În forfota lui OM

Ce toropeală o cuprinse-n drum!

De săptămâni, firul se încâlcise şi nu mai putea nicicum
să înţeleagă de ce cuvintele nu sunt făcute
ca în iubire să se desfăşoare-ntins şi fără cute.

Ele se-ncurcă parcă dinadins

şi se lucrează într-un alt model, desprins
din altă ţesătură, cam aspră şi urâtă.

 

-Am să te las aici, în scris, ademenire!

Îţi mulţumesc de prima ta venire,

dar eu acuma plec , nu prea departe,

acolo-n carte, unde muzica uneşte, nu desparte.

Nu mă ruga, altcineva  doreşte să-l veghez:

sufletul meu. Şi peste el azi nu mai trecem, nu cutez!

 

Ce spui? Ei bine, nu, îţi mulţumesc! Mi-ajunge cât am stat.

Nu-s săptămâni, sunt multe primăveri pe care ţi le-am inventat

când iernile erau prea reci, ademenire,

ca muzica să fie soare,  rugă-n zămislire

altor iubiri.

 

Nu, nu! Nu sunt altcineva, nu te-ntrista, ştrengare!

Că nu mai vreau nimic să trecem în uitare,

nu-i vina ta! Şi-apoi cuvintele cam fură

şi-uite, şi-au făcut un fel de dictatură.

 

Dar de vei vrea să vin vreodat’, nu fi plebeu,

fii secetă şi- ascultă-ţi prima sete!

Doreşte-mă, nu-n cană,

nici arteziană, nici bacoviană

şi-apoi de-ţi voi fi ploaie, tu fă-mă curcubeu,

mă-mbătrânesc războaie, arbalete…

 

*

 

Departe-n miezul nopţii, în tăcerea cea de somn,

şi nu în prada zilei, în forfota lui Om,

o umbră îşi dădea cu fard şi roş pe buză,

s-ascundă chipul său într-o expresie confuză.

Firele mustăcioarei erau umede de vin,

cânta un cântec, unul nou(de-alin):

„vârfuri, prăpăstii

uscat şi mări, o hartă

inima  noastră…

Căci tot alerg spre mine, da’ nici că mă ajung.”

Trăia aşa, în felul lui haios, scăldat de ploi,

pulverizând metafore pentru un prieten, doi.

Poate că îşi găsise, neobosită minte,

Un dram de pace nouă, de nespus în cuvinte.

 

În ea, cea încurcată la-nceput,

în firul gândului mereu neîncăput,

tot lumină. Şi cerneluri cât pământul.

 

Deşi-i ploua nu se lua culoarea.

(Lumina e doar semnul voinţei Lui, penumbră.

 Nici gând nu prinde formă, decât de-l iei cu umbră!)

 

În umbra nenevoii, cătând înţeles fecund,

în locul unde vorbele se-ascund,

(din cel strat de sus),

cu chicotul, un duh mai modela câte un nor nespus,

apoi, fireşte, aşezat în contemplare,

îşi admira, în margine de verb, a sa lucrare.

 

 

 

 

Duzinari: psi©, dor, roxana, carmen pricop, cristian, simonaR, scorpio, carmen.