alma nahe

Rece-n zi e(-n doi)

In arena luptelor sterile, Rece-n zi e, Scrisorile Contesei de Chou-Fleur, teatru on Aprilie 27, 2013 at 8:07 PM

486451_10200245979225924_2138697019_n

Doi soldaţi, baionetă lângă baionetă, la intrarea în poveste.

SOLDAT LEMN:  Nu suport seva topită între pagini şi boldurile înfipte în spate.

SOLDAT FLOARE: Boldurile sunt folosite rar şi doar pentru a fixa zâmbetul meu în generozitatea lui cea mai largă.

(în şoaptă, adagio: Prokofiev, “Liutenant Kijé”, “Romance”)

SOLDAT LEMN: Pe drum, recunosc în sufletul meu că am vrut să te uit. Dar pentru că eu greu mă descurc cu Roza Vânturilor, părea că te-am pierdut pentru totdeauna şi te-am strigat cu toate ploile: Unde eşti? Unde eşti? Unde eşti?

SOLDAT FLOARE: Când? Când? Când?

SOLDAT LEMN: Dacă aş şti…

SOLDAT FLOARE: Aşa e, multe personaje magice stau degeaba. Şi eu am să mă neg, până am să mă şterg din propriile scrisori de iubire.

SOLDAT LEMN: Eu sunt maternitatea tuturor cuvintelor tale?

SOLDAT FLOARE: Nu. Acolo sunt El şi Ea în stare pură. Am scris alb, curat… împlinit.

SOLDAT LEMN: El şi Ea, iniţiativa şi aşteptarea…

SOLDAT FLOARE: Poate…Te-ai găsit pe tine însuţi secătuit de suflet? La fel se întâmplă cu acela căruia nu-i e suficientă fragranţa unei flori, ci vrea fragranţa întregii pajişti. O poate avea! Şi taurul are ştiinţa pajiştii, dar până şi el cunoaşte că la final va fi înlocuit.

SOLDAT LEMN: Nu suntem titani, ci, si unul, şi altul, acolo unde a trebuit să construiască.

SOLDAT FLOARE: Am crezut că sunt stăpâna alchimiilor din mine. Mi-am înfipt adânc rădăcinile în sol, nu pentru a mă mocirli, ci pentru a rămâne rezistentă la o altă revenire, însă…de când ai plecat două flori cresc simultan.

SOLDAT LEMN: La mine regăsirea înseamnă rememorare duioasă şi tihnită. Îmi încep dimineaţa cu ochii închişi să pot reitera un fragment din poveste, fără punctuaţie severă, fără metafore.

SOLDAT FLOARE: Bineînţeles că defectul meu cel mai mare e ancorarea în vegetal! Floarea e metamorfoza gândurilor mele pure. Petalele ei albe sau albastre sau roşii sunt toate cuvintele fericite pe care le-am trăit vreodată. Ştii de ce te iubesc?

SOLDAT LEMN: …Am ramuri…Sunt un măr…g…

SOLDAT FLOARE: Nu pentru ceea ce eşti! Ci pentru ce sunt eu când sunt cu tine.

SOLDAT LEMN: Vasăzică aşa! Sunt un fluture venit din amintire…

SOLDAT FLOARE: Şi eu, şi eu, şi eu…

SOLDAT LEMN: Vezi tabloul?

SOLDAT FLOARE:  E lăcuit în verde, frumos caligrafiat cu litere trasate în argint, închipuind patru ideograme, scrise în limba străveche a poveştilor: AICI ESTE DEPLINA LIBERTATE…îl văd, deci.

SOLDAT LEMN:  Dă-mi pace!

SOLDAT FLOARE: Ţi-aş da! De-aş şti cum s-o am pe-a mea. Desigur că nu am înţeles multe lucruri înainte. Câtă confuzie, câtă istorie! Am rămas pe meridiane diferite, în istorii şi geografii care ne exclud.

SOLDAT LEMN: Pare o porcărie…

SOLDAT FLOARE: Bineînţeles că nu e o porcărie! E, aşa cum am convenit, armistiţiul semnat de educaţie, gândire, posibilităţi materiale, sensibilitate, deplinătate fizică…

SOLDAT LEMN: Am să recunosc acum, după o veşnicie, că pasajul din Sartre e valabil! Când libertatea a izbucnit în sufletul cuiva…

SOLDAT FLOARE:…toţi Dumnezeii de pe lume nu mai au ce să îi facă!

SOLDAT LEMN: Sunt un regal cuvintele astea, până la urmă…

SOLDAT FLOARE: Ştii….mi-a trecut prin minte să cer favoarea inversării imaginilor. Dar nu ştiam ce să implor.

SOLDAT LEMN: Prezenţe şi absenţe…

SOLDAT FLOARE: Şi-nainte cu poveste că de-aicea mult mai este,…dar cât mai este?

SOLDAT LEMN: Deocamdată suntem unde suntem.

SOLDAT FLOARE: Ştiu. Mi-ai mai spus asta! Ne-am întânit mereu în acest moment epic. Ai să-mi spui că tu mi-ai dăruit mereu prezentul.

SOLDAT LEMN: Ghiceşte!

SOLDAT  FLOARE: Da, e un prezent în care eu trebuie să te ghicesc! Tu? Eşti tu? Dă-mi un indiciu! Vezi, eu am fost fericită în această iubire. E ceea ce m-a transformat. A fost sămânţa din care-am răsărit.

SOLDAT LEMN: Eu eram Gandharvas, Prinţul Şoimilor, iar tu trebuia să mă cauţi…

SOLDAT FLOARE:  Da, da, da…Îmi strigi: “Nu fi pomanagioaică, caută-mă temerar!”

Eu atunci fac cum ştiu eu mai bine. Ard tămâie pentru zeul a cărui preoteasă mă cred cât durează căutarea ta. Uite, mai fac doi paşi şi dacă nu te găsesc…

(din întuneric se aude o voce)

SOLDAT LEMN: Ai pătruns în apele teritoriale ale întunericului inimii mele! Luminează-ţi faţa!

SOLDAT FLOARE (intrând în joc): Nu mai am nicio scânteie de lumină! Am pierdut toată lumina căutându-te! Hei, sunt eu!

SOLDAT LEMN: Tu? Care tu? Ce cauţi tu în sufletul meu bântuit de furtuni?

SOLDAT FLOARE: Sunt eu…Eu şi…paşii mei…De prea mult aer în piept, am împărţit timpul în respiraţii cosmice, suflând poveşti şi vise infantile spre omenescul din noi. Din mine au mai  rămas doar bucăţi de suflet(ALMA), rătăcite într-o carte.

SOLDAT LEMN: Şi eu? Eu ce sunt? Aş vrea să fiu un copac uriaş într-un rest luminos de iarnă. Am să te las să te apropii puţin şi apoi, cu braţele crengi am să te apuc înainte să…

SOLDAT FLOARE:  Nu-mi spune! Povestea personajului meu nu s-a terminat…nu degeaba i se mai spune şi Generozitate Senină. Fericirea nu rămâne indiferentă dacă i-ai creat un Rai! A ta are Rai?

SOLDAT LEMN:…

SOLDAT FLOARE: Eu nu mi-am vrut inima ascunsă sub scoarţe groase de copac!  E poezia existenţei mele…şi…dacă am dat undeva ploaie, să mă ierţi! Pe mine, cea luată cu tine şi eliberată spre niciunde, spre înaltul de dincolo de închipuiri.

00181

Notă: Cândva am scris Soldat Frunză. Aşa ne-am întâlnit eu şi La Fee, sub bocancul întâmplării. Şi astăzi, ca şi ieri, vrând să cuvânt despre încântare, am furat(roşu-aprins) cuvintele ei şi le-am lăsat la învoiala întâmplării mele. Fiindcă…

– Ce e un elefănţel roz?

– Elefănţelul roz e cerul răsăritului, e purpuriul din noi!

De care nu te mai lepezi nicicând…

Astăzi m-am împurpurat mulţumită „Scrisorilor…”,  dar şi mulţumită celor 12 năzdrăvane îngroşate, pe care le vom găsi (de-om căuta) şi la psi©(1), scorpio, tineriu, vero, simonaR,  carmenMax, lili3d, cuvânticeldetoamnă şi iarăşi psi©(2).  Intrarea e liberă! Numai să intri curat şi cu iubire. Omul nu e de lemn, dar paşii lui pot fi. Şi lasă-n scris regal alb, ori ramuri în floare. De poţi…de vrei… Doar aşa îţi vei fi împlinit Raiul personal… cu iubirea de orice…ca o floare de măr pitic.

Anunțuri
  1. Mda. Prezenţe şi absenţe. Cine este Sartre?

  2. da soldatu lemn, cine e? hm?

  3. E poveste? E un rai! Ce-mi place! 🙂

  4. Aici sunt unele pasaje lucrate impreuna cu Schtiel, care a avut bunavointa de a-mi da replica foarte buna! Am facut o echipa de aur cu el! Ca si alti prieteni care apar in carte cu propriile scrisori.
    http://schtiel.wordpress.com/2012/04/20/monsieur-re-dieze-et-mademoiselle-si-bemol/

  5. […] Au mai scris :  psi, Scorpio, tibi, Vero, psi 2, Some Words,Max , alma nahe […]

  6. @ Buna dimineata !
    ” Vin FLORIILE cu soare,
    Si soarele cu FLORII ”
    de V.Alecsandri .
    La multi ani
    celor ce-ti trec pragul casei virtuale si poarta nume de FLORI !
    Aliosa.

    • Mulţumesc eu în numele lor, Alioşa! Au fost florii cu soare şi cu peşte fript, borş, mămăliguţă…:) ZIle de sărbătoare calde şi înseninate îţi doresc!

  7. […] scris psi, tibi, Vero, Some Words, Dictatura Justitiei, Max, alma nahe, lili3d, […]

  8. curata si cu muuuuultaaaa iubire. parol!!!! :))))

  9. […] Sssefora, Indubitabil, Abisuri, Eu și grădina, Bucegi Natura 2000, ChGabriela, Mihaela Onel, Alma Nahe, Au fost odată numai gânduri bune, Lucista, Istorii regăsite, Dictatura justiției, De-ale […]

  10. Întâmplarea ta de cuvinte e pe scândura unui timp seducător; fă-te Seherezadă, nemurindu-l, nemurind tot ce este şi tot ceea dacă nu s-ar mai povesti, nu ar fi.

    • Am scris cândva „Eu şi un ecran “verde” (în loc de TU)”.

      Eu nu mai sunt eu.
      Sunt Tu,
      stradă de zahăr
      spre indiferent.
      Pe masă, divanul lui Fuzuli.
      Se despoaie ceţuri
      în ceaşcă,
      ceaiul e albastru,
      cerneală pentru fantezii în verde.
      Îţi aminteşti, cea noapte
      când inima de filtru apucând,
      tu ai aprins-o?
      Ai tras ca dintr-o narghilea,
      şi ai scrumat pe cerul gurii mele.
      M-ai dezgrăit, copilărească fire,
      Şi-acum mă-nşir mărgăritar, în basmul meu
      bând apă de zemzem,
      crezând că-mi sting pre tine.
      Vândut e ţie duhul tot, cu tot cu lampă!
      Deşi egal în neastâmpăr,
      nu eşti nici rege, împărat, nici padişah, nici şah,
      şi-o spui deschis,
      ca ochii iepelor să plouă,
      şi trupul să le mişte-n (e)L,
      buric dansând, mai dihai ca-nainte.
      Dar eu, pe eu l-afund, l-afum, m-am hotărât!
      Iavaş, cum arde lumânarea,
      şi nu mai plâng, că mă topesc, prietene, ca ea.
      Când tu e amintire acolo,
      aici e doar senin de harfă,
      iar ce-i topit în forme aiurea,
      dănţuiască, şi-o să crape.
      Şi ceară-mi cine-o vrea povestea,
      fi-va doar a mea!
      Eu fiind tu, nimic nu-i dublu,
      e mai mult,
      o împletire-ntre
      tueueutu, ca de turban.
      Şi am s-o fac când şal,
      de-ţi e cuvântul hoţ,
      când un atlas, împodobind cel sân rănit,
      căci tu oglinzi mi-atârni
      şi faţa ta-i acolo, prin odăi,
      sperându-te oricui cu sfârc crocant.
      Selam, prietene,
      vina să fie-a ta de-acum,
      a mea e şaua,
      fiindcă-am înţeles ascunsuri:
      de fapt, tu eşti Şeherezada,
      aşa că poruncesc să-mi naşti trei fii!

  11. Ştii care e timpul meu? Cel al prezentului pur.

  12. Să nu te-atingi de cercurile mele, Ostaş viclean ! Şi nici să nu te-nşele Asemănarea lor cu arcul tău. Sunt simple jucării şi nu fac rău. Nu te uita prostit, cu ochiul acru. În rotunjimea lor stă actul sacru, Care-mplineşte sânul, mingea, vasul. Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul … Apropie-te mai bine cu sfială, În rotunjimea lor nu e greşeală. Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură Esenţa lor e tot idee pură. Dacă arunci o piatră-n lac se iscă, Le vezi stârnind un lac de odaliscă, În fumuri moi se leagănă agale, Pe scoici şi melci desfăşură spirale. Cerescul cerb le poartă sus în coarne. Sunt ochiul lui atent când el adoarme. În forma lor tot cosmosul încape. Priveşte-le, nebunule, de-aproape ! Zadarnic te-nvârteşti pe lângă poartă ; Cât timp problema mea rămâne moartă, Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea. Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele, Înconjurat de cercurile mele, Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber Cât timp le am pe ele, eu sunt liber !

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: