aria cercului care se dă… şi se împarte în bucăţi egale, duminica la amiaz, pe când vom strânge în dinţi firele rămase de la stâlpările din sălcii.
roadem nuiaua si facem lemn de foc, lemn de ars, lemn de soc, lemn de cuarţ…
Eu cioplesc marmura care te sufocă,
tu taie-mi respiraţia în forma în care te doresc,
ca o zeiţă în mijlocul muritorilor.
O, biet Pygmalion,
amăgit de umbrele stînde ale copacilor doborîţi,
inspiră praful marmurei,
expiră aşchiile departe de trunchi,
uneşte-te cu opera-ţi.
Bucurie.
Tu arată-mi conturele (contururile) în care mă aşezi cu dragostea, povestindu-mi continuu ceea ce îmi arăţi.
Eşti o împletitură frumoasă şi îţi trebuie o egală frumuseţe ca să te apropii de ea, cu geometria copacului, în auzitul culorii şi al foşnetului de verde.
De întâmplat prin lumea asta, mă întâmplu acelor locuri arhitecturale de cuvânt de o consternantă frumuseţe; ‘s puţine, eşti printre acelea.
Despre un altfel de întâmplat, am crescut pe inima unui omcopac magic de ceva vreme; e cel care m-a deztăcut de mine şi m-a scris într-o altfel de grafie.
Mă bucur, suflet drag, mult-muuult! Să-ţi fie întru înmugurire, iar grafia să te scrie la fel de magică cum erai, dar cu sufletul uşor, aşa cum îi şi ursit. El trebuie să aibă doar 21 de grame, nu ocale-n durere şi neîmplinire. 🙂
Scuză: Almanahe, ca parte corp’orală a lumii sale, este o creaţie de sine apărând un şir nelimitat de almanahi care transformă unitatea egală sieşi a ALMANAHeului unic în multiplicitate indefinită de ‘PS(d)euri’, ca să ne exprimăm verdemetafiziccopt.
Limba ALMANAHeului capătă astfel dialecte de înţelegere a unei ascunse legături dintre cer şi pământ.
îmi ascut creionu' de gânduri, îl înțepenesc între degete și în ritmul sosirii primului gând îmi găuresc duodenul.
dacă am melodia potrivită desenez case, iarbă, flori și curcubee, desigur.
dacă n-am, desenez iubiri.
un prieten vrea să plece pe o insulă.
nu-mi place metafora, dar îl înteleg.
ce să faci la oraș?
te închizi într-o casă și desenezi.
ascuți creionu' și desenezi.
îţi găsești un job, temporar,ca să-ţi poți procura creioane, cât mai multe creioane.
se tocesc.
visez la ziua când o să-mi cumpăr carioca și-o să renunț la blestematele de creioane.
mi-am vopsit acu 9 luni camera în roz.
străinii mi-o invadează.
n-am primit urși de ziua mea, ci o vacă, inscripționată (mama,tata), un parfum,un medalion, o brățară...
întrebarea - banc"ce-ai lua(3 obiecte, cel mult) cu tine, dacă ar fi să locuiești pe o insulă?" îmi invadează mintea.
mă declar CAP UMPLUT.
-distracție constând în a pune o hîrtie aprinsă între degetele de la picioare ale unui anumit frumos, dintr-o anumită pădure adormită
tu prinde-mi crengile de aripile cu care zbor,
eu o să inventez un alt pretext
şi din îmbrăţişarea lemnului se vor naşte frunzele.
Din tine, cuvânt,
adesea-mi fac cuib,
dar câteodată eu strâng pumnii,
omor puii,
le frig carnea
şi-arunc oasele la câini.
nimic la pisici
nu zici?
punem noaptea în cui(b)
şi închidem rotund
mirare
îmbrăţişare
cui n-are.
Pisicilor le las acoperişurile fierbinţi…
măăă… ce cumsecade eşti!
pot să dau şi io like? to like or not to like, that’s the question!
Nu pisică! Lasă laicu’ laicului! Tu sporeşte numărul de com…ent…arii! 😉
aria cercului care se dă… şi se împarte în bucăţi egale, duminica la amiaz, pe când vom strânge în dinţi firele rămase de la stâlpările din sălcii.
roadem nuiaua si facem lemn de foc, lemn de ars, lemn de soc, lemn de cuarţ…
ba în (bul)buci egale,
când vom strânge din buci şi vor ieşi petale,
neroade cuvinte…
da, da… nu-s de ros cuvintele astea, aşa e! 😆
sunt de-un ros(t), de-un pamplezir!
chel plezir… 😆
Pleziru’ e chel, nici pic de firicel….
Eu cioplesc marmura care te sufocă,
tu taie-mi respiraţia în forma în care te doresc,
ca o zeiţă în mijlocul muritorilor.
O, biet Pygmalion,
amăgit de umbrele stînde ale copacilor doborîţi,
inspiră praful marmurei,
expiră aşchiile departe de trunchi,
uneşte-te cu opera-ţi.
Bucurie.
Iluzionism
Taie-mă în două. Eu iau cerul, tu ia-mi pământul de sub picioare.
Oglinzi perfecte,
fum fără foc (nu iese, oare?) –
dedublare.
Precum în cer, aşa şi pe pămînt,
tu eşti;
de mine se vorbeşte
dar nu sînt.
Cuvînt.
Ziduri, în oglindă
gura aburindă
vrea ca să surprindă
apă şiroindă.
Oglinda-i rotundă,
gura o confundă
cu o muribundă,
vrea ca s-o ascundă.
Ce foame de ziduri
Se-ascunde-ntre riduri
Uitate-n oglinzi
Agăţate-n grinzi
Cînd ape se scurg
În tîrziu amurg
Peste prag de pridvor
Cu dor.
Pe aşternutul înmuiat de rouă,
mă îngân prin amânări…
Când semăn c-o pictură ce vrea să se rostească,
când sunt doar fumul celor două stinse lumânări.
Balet nocturn sub negru soare,
Ample mişcări, şoapte uşoare –
Răstălmăcirea unui vis:
Întoarcerea din paradis.
Foc în vintre,
apă-n minte,
am strâns în ochi mult verde…
Sunt barcă de hârtie,
mi-e mersul tot buiestru.
… eu mi-s extra-terestru. 🙂
Noapte bună, nepământeanule! Mă pun să visez alte clipiri…Mulţumesc de companie! 😉
Fie-ţi somnu’ de folos,
Şi pe faţă şi pe dos! 😀
E întotdeauna o plăcere să conversăm. 😉
Cred şi eu! Fiecare cu-ale lui…alelui! 😉
aaaaaaa
leeee
luiaaaaaaaaaaaa 🙂
I’m in!
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Daca e un „padurar” intelept,da! E un „comert” cinstit.
:)Lid, ştii că nu e! Nu e nici pădurar, nici înţelept…Iar eu sunt un negociator excentric. 😛
Reblogged this on Planeta "idiotilor".
Reblogged this on Atelier TREIspreZECE.
Reblogged this on blog despre cur.ele.
Tu arată-mi conturele (contururile) în care mă aşezi cu dragostea, povestindu-mi continuu ceea ce îmi arăţi.
Eşti o împletitură frumoasă şi îţi trebuie o egală frumuseţe ca să te apropii de ea, cu geometria copacului, în auzitul culorii şi al foşnetului de verde.
De-aceea şi sunt apropieri prea puţine.
Am crezut că te-ai întâmplat într-altă parte, dar ţi-am urmărit tăcerile scrise şi nescrise.
De întâmplat prin lumea asta, mă întâmplu acelor locuri arhitecturale de cuvânt de o consternantă frumuseţe; ‘s puţine, eşti printre acelea.
Despre un altfel de întâmplat, am crescut pe inima unui omcopac magic de ceva vreme; e cel care m-a deztăcut de mine şi m-a scris într-o altfel de grafie.
Mă bucur, suflet drag, mult-muuult! Să-ţi fie întru înmugurire, iar grafia să te scrie la fel de magică cum erai, dar cu sufletul uşor, aşa cum îi şi ursit. El trebuie să aibă doar 21 de grame, nu ocale-n durere şi neîmplinire. 🙂