Mă schimb. Cu certitudine întotdeauna în extensie faţă de afirmaţie, un fel de troc al acestei întâlniri cu mine, sau cu altcineva în afecţiune. Înşir pe o dreaptă dorinţe şi m-ascund în secunde preţioase de omenie, unde comunicarea e singurul indicator care poate aduce raze blânde, crescând somnul lumii, dar trezind interesul pentru propria trezire, atrasă de o putere necunoscută, în sus sau în jos, ca un taler de balanţă, în funcţie de greutatea sau uşurinţa receptorului de-a se opri din acele zigzaguri capricioase caracteristice celui poziţionat în rol de receptor.
Alt indicator în extensie în aceste întâlniri-transfer, în care cu certitudine, comunicarea cu tot ceea ce e exterior aduce ca troc pe masa infinită albastră şi verde a devenirii dorinţe mai vechi, nu neapărat preţioase, ci sentimentul că iubirea e un fel de balanţă între afirmaţie şi afecţiune, e poziţionarea în omenie.
Am vrut să rămân neschimbată! Afirmaţie care îmi vine dintr-o anume certitudine că de multe ori sunt mai preţioase acele dorinţe în care comunicarea lor dă greş. Acestor întâlniri, bazate pe troc, le caut ca şi indicator acele frânturi de omenie ale celui aflat la capătul dorinţei, mai cu seamă pe cele aflate în extensie, fără balanţă şi pe care-l simt în afecţiune faţă de mine, deloc efemer. Şi cred că e valabil şi invers. Însă în acelaşi timp eu simt şi celălalt adevăr. Simt şi o apăsare privind îndărăt.
Mă schimb, am vrut să rămân neschimbată e acea afirmaţie asemeni unui tărâm pe care nu-l poţi conduce, cu tristeţe eu recunosc semnele unei dorinţe- indicator, care duce inevitabil la troc şi e şi normal să fie aşa într-o lume largă, unde nimic nu e ferm, până şi fulgii de zăpadă sunt şovăielnici.
Preţioase sunt acele momente de afecţiune, inimă plămădită anume de artist, în care îmi adun firele de paie din păr, şi asta numai fiindcă îmi amintesc mugetul vacii, tropăitul calului, behăitul oii, reprezentări în momentele lor de omenie, dar şi fiindcă cu certitudine nu există întâlniri care să te lase neschimbat, fie că e vorba de comunicarea acestui aspect, fie că nu, căci atunci intervine implicit acel impuls spre libertate, în extensie faţă de balanţa în care stau câteodată şi cuget la toate astea, depăşind începuturile şi făurind întrupări vizibile.
Când sunt în schimbare, cea care mă înlocuieşte vine brusc, dar cumva este cea aşteptând în extensie invizibilă. Dar ştiută, cu preţioase adăugiri ori eliminări, la care mă aşteptam la acest capăt al schimbului. Nu era o ţintă, dar m-am simţit silită sau am auzit chemarea, sau cine ştie ce altă explicaţie.
Infinit de straniu e totul, dacă-l gândeşti ca pe un tot, şi mai ales mă voi afla întotdeauna încurcată în certitudine, fiindcă voi împărţi totul.
Prin iată, m-am schimbat, închei un nou troc, indicator al altor dorinţe, ale altor întâlniri în care de obicei, noi oamenii ne momim cu gemete, precum animalele, abandonând balanţa care nu poate cântări nicio afirmaţie de moment, comunicarea făcându-şi loc mai degrabă prin gesturi de afecţiune şi în care nu încape sentimentul de omenie, ci în luare aminte, cu auzul la pândă, întru căutarea liniştii comune. Însă câteodată totul se risipeşte, totul se duce naibii, de parcă i-am fi datori. Noroc de câte un instinct viguros pe care, din când în când îl posedăm pe traseul ăsta al facerii, întru stingere.
Şi ştim cu toţii toate astea, noi cei cu mintea activă! Ştim că scrisul e o limbă secretă, care aprinde, şi pe care o desluşim şi o învăţăm foarte repede mai ales din durere, răbdându-ne înstrăinarea, ori înflorind bucuria unui moment oarecare întors.
Dar atât de repede se veştejeşte tot, ce păcat, deşi abia ce apucase a-nflori!
[…] almanahe . . . […]
waw, m-ai ameit! 🙂 Sper din suflet sa nu te schimbi. Te plac asa cum esti!
🙂 Mă bucur că ai revenit, Cita!
Numai 5? 🙂
Pînă la urmă, te-ai schimbat sau nu te-ai schimbat?
Cred că nu te-ai schimbat pentru că iar m-ai ameţit. 😛
sunt neschimbată în chipuire…:P
[…] almanahe […]
Ooo, ce frumos! Ce indestulator! Ce-mi place!
Mi-am pus si eu trei dorinte dintr-o duzina de cuvinte!
Zâno, ce îmbucurător! 🙂
Drept sa spun, eu nu stiu cum functioneaza duzina asta. Am scris si eu cum m-a dus mintea si mai ales…calea!
🙂
În primul rând, îngroaşă cuvintele din duzină, ca să le vedem mai bine. Apoi te inscrii în tabel la psi©. Ea a scris astăzi două postări, aşa că poţi să o faci aici. Şi gata. 🙂
Aaaa. văd că te-ai înscris deja…păi, atât! 😉
Aaa, a fost deja Tibi dragut si m-a trecut la catastif. Nu stiu cum sa fac litere ingrosate! Cling!
e simplu, dai click pe cuvânt, apoi apeşi pe b din pătrăţelele de sus, deasupra textului în editare. 🙂
[…] mi-a dedicat-o pe a doua, au mai duzinit: Tiberiu şi iar Tiberiu, Scorpio, Cita, Max, Dia na, Almanahe, Dictatura […]
Ne-ai invitat cu omenie la un festin scriitoricesc, la o extensie – sau mai degrabă la o multiplicare – a duzinei, amplificând comunicarea prin 5 întâlniri preţioase cu aceleeaşi 12 cuvinte jonglate cu afecţiune, reunite într-un unic indicator al unei balanţe schimbare-neschimbare, într-o afirmaţie–certitudine, într-un slalom printre dorinţe încifrate în magicul troc slove-gânduri…
Mulţumesc, Vero! Cu atât mai mult cu cât ştiu că nu ai timp liber. 🙂
Doamne, da prolifică mai ești ! Cât timp ți-a luat ? Toată noaptea ?
Uneori îmi ia tot timpul din lume, alteori extrem de puţin. De data asta am fost norocoasă, nu mi-a luat nici măcar o oră întreagă din noapte ca să scriu trei dintre ele. Iar din dimineaţă mi-am furat mai mult din timp în căutarea unor fotografii care să ilustreze cât mai exact ce voiam a zice. 🙂
[…] almanahe […]
[…] mai scris: Vero, Psi, cita, tibi, tibi, Max, almanahe, scorpio, Dictatura Justitiei, La Fee, cammely, dor, carmen […]
[…] almanahe […]
Intradevar, vestejirea vine mult prea repede…. Frumos ai scris!
Mulţumesc, Dor!
schimbată eşti mereu, pagini de almanahe prin care vântul trece cu o risipire de emoţii, stări, trăiri… versatil e jocul tău de cuvânt, durerea este însă mereu … aceeaşi. n-ai o radieră? să ştergem…
da, te strigasem… eu ştiu când taci, ca şi cum nu ai face-o.
Ştii ce?! Dacă aş avea o radieră n-aş şterge nimic, căci ăsta e drumul. Necăutat, dar, cu siguranţă în (re)găsire. Mai mult decât o radieră, aş avea nevoie de o sugativă, ca să-i mai ia scrisului din grosime. Să-l facă mai subţire. 😛 Ştiu că ştii!
drept e că îmi doream să nu-ţi trebuiască radieră! 😉
[…] almanahe […]
[…] scris : psi, Vero, cita, psi, tibi, tibi, Max, Dia na, almanahe, Dictatura Justitiei, La […]
As fi vrut sa te plagiez, dar ai sucit si rasucit totul de atatea ori, incat biata mea minte de serpoaica dubla n-a mai gasit nimic de spus! 😆
Lasă că mă prinzi tu, nu mă îndoiesc! 😆
Mie imi place asa cum esti tu…Daca tu vrei sa te schimbi…fa-o! Dar pe undeva pe acolo tot asa sa ramai :)))) .
🙂 Schimbarea era doar un pretext…În esenţă, poate că rămân aceeaşi, dar mă modific pe ici, pe colo, şi e normal să fie aşa…e ca şi cum haina pe care o purtam mi-a rămas mică…şi uneori devine prea mare. Şi-atunci îmi iau alta nouă. 😉
Fie schimbare, de trebuie, dar numai dacă e spre bine – de obicei, spre cel propriu, fără tuşe de egoism în afirmaţie şi-apoi mai departe, spre cel al lumii.
Foarte profund ce-ai scris şi sec – nu în esenţă, ci ca la poker, adică nu se mai poate plusa la ce s-a pus pe masă. Rien ne va plus, decît admiraţie şi aplauze. 😉
numaidecât! 🙂