Meditaţie. Cer ca de aluminiu în mine, ulcior. Aşteptând trenul împletesc şine-n zare, platoşă de fier. Coajă uscată, pe tâmplă, arşită-n cuvinte cu miez, melcul lunecă. Jocul spiritului de-a
înfăţişa tot, glod umed mustind. Frământăm cocoloaşe, modelând clipa-n drum-ţintă… o hoinăreală comună
şi rătăciri. Speranţa e-n sus, vitraliu terestru cu porturi albastre.
Sarbatori Pascale Fericite!
Mulţumesc, zâno! Sclipici pe aluat, să-ţi crească frumos!
draga mea, ce ma bucur ca nu trebuie sa fac analiza literara asupra textului
azi luam nota 4, hai, cel mult 5 😆
„o hoinăreală comună şi rătăciri” 😉
tu scrii frumos, dar eu pricep greu 😆
te pup, sarbatori fericite!
Păi asta şi e, o hoinăreală comună, foiala asta din blog în blog, din cuvânt în cuvânt. Textul(meu, al tău, al altora…) nu e pentru analiză exterioară, ci pentru cea interioară. Cât surprindem din adâncimile unui text?!Fii sigură că mult, chiar dacă în subconştient. Şi eu te pup, sărbători liniştite!
Sărbători luminate!
Mulţumesc, Lili3d! Aşijderea!
aici ai dreptate, cu hoinareala 😉
pupici
Şi cu rătăcirile. 😉
Azi mă… îmbăt, să nu-mi mai vină ideile cu cocoloaşe, să nu mai simt fiinţa-mi strînsă între fălcile menghinei cer-pămînt, să nu mai înşir paşi de-a lungul şinelor ruginite în neaşteptarea trenului trecut… Azi mă… orice, dar nu mă eu.
Azi, mă?
A(u)zi-mă!
În întunericul nopţii
am cunoscut mereu pe câte cineva din mine.
Lucrare în aer,
am înţeles că era cerul întotdeauna
trecândmâzgălind acele zile făr’ de mine.A, zi mătăluţă aşa,
că nopţile ţi le transcedentează
Infinitul
prin venele scrierii!
Oare ce Infinit
e-lipsă prin mine
în noapte
atunci cînd degetele cer
şi gîndul nu dă…?
Iar plouă cu puncte
cît pietrele de moară!
Să moară,
tăcerea
cu nodul din gît!
Atît…
Gândul nu e în cuvinte, de aceea, uneori, nu dă. De fapt, pare că nu dă, căci el dă continuu, dar o face uneori în graiul înţeles de piatră, apă, pământ, ori celelalte vietăţi, dar necuvântătoare. De aceea, necuvântători scriindu-le, le şi aşezăm mai bine-n noi(de unde au şi venit, culmea!) decât dacă le-am grăi. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să le trecem prin oxigenul ăsta, cel de dincolo de fiinţa-ne, ca să le înţelegem pe deplin, dar mai am timp. Sper să am şi spaţiul necesar. 🙂
În tine e lipsă acel infinit pe care-l mărgineşti, vrându-l tactil. Ori întunericul n-ar trebui să micşoreze ochilor noştri nimic, căci nevăzând, hehe…poate să fie orice, şi oricât de mare.
Am o teorie cum că chestia asta cu infinitul vine de la poziţia celor doi ochi pe care ştim că-i posedăm fiecare. Dar trebuie să mai lucru la ea. 🙂
În curând merg să iau lumină, că mi-a explodat un bec, şi nu mai merg celelalte- meşter ăla care mi le-a montat- deci chiar am nevoie.
Dincolo de cos şi sin, chiar îţi înţeleg nodul din gât al tăcerii. 😦 Ţi-l înţeleg şi…atât! Pace-n suflet, Drag Oş! Huguleţ, bine?!
Pace veche, nouă! Şi-ascultă întunericul ce se insinuează, poate vrea să-ţi completeze teoria şi să-ţi aducă lumina…
Paste cu liniste-n suflet !
Aliosa.
Mulţumesc, Alioşa! Şi întorc urarea…
HRISTOS a INVIAT !!!
Paste fericit !
Aliosa.
Frumoase versuri! Să aveți parte cu toții de o Săptămână Luminată liniștită și plină de bucurii și de poezie!
Hristos a înviat!
Adevărat!
Hristos a Înviat !
Adevărat!
Hristos a Înviat!
Daa!
Tare frumusel! Voi reveni ca mi-a placut 🙂
Bun so(u)sit! 🙂
Ce-i cu tine?