alma nahe

Archive for martie 2013|Monthly archive page

Etc

In arena luptelor sterile on martie 29, 2013 at 10:00 PM

Desfăşura aşteptările

legate de adevăr, datorie etc,

spiritului.

Esenţă,

cădea măsură:

hrănim,

dus,

petreci.

Duzinari: psi©, cristian, scorpio, dor, tineriu, Carmen Pricop, La Fee, roxana, max, călin, lili3d, vero, carmen.

Scrisorile…

In rapid! personal şi accelerat... on martie 28, 2013 at 4:02 PM

100_7547100_7554

Dragă zână,

Alma rimează cu palma…
M-am gândit adesea că na, he(i)-ul o s-o ţină departe, deşi, la o adică, palma venită la timp e tot generozitate, dar alcalină.

Mai ţii minte?

Ţi-am zis „La Fee, mărul îl păstrează autorul şi-l mănâncă de sete. Iar îmbrăţişarea pot s-o cedez eu, câţi sunteţi? (Mă rog, dacă acu o să se înţeleagă că sunt un fel de curva regimentului Frunze-n Vânt, asta e!)”

Iar tu mi-ai zis “Eu sunt unica La Fee! “…Până la urmă, adevărul ţi-a ieşit.  Tiptil, să nu supere, căci ai şcoala zânelor bune.

Pot să suflu cu aur, dar nu se cuvine să-nmulţesc acum trei cuvinte de bine cu cuvinte-zmeie, căci în poveşti, paloş măreţ se aruncă în lună ori soare, aşa e, dar ori ca să stea şi să mire pe proşti, ori ca să cadă cu fală, în chip de palat .
Şi nici maniera plie nu-mi stă-n fire, baletul mă pune pe poante, şi râd, căci mâna-mi cunoaşte din poignet alte atingeri.

Nota de sub sol:

Tu-mi spui Alma, Generozitate senină, lumină lină, etc. Să mă vezi când sunt întunerec repede, priporoasa de mine!

Eu o să-mi zic, începând de ieri(dintr-un gând) şi de azi, de la pagina 77  a „Scrisorilor…”(ce poate fi comandată aici),

Alma Nahe.

De azi înainte, fluturii îşi vor scutura aripile şi aşa va ieşi  de sub tipar şi curcubeul meu.

Fiindcă, până la urmă,  niciun curcubeu nu e la fel.

100_7544

Pentru tine, La Fee, contesă de Chou-Fleur, azi doar

Linii,

una sub alta.

Tăcerea nu e întotdeauna spaţiul dintre ele.

Noi mergem pe linii drepte, fără vreun capăt,

acrobaţii paralele.

Sub fiecare linie o mare de străbătut,

deasupra  întotdeauna încă o zare de temut.

Ne păstrăm echilibrul până la primul punct.

Apoi sărim.

Dacă sărim drepţi, nimerim cu capul în picioarele celui de sus.

Dacă sărim strâmbi, cădem cu picioarele-n capul celui de jos.

Linii ondulate,

după un timp ne facem una cu linia,

devenim lineari.

Nişte lineari sss…inusoidali.

                                                                                         Cu drag,

                                                                              Baronessa de Moale, Alma Nahe

100_7546

Viscoleam undeva

In arena luptelor sterile on martie 19, 2013 at 2:23 AM

Sub pleoape, neştiută de tine,

Niciodată mai multă, străine,

Viscoleam undeva,

Aşternându-mă urmă pe-o mucava,

Insomnii în tranzacţii cu rime.

Şi rămasă în partea cu tine,

Ţi-aş fi scris că te-aştept neadunată.

Hai, îneacă-te-n mine (sunt apă)!

R: Nu iapă! Mioapă…

Nu iapă! Şchioapă…

Nu iapă! Otreapă…

Nu iapă! Nu-i apă…

Iluzia din care gustam

Şi aburul rece ce ţi-l urmam

M-aşezau iubind ca o umbră pe-o cârpă.

Dar nimic nu-ncepea,  nu începe încă,  cu vântul se surpă.

Între lumi

In cap umplut on martie 16, 2013 at 2:47 AM

Între lumi şi ciudăţenii fără sfârşit,

înghiţită de atunci,

de gropiţa din obraz

şi de frumoasele clipe prezente,

ce mă leagă de Dum(nezeu)

(şi, dacă nu de el, oricum, de ceva extraterestru)

sunt un fel de gonflabilă magică.

Deţin, ca şi alţi visători,

o lună, câteva stele (nu ştiu exact câte,

şi mă enervează câteodată până şi asta)

un soare,

un jurnal de călătorie

în căutarea a ceea ce-am pierdut,

ce-am găsit,

o pisică,

o zână personală,

şi un bărbat misterios

(dau cu el de pământ) şi

în armonia nevăzută a firulului ce mă leagă de miracole,

mă pierd în intens, galaxia nimicului consistent,

când balon,

când zmeoaică,

crezând că o să înving câţiva oameni şi funcţiile lor.

Între lumi eşti uşor, ştii exact unde te afli,

nici aici, nici acolo,

gropiţa din obraz e grimasă,

armonia cu tine e în

capăt (?

Dacă da, s-a sfârşit cu căutarea!

După capăt nu mai e nimic, nu? )…

Frumoasele chestii lumeşti sunt doar mofturi,

cafeaua e înghiţită la prima oră cu un scop,

eşti falsul zilelor tale,

eşti negativul misterios obţinut din culorile anotimpului,

care te împroşcă, te stropesc

şi, atunci, luna e doar semnul târziului,

soarele de-a doua zi, cu cât e mai sus şi mai puternic,

tot la fel,

cea magică din tine pleacă în lumea spiriduşilor,

cea gonflabilă rămâne pe poziţie,

bărbat în lupta cu acele

puncte de călătorie

în care-ţi notezi, sec, în jurnal, sunt,

văzând stele verzi,

sunt, sunt, sunt 

de o sută de ori, de o mie,

obsesiv,

până când îţi intră bine-n cap,

până la refuz.

Duzinari: psi©, Scorpio, Cristi, tineriuAbisurilelili3dVerodor, Carmenpsi 2La FeeMax, simona Rcitacarmen pricop

O mână întinsă spre tine

In cap umplut on martie 11, 2013 at 1:40 PM

O, mână…

Întinsă spre tine,

ţi-e vrerea o roată schimbului mut,

vânat în picior…

Ungi trupul cu scârnă,

cătând de-ale gurii,

şi cauţi, cu suliţe,

câmp şi cuib nou.

Când luntre de scoarţă,

când sănii de lemn,

contrast de culori,

sidef-ciocolată,

mână, tu ochiul dezvaţă  de ce-i urât, ori frumos,

căci ceea ce-o mână, întinsă spre tine,

pe biata femeie,

întrece măsura din om.

O, mână!

Întinsă spre tine,

fibre de liber,

iubirea ţi-e  pâine,

carne şi peşte,

doar slovă abstractă raiul dulceag,

praful de stele şi lună,

pe care-l laşi scrisului

de mai apoi,

căci poate c-o mână, întinsă spre tine

iubirea-i,

pe biata femeie,

dar e doar o pătură în plăsmuire,

să-i ţină de cald…

ori vreun gunoi.

00181

psilunatici: psi©ScorpiodorGriskavavalyGara pentru doicarmen pricoproxanaDictatura JustitieiLa Fee, Tineriu, Max

O cafea…întinsă spre tine

In rapid! personal şi accelerat... on martie 10, 2013 at 8:48 PM

Sau o mână(obosită, c-am râşnit cafeaua)…da’ după ora 22.00, ca să nu fur startul.

 
Almanahe, cap cu cuc,
dă prima cafea din club.
 
Ceea ce sss…cricri…u eu pe aici e un fel de comunicat. Sau, mai degrabă, o slujbă săvârşită la anumite ore din zi. Eu le zic postărilor tradiţii ritmate. Bine, asta când nu le zic gânduri de midinetă. De când mă ştiu, am piraţi în gene. Uneori vă servesc cu apă de ploaie, alteori umbrele…bulele etc.
Bulele mi le dezumflă pene albastre.
Câteodată cânt. 
Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse?
Într-o zi l-am prins pe D-zeu fumând, într-alta zi m-am trezit în tromba iluziei, dar în fiece zi mă uit în mine ca într-un meniu.
Şi-n tine!
O mişcare literaLă a unei lăptărese. 
N-o mai lungesc, o las aşa, scurtă, amară, tare: azi 5 ani de wordpress. Serviţi(-mi)-o! 🙂

Obiectiv

In arena luptelor sterile on martie 8, 2013 at 10:00 PM

Inimă, acum să ne aşezăm fiecare pe câte un scaun timpul,

mai puţin arcuit,

mai mult triumf,

în felul acela obiectiv dintre indiferenţă şi păcat

şi să aşteptăm totdeauna

secunda acelui zâmbet,

acelei priviri,

acelei mâini-corabie

naufragiată,

cândva deplină

(în deşert  întorcându-ni-se bucăţi,

căci ea va dăinui în plinătate)

şi-ţi jur că vei şti când să ridici privirea, întreg,

când să ţi se umezească ochii în colţul lor,

când să-ţi scuturi umerii,

când să oftezi,

când să-mi întinzi un deget,

apoi toată mâna,

pe urmă mâinile,

când să ţi le retragi,

imediat după chiote şi  aplauze, nu uita!

Eu, puţin după ce ne vom fi privit cu subînţeles,

după ce ne vom fi strâns mâinile vibrând,

îmi voi rezema spinarea de spetează,

voi pune mâinile la ochi,

iar timpul ăsta prezent în formă de corabie,

înaintând în clepsidră

de sus în jos doar răsturnând,

îl vom servi ca desert

ălora,

care vor concluziona subiectiv, siropos :

of, ce păcat,

observând că ai dispărut grăbit după un minut,

deşi nechemat de nimeni,

prezent aici,

trecut dincolo

cu spatele arcuit,

cu picioarele împleticindu-se.

Ei nu vor şti că

imediat ce ţi-am eliberat mâinile,

am eliberat şi sentimentul că în felul acesta,

deplina dragoste nu e durere,

e dincolo de  inimă un triumf

şi că din mine – lăsându-te lor,

căderi de neaşezat, de nepreţuit,

dincolo de ochi, închişi ori deschişi,

dincolo de paşi, înainte ori înapoi– am făcut deja, pentru totdeauna,

indiferentă fără tine,

dragul meu obiectiv comun.

00181

Azi, obiectiv comun, duzina şi duzinarii ei( mai deşi, mai mulţi)pe care-i găsim la psi©  încolo…naţi  în tabel, dar şi în coace : scorpiuţ, tineriu, mariana, lili3d, simonaR, dor, roxana, miţa, fatadefragi, Carmen Pricop, abisurile, Carmen, Diana, Max, La Fee.

Cât despre femei, mame, azi, zi a lor…poate că ne-au născut ca să devenim din ceva mic, ceva mare, ori să facem din ceva mic ceva mare(şi invers e valabil, nu roşiţi!), sau poate că ne-au născut ca să fim obişnuiţi, nu foarte speciali, cu vreun talent anume…habar n-avem. Sper doar atât, că în spatele poveştii care m-a născut pe mine să fie multă dragoste, ceea ce vă doresc şi vouă, mamelor! La mulţi ani!