Dragă zână,
Alma rimează cu palma…
M-am gândit adesea că na, he(i)-ul o s-o ţină departe, deşi, la o adică, palma venită la timp e tot generozitate, dar alcalină.
Mai ţii minte?
Ţi-am zis „La Fee, mărul îl păstrează autorul şi-l mănâncă de sete. Iar îmbrăţişarea pot s-o cedez eu, câţi sunteţi? (Mă rog, dacă acu o să se înţeleagă că sunt un fel de curva regimentului Frunze-n Vânt, asta e!)”
Iar tu mi-ai zis “Eu sunt unica La Fee! “…Până la urmă, adevărul ţi-a ieşit. Tiptil, să nu supere, căci ai şcoala zânelor bune.
Pot să suflu cu aur, dar nu se cuvine să-nmulţesc acum trei cuvinte de bine cu cuvinte-zmeie, căci în poveşti, paloş măreţ se aruncă în lună ori soare, aşa e, dar ori ca să stea şi să mire pe proşti, ori ca să cadă cu fală, în chip de palat .
Şi nici maniera plie nu-mi stă-n fire, baletul mă pune pe poante, şi râd, căci mâna-mi cunoaşte din poignet alte atingeri.
Nota de sub sol:
Tu-mi spui Alma, Generozitate senină, lumină lină, etc. Să mă vezi când sunt întunerec repede, priporoasa de mine!
Eu o să-mi zic, începând de ieri(dintr-un gând) şi de azi, de la pagina 77 a „Scrisorilor…”(ce poate fi comandată aici),
Alma Nahe.
De azi înainte, fluturii îşi vor scutura aripile şi aşa va ieşi de sub tipar şi curcubeul meu.
Fiindcă, până la urmă, niciun curcubeu nu e la fel.
Pentru tine, La Fee, contesă de Chou-Fleur, azi doar
Linii,
una sub alta.
Tăcerea nu e întotdeauna spaţiul dintre ele.
Noi mergem pe linii drepte, fără vreun capăt,
acrobaţii paralele.
Sub fiecare linie o mare de străbătut,
deasupra întotdeauna încă o zare de temut.
Ne păstrăm echilibrul până la primul punct.
Apoi sărim.
Dacă sărim drepţi, nimerim cu capul în picioarele celui de sus.
Dacă sărim strâmbi, cădem cu picioarele-n capul celui de jos.
Linii ondulate,
după un timp ne facem una cu linia,
devenim lineari.
Nişte lineari sss…inusoidali.
Cu drag,
Baronessa de Moale, Alma Nahe
Alma Nahe(r) 
Reblogged this on La Fée Blanche.
Urmează şi-o „rece-n zi e”. 😉
Vezi sa nu ma treaca fiori! Eu te iubesc Alma, Generozitate Senina, in felul meu. Esti Seninatatea Voioasa dintr-o Republica a Literelor, O Alta Castalie, una inventata ad-hoc de dragul nostru!
Să nu te treacă nimic, Zână! Sau, nu! Să te treacă, da’ să nu te rănească! 🙂
Eu sunt acum ca gaina babei cu margica in cioc. Sunt constienta de asta! Ma bucur in felul meu. Multumesc mult! Cling! ♥. ¤ ..✿(̆̃̃¤ʼ•∕̆̃̃❀ ‘ .. ♥(̆̃̃•
Miroase a prunc! Ai simtit asta!
După colţ şade zâmbetul într-o rână.
E obosit,dar rămâne-n picioare, rezemat de o zână.
Când dă colţul orice supărare-l întâlneşte-n cale,
mai întâi se sperie, apoi se prăvale.
El rămâne acolo, poate puţin îngâmfat,
trăgând de colţurile gurii, reliefat.
L-a lăsat acolo un om fericit,
ca să le surâdă şi altora, înzecit.
Pe-al plaiurilor gând,
se făcu toamnă-n cuvânt.
Tăcerile luau forma frunzei
şi se proiectau pe mijlocul pânzei,
forme bizare,
crepusculare.
Gândurile se scăldau în ploi îndelungi,
sensurile lor ude, abia de puteai să le-ajungi.
Îngrijitorii lumii se făcuseră măturători,
doar un cântec se auzea, semănând cu cel al unei viori.
când ultimul zâmbet de zână
cu mițifanț
se va desfășura în lanț
cu toți măturătorii de mână,
atunci pe-a viorii strună
să cânte la lună lunaticii toți
care din șine, care din roți,
ce le-o veni mai bine
despre a noastră Treime!
Sunt încă la olimpiada blidelor, etapa pe bucătărie! Vai mie! hahahaha!
Îţi iese sângele albastru pe năsuc! 😆
Ha! Cam da! Mă lăsă baltă Alteță-Mea!
Dragele de voi, bune ca pâinea caldă, mă bucur că vă cunosc.
Am fost lipsită de poezie, prozaică de-a binelea, dar mult îmi place pâinea caldă
Mulţumim, Carmen! Şi eu muşc cu poftă din vorbele tale, calde şi ele, ca pâinea. 🙂
Se trage, văd, lumea-n hîrtie…
Urez şi eu, de bine să fie!
Şi fii Alma Nahe, nu nahi,
Că nu-ţi stă bine ca negaţie-n Hindi. 😎
Să vedem dacă-mi ies!…La socoteală, că la tipar…nah, nu cadrez. 🙂
Păi dacă nu-ţi ies, trage-le… de socoteală! 😆
Bineînţeles că nu încap în tipare. La mine-i cu hâr(-mâr)tie manuală…durează mai mult, deci. 🙂
Mai e pînă să inventeze cineva tiparele în care să te încadrezi. 😉 Şi să fiu al naibii dacă asta nu-i un lucru bun! 😎
Pînă una-ailaltă, spor la lucru manual şi la socoteli… şi de-alea şi de alelalte! 😀
Să fie, că altminteri se micşorează socoteala, şi aia, şi ailaltă! 🙄
îmi amintesc că prima mea întâlnire cu la fee a fost aici, la tine. şi că priveam cu uimire scrierea ei, aşa cum te uiţi la migala dantelei de chantily sau la porţelanurile fragile pe care pictura este doar un pretext de graţie, căci ea există oricum. îmi imaginam atunci că zâna are un castel, ceva interzis nouă, muritorilor… un castel ca o inimă, ştiu astăzi.
abia aştept ziua aceea de aprilie… a voastră, a noastră.
Când, de fapt, ea locuia pe-o cutie de scrisori. 🙂
Sunt încântată de cele scrise de tine. Mi-au plăcut nespus şi comentariile unde, parcă vă întreceţi în a găti limba română în straiele ei cele mai frumoase. Am şi eu cartea Zanei Fee şi cred că este o adevărată bijuterie, şi nu mă refer doar la aspectul exterior. Felicitări ţie pentru cuvintele frumoase şi pentru acest articol. Mă bucur că am ajuns să vă citesc, să vă cunosc, chiar dacă este doar virtual.
Poate ne-or aduce cărările împreună cumva şi în real, cine ştie?!
Adevărat! Nu se ştie niciodată 🙂 Mi-ar face plăcere!
Cărţile Alma Nahei ar sta la loc de cinste în biblioteca Roxanei. 😉
Precum le şade bine cărţilor. Deşi, la mine le şade bine pe mânerul fotoliului, pe sub masă(am o masă cu rafturi dedesubt),.. 😛
Alor mele le va sta bine-bine (şi) la târg, că vor fi cărţi-obiect. 🙂
Hmm, interesant… 😎
Muncă?! Îhî! Ca la baamuc. Încă adun materialele necesare. Da’ şi când oi începe! 😛
Sună hotărît! Dacă ai nevoie de o mînă de ajutor… 😉 Dacă nu, bag-o la tine în priză, să mă ţii la curent. Oops, ce-am zis! 😳 😛
Aş avea nevoie d…Da’ tu ce faci c-o mână, de-mi dai numa’ una? 😳
Păi ce-aş putea să fac? Dau mîna c-un prieten. 🙄 Că după cum poate ştii, ultimul se curentează cel mai zdravăn. Şi să vezi dănţuială, neică! Iiihaaaaaaa!!! 😆
Multumesc, Alma!