nu
te
uita
în jur dur
ca-n ceru’gurii
în palmă nuanţe tu mori
cer
dau
vis e
aşa cum
iad invers e dai
iar rai e iar de-a dura-n car
în
chin
în cerc
e umbra
rază de ☼
ori singurătate sonet
mă
dau
dura
prin iarbă
zână verde pi
uliţa copilăriei
în
joc
cu vânt
în care
orb conduce orb
orbis pictus vorbe le sorb
Anunțuri
@ Buna ziua !
PASTE FERICIT !
Aliosa.
Mulţumesc, însă mai e un picuţ! Până atunci mai pătimim…
E cumva o omidă ? Cea verde. Nu mai știu numărul anilor de când am văzut una.
E un papucel de iarbă. 🙂
Papucel de iarbă ? Ce este de fapt ?
Nu e decât ceea ce se vede, Carmen! Cineva a avut imaginaţie şi în loc să deseneze nişte tălpi prin iarbă, a desenat o opincă din iarbă. 🙂
Nu m-am dat dura prin iarbă dar am mers cu picioarele goale prin ea.
Exact asta am făcut eu de Florii, la bunică-mea. Are o uliţă lângă casă, care dă spre gârlă, care are doar un firicel de apă. Dar am mers până acolo ca să văd numai iarbă, care-i foarte înaltă.
Ai fost fericită. Eu n-am iarba mea nicăieri.
Casa îi rămâne unchiului meu după ce o să moară bunică-mea, aşa că nici eu n-am „iarba mea”. 🙂
Ca-n cer si pe pamant.
Căci, bineînţeles că viziunea noastră este ajustată pentru a vedea cerul ca o nuanţă pură…
Reblogged this on Planeta "idiotilor".
Ce cuvinte nestatornice! Imi dau senzatia ca se deplaseaza, tie nu?
nişte deplasate, dada!
Dincolo de faptul ca-s niste deplasate, chiar se deplaseaza! Nu numai verbele!
Păi, ca-n cer, nu? Planetele, stelele, luna, soarele par şi ele a călători sub cupola cea albastră, imaginară…
Reblogged this on blog despre cur.ele and commented:
E extraordinar cum unii oameni au bucuria de-a se juca in cuvinte, ca si cum literele ar fi plastilina. Forme bizare ori simple, au darul incantarii. Credeam ca nu mai sunt oameni care vor sa scoata si altora la lumina ceea ce ei au descoperit. Credeam ca au mai ramas doar oameni care vor sa vorbeasca numai despre ei. M-am inselat. Dovada acest text.
🙂
[…] Poem fib (de la Fibonacci), după o idee dată de Almanahe. […]