Tras de mânecă

Ea moare,

puţin câte puţin,

pe câte un scaun,

pe câte o podea,

pe câte un ocean,

pe Canalul Mânecii,

pe apa Sâmbetei,

(cică femeile n-ar trece de ea),

aşteptând.

 

Din când în când o mai cheamă

câte-o poftă a inimii,

câte un deţinător de mână largă,

câte un spirit mândru că s-a străduit,

câte un prieten

la drum,

şi-şi încetineşte calul la o plimbare în sens:

de unde sunt,

ce sunt pentru tine?

 

Tras de mânecă,

în tăcerea iubirii fără ecou,

prins în îmbrăţişarea seminţei în nevoie de apă,

doar el e cel care-i dă răspunsul,

cel care-i ştie cu precizie ora de plecare,

cel care îi mai desenează în roşu un nor,

cel care îi zguduie florile din păr,

ca să nu-i mai semene,

şi totul continuă la fel,

ca un concurs de inventat răspunsuri,

corect– cuie-n palme – cum a fost scris.

Cu mâna mai ferită (poate de o mânecă mai lungă) au scris pentru tema de luni şi psi©, Scorpio, anacondele, tineriu, carmen, garăpentrudoi.