumnii la concursul acesta! Chiar vreau să zbori 🙂
Mulţumesc! Nu ştiu dacă ceea ce s-a aşternut în spaţiul ăsta alb se numeşte marketing buzz…
însă cu siguranţă îmi place muzica de fundal pe care a prilejuit-o demersul poetic. 🙂
E un banc vechi. Mă gândesc că de la el ai plecat :
-Par avion ?
Soţul se uită mai atent şi îi răspunde :
-Nu dragă, ce-i cu tine. Mie îmi pari normală.
O, eu niciodată nu plec de unde cred alţii. Da’ de unde plec eu(nu locul, ci timpul la care se scrie el), posibil că e un banc…de peşti…alunecoşi. 🙂 În textul ăsta, am plecat de după titlu, într-adevăr, apoi, de la o îmbrăţişare, apoi (că) vreau să plec în Cipru, că tot ni se oferă…poate nedat de dinainte. 🙂 Eu cred în concursuri…dar cred, mai ales, în cele de împrejurări. 😉
De când mă ştiu (în cuvinte) am mania despicării cuvintelor, în câte părţi se poate. Acum s-a putut aşa, ca pornind de la banc, care-mi place, mă bucur că l-ai adus aici, mulţumesc.
Sper să par normală şi după comentariul ăsta. 😆
Umpic.
Bine, fie. Da.
Of…ştiam eu de ce prefer să comentez scurt, ironic şi cu obiectul(ăla de după la…lala) difuz. 🙂
De obicei nu prea fac fiţe. Dar am avut o zi destul de încărcată. Intrasem pe bloguri să mă relaxez puţin… 😆
Intrând pe-aici te-ai?…sper! 🙄 Dacă nu, vin să vă desenez pereţii, în compensare. Bine, nu desenez cine ştie ce, dar măcar lucrez curat. 😆
o, nu! şi dacă totuşi ai părea
eu mi-aş dori pe-aripa ta
să sar
şi-n ale afroditei ape
să punem vorbe, câte-ncape
a zbor
a dor
kallistei! şi-i măr rotundul auriu
rostogolindu-se şi ştiu
când lazăr se ridică-n piatră
în cipru tu vei fi: acasă!
Voi fi acasă-n partea greacă. 🙂 Îti aminteşti?
mă aşez la masa de scris în costum antic
nu ca să compar piramidele cu obeliscul,
(rațiunea greacă-mi lipseşte)
ci pentru că folosesc, în general, mâna dreaptă.
în mâna stângă am o pipă indiană
cu aromă de kent lung.
în dreapta, din când în când, o broască țestoasă
cu aromă de broască țestoasă.
în stânga mi-e rău, în jos mi-e rău,
iar afară plouă,
spre bucuria ciupercilor.
în dreapta şi-n sus mi-e bine.
trăiesc, cum s-ar spune, pe bucăți.
bucăți de anotimp,
de linişte,
până apar turişti
cu gogoşi imense în mâini
şi zahăr vanilat în colțul gurii.
atunci o iau de la capăt,
dar schimb detalii:
vreau
apă de ploaie?
fumez un kent
cu aromă de broască țestoasă
scuip,
îmi scot o sandală
şi zic alfabetul în gând.
a, bî, cî, dî…
în stânga, rău,
în dreapta, bine,
în jos, rău,
în sus mi-e bine
şi asta din pricina unui amărât de i grec.
Deşi, mi-aş dori să le fie pace ciprioţilor…şi nu numai lor, ci tuturor oamenilor prinşi între războaiele nimănui.(parcă particip la miss Par Avion…pacifistă, ce să mai!) 😆
şi pe gogoaşa ta
scria
caligrafic
jumătate elen
niciodată tunghra
sau mai cu seamă ea,
deşi nu,
tu nu ai raţiuni elene
miss par nu!
miss congeniality
la o adică!
ai grijă la pudra de zahăr
de pe ţestoasă.
Tu,
salcie polară,
gogoaşa-mi e,
de-atâtea mâini dibace,
ca o carapace.
cu vântul, care-i subiectiv,
mă las pe firul productiv.
Zaharurile le fac plic
şi le trimit la…inamic! 🙂
nu ştiu ce aţi păţit de vreţi să păreţi to
tţi avioane…uite, eu aş vrea să par yacht 😉Ca Stan(e?) păţitul am păţit,
ne-am programat plecare spre…zenit!
Acuma de-om avea noroace,
ca să ne sufle vântul peste…moace,
om mai vedea…
Cu yacht-ul e mai apăraie, na! 🙂
O fi multă apă, nu zic,
Poate o fi şi frig un pic,
Dar totuşi parcă e mai fain
Când este vorba de…design 🙂
Dii, Zain!
Dii, Sign!
E tot un murg,
mă prinde-un sârg
să zbor oricum,
pe coapsa lui,
pe-a calului,
ori pe a lui putere,
habar n-am,
dar am părere. 🙂
corectează, rogu-te, că e „toţi”, nu „tot”. iar eu sunt to
nt 🙂te-am corectat de to(n)t! 🙂
mulţumim cu plecăciune 🙂
Uite un colţ(al rochiei, muzical)…uite-l şi pe celălalt. Acum îndoi genunchii…reverenţă.
Ce-i cu nebunia ?! Ce se intampla …
O invitatie la visare, la zbor ?
Urcat sau nu , pe nor ?
Cazut sau nu , de dor ?
De duca …
In lume caduca ?
Sau devenita a intamplarilor ?!
Suna frumos Alma … da’ ce „nahe” treb’ sa fac eu in alegoria asta ? Cu ce se mananca avioniada asta „pas par tout” ?
Nu se mănâncă cu jar,
stai liniştit!
Îţi explic mâine dimineaţă
şi ce dor mi-a venit,
şi ce nu par…
Nu e vremea ocheadelor,
ea demult s-a pitit,
în ochiul cere luminăăăă:
s-a dus,
n-a mai venit.
„Alma rimează cu palma”,
aşa răspundeam cândva…
acum poate să rimeze cu „calma”,
căci suflet,
de-a valma vin toate, de undeva.
Nahe e-un râu,
o podgorie…e ce vrei:
ape-ape..ori must, ca să bei,
de ţi-e sete,
ori ai obosit…
în apele mele de-ai poposit,
te răcoreşti,
şi-apoi pleci un’ ţi-e drumul tău, în şa, (doar un zbor), Lezoazo,
de poveşti.
suplimentar: in meiner Nähe-near me.
Vreau si eu ochelari din astia!
Cipriana vrea să vadă Ciprul? 😛
As vrea sa ma vad pe mine de fapt… dar ma multumesc si cu Ciprul!… ca pana la mine este tare departe!
Te înţeleg perfect! Am scris atâtea poeme în căutarea mea, încât nu cred că o să mă găsesc nici dacă mai scriu încă tot pe-atâtea. Dar măcar sunt în mişcare moderată. Fac ceva întru micşorarea distanţei! Micşorare-mişcare…vezi unde bat? 🙂
deci care e pozitia ta (preferata/sau nu) cipriota in fata turcilor deghizati in shamani pana le cad fustele (lor sau altora)?
De poziţia „click” ai auzit? E poziţia Europei, cu trupe NATO(lănito..care e un fel de rănit-o, cu r-ul alintându-se)la mijloc.
Neprihanit-(o) la chitaristi inteleg ca is obijnuiti in ale corzii sensibile G major sau fara buletin dupa caz. Da’ la vocal ce si cum se dezbate problema la tribuna Ciprului pare a fi o problema. De am sta numa’ in r-uri mai bine ne-am inneca in lac.
Grase ieri, puiuţ! Cu r-urile-s în alte bătăi. Şi cusururile. Bat toba, pricepe soba! 🙂
Bat câmpii, pricep doar tâmpii…Oricum aş da-o, solo-ul, insule(i), e al cui l-o vrea..
stive(de noroc)…era să zic rahat, vai-vai!
Just. Apreciez tacut.
Sa zbori insa poate fi si neplacut.
Caci daca dai de gust, zbori pana la soare
Precum se pacali Ycar in vremurile odinioare
Si oare, din soare, nu e doar duhoare?
Si daca e sus, nu e musai o-naltare!
Sa mai stam, mai asteptam.
Ori coboara, ori cade.
Caci, nu-i asa, asa se cade :> .
O, i-adevărat,
zborul e musai să fie cumpătat.
Ca şi preţul biletului,
care-i mai ieftin dacă-l iei din timp,
din timpul lui,
al jocului declic:
de click, de click…
Ce-aveţi ieri, azi, cu toţii, bre
de v-aţi lipit de poezie?
Deşi advertorial…
aci, sub el,
regal! 😛
(acuma eu par parul PARAVION).
Ce frumos s-au asternut povestile si in comentarii. Am o ora de cand citesc, si-mi propusesem s-o fac rapid-rapid. Cu un click. 🙂 Mi-am rezervat bilet la poemele tale. Nu-mi mai pierd timpul cu povestile mele. Desi, uneori mi-e dor de ele, sa stii. 😦
Si nu, nu pari avion! Esti! 😛 Ai motorul necesar si aripile aferente.
Se numeşte Bluzz(nu Buzz, ca cel pe care-l cer articolele advertorial şi campaniile lor îmbietoare).
Cât despre tine, poveştile tale…ştiu că e mai mult decât pare. Şi mai ştiu că te…doare.
.
Reblogged this on Planeta "idiotilor" and commented:
Alma Nahe vrea sa zboare.
(E doar foc de cherosen,si-un arbore vibrant, cotit !)
(Si poate ca’ntr-o dimineata , de dor , o sa vedem insulele in zare ,
Cum apar … )
(Fie vreme buna sau asa si-asa ,
Ochiul ce vegheaza ne-a luat pe sus
Si ne-a purtat spre rasarit)
Alma , dalma … nu chiar totul e de-a valma
Calma , vie , treaza-oarba’ti da o palma … calda ,
Despre vin …fluide toate , ma opresc sa simt un pic
Ele vin, le bei, te spala …si-ti regleaza iute , ritmic,
Starea , gandul si simtirea
Si cu ele devenirea …
De plecat Nicosiatic ,
As pleca asa in zbor…
Peste mare , catre Cipru
Cu de duca mare dor !
Explozivi în dimineţi aprinse
Să fugim departe de-adevăr!
Tu să fii ce mintea nu ascultă,
Eu să fiu o rază, un izvor.
Şi pe urmă, ce-o mai fi să fie!
Să ne scape… de monotonie.
Şi gata cu poezia! Pune mâna(la treabă!!!) şi scrie articolul la tine, că pleacă excursia fără noi. 😛
ioi. cand am crezut ca am inteles frumusetea poeziei, m-am pierdut in comentarii. frumoasa poezie, senzuala…
Aşa păţesc când scriu cu gândul la străini. 😆
Cât despre comentarii, asta zic şi eu! Ce-are în comun poezia cu paravion-ul? 🙂 Poate doar zborul? 🙄
Alma – am revenit in forta cu o postare cat mine de mare 🙂
Sper sa-ti placa si sa te bucure , chiar daca
Eu simt masura in entuziasm dar nu in visare
Si simt ca si tu ai plecat la drum pe aceeasi carare !
Deci Avion par…, nu? Nu impar! 🙂
Eu nu sunt măsură. Dar pot măsura distanţele, pentru că nu le apreciez. Din ochi, însă, din acel joc al privirii-infinit, da. Până şi bucuria o pun înaintea plăcerii. Iar entuziasmul, da, e musai să-l pui înaintea visării. Fiindcă altfel nu pleci nicăieri. Dacă am plecat? Da, simt că am plecat deja. Era 8 noiembrie…şi era frig. 🙂 N-aveam nimic şi totuşi aveam ceva. Ochi! 🙂 Uneori, drumul îl fac cuvintele. Bun venit la bord, deci! Nu? 😉 Să-ţi fie zbor!
Nu măsura distanţele, oricare le-ar fi chipul, spune-ţi doar că sunt alternanţe între depărtare şi apropiere, asta legat de ceea ce îi scrisesei lui Lezoazo.
Cât despre zburatul cu avionul, de-adevăratelea zici că nu ţi s-a întâmplat niciodată până acum vreunul? Pentru că ţi se va întâmpla.
Însă tu ştii să zbori altfel; spre Absolut.
N-am zburat, nu şuguiesc! I-adevărat, zbor spre Absolut când vreau, dar e doar un fotoliu portocaliu, în care, absolut întâmplător, am amorţit. Am arderea internă, şi asta e adevărat! Dar îmi doresc să nu mai ard poetica în alternanţe. Departe îl vreau departe. Aproape îl vreau aproape. Măcar un timp. Dacă tu spui că se va întâmpla, Oracolule, atunci, aşa să fie!
Lui Lezoazo nu-i măsuram distanţele, decât numai în măsura în care ele mi-au dat-o, şi care, în acest caz, sunt apropierile. Am folosit pluralul, căci încorporează, nu? Aşa mi-ai spus cândva. 🙂
Aşa ţi-am spus cândva, suflet de foc ce nu îşi va stinge nicicând psihea; aşa ţi-am spus într-un loc dindărătul căruia mă priveai printr-un okean, iar tu nu ai uitat, şi asta, şi altele, mă îndeamnă la un drag şi mai mare cu care să îţi dau ocol.
[…] Eu, atunci,(…) […]
[…] Par avion, gata de decolare(?), şi aici, şi […]
[…] avion aici şi aici, precum şi-acolo… #cu Lezoazo(care, cel mai probabil, la ora asta, îmi desenează […]