alma nahe

Unde

In Superblog2012 on Noiembrie 16, 2012 at 9:43 AM

Prin sunetul cuvântului se ajunge la înţelesul său, prin conţinător la conţinut, de la formă, la esenţă, amuţindu-ne, proprie, imaginaţia.

Aşadar, la capătul străduţei, care se îngustează, poate fi orice, iar timpul în care se desfăşoară acţiunea – mersul relaxat al bărbatului în costum, sprijinindu-se-n umbrela, folosită pe post de baston – poate fi un timp al unui nou început, sau chiar momentul acela de timp în pregătirea altuia, cu mult mai sonor.

Bărbatul poate că are o destinaţie fixă, sprâncenele lui se prea poate să fie negre, linia nasului dreaptă, iar ochii lui poate că-s căprui şi până aici, nimic deosebit, trăsături comune, dar cu certitudine, mai multe despre el vom afla numai când se va întoarce cu faţa înspre noi. Un lucru e cert, însă! E pregătit, mai ales dacă va începe să plouă.

Doar mai târziu poate că se va ridica pe cer luna, ferestrele se vor lumina şi dinspre interiorul lor intim se vor auzi voci, unele fixate în linearitatea aceea de crainic de radio. Asta înseamnă că ne aflăm, în orice caz, după anul 1906, când poate că asistăm părtaşi ai primei emisiuni de radio, în pregătire, dincolo de orice zid.

Atmosfera încă opune rezistenţă, voinţa e asemănătoare cu cea dintr-un vis, care porunceşte să fugi departe, undeva într-un alt timp, sau în alt spaţiu, spre înainte. Un înainte, sperăm noi, mai animat, un înainte cu o forţă nebănuită, necunoscută, care ar veni cine ştie de unde, aidoma atmosferei din cărţi, când personajele, peisajul, acţiunea iau naştere lipind cu înţeles, cu sens, literă cu literă.  Imagine intrând pe uşă, ori trecând prin perete şi intrându-ne în case, cristale de lumină, iar fiecare cuvânt e în aşteptarea, în căutarea celuilalt şi ţi-ar plăcea să surprinzi asta, dintotdeauna ţi-ai dorit să surprinzi îngheţând momentul, dar n-ai încă aparatul foto potrivit. Va apărea însă, mai încolo, dincolo de camera obscură, şi ştii deja asta.

Ca o bură diafană, când ştiinţa nu ne mai ajunge, suntem în căutare de personaje, locuri şi obiecte imaginare, sărind peste ax, peste timp. Ce-om face mâine, ne întrebăm, ce iz umed, ne vorbeşte încăperea, şi ca un trecător matinal prin dreptul altor ferestre decât cele ale noastre, acum dotaţi cu antene şitelevizoare LCD (altădată televizoare alb negru, în faţa cărora, cei creativi, ataşau filtre colorate, în câte două, trei culori, printre care şi unchiul meu, şmecherie colorându-ne filmele şi viaţa, şi pe care am împrumutat-o ulterior) recepţionăm mesaje, pe faţă, ori subliminale, nuanţe, culori, căzute din cer, fiindcă o istorioară, spusă bine, trage alta cu sine, scânteieri electrice, răspândindu-se în toate direcţiile, pe deasupra acoperişurilor. Călători, cu bagajul de păsări în spinare, anumite lucruri ne scapă, dar ne rămân senzaţiile de deja văzut, cu (in)diferenţa noastră, prin lumile noastre, iar lucruri pe care ni le-am închipuit, capătă noi forme, noi dimensiuni, mai ample, dar din ce în ce mai mici, ca formă, lucruri portabile, pe care omul le vede cu puterea minţii, apoi le pune un nume, condiţia existenţei, uneori strălucire de scurtă durată, din delăsare, ori goană.

Că probabil omul va mai ajunge să plângă, ori să se bucure, cu capul pe umărul, sau în îmbrăţişarea altui om, dincolo de receptorul unuitelefon mobil, nu e doar un gând, e o certitudine, fiindcă cu cât înaintăm înspre viitorul plin cu promisiuni neîndoios excesive în uşurarea trebuinţelor, cu atât mai mult devenim mai nostalgici după trecutul îngreunărilor noastre – încă aud zgomotul discului unde îmi vâram degetul arătător, pentru a forma un număr de telefon, încă văd clămiţa aceea de metal, în care mi se oprea degetul care-l ordona pe 0(zero), în aşteptare prelungă, apoi restul cifrelor, de la 9 la 1, într-o aşteptare descrescătoare – şi nu e de mirare, căci ne stă în firea-ne, umană, această natură de uriaş în care ne ascundem piticii. Dacă stingem lumina şi închidem ochii în aşteptarea somnului avem parte în întunericul acela, pentru unii înfricoşător, de plimbări instructive, presimţind plăcerea noului ce va să vină, iluminarea noii zile şi printr-un instinct înţelept, păstrăm efectul psihologic, uneori în chip miraculos, zarvă cu excavări şi descoperiri.

O declaraţie superfluă pentru unii care nu pot pătrunde dincolo de globul de sticlă, incapabili să-şi asculte unde-le.

Peste o oră, dacă nu intervine nimic neprevăzut, o vom lua pe alte drumuri, ceea ce nu avem aici, poate că e la o curbă a drumului, iat-o, vei exclama,  şi chiar dacă nu e acelaşi lucru de-altădată, iar paralela pe care-o vei face între ce-a fost şi este, te va întrista într-o oarecare măsură, ea îţi va releva importanţa trecerii tale de la una la alta, culmea, într-un echilibru de necontestat. Aşa cum ni s-a întâmplat în urmă cu 22 de ani, când de la o singură emisiune TV, numită Telejurnal ( şi câteva cuvinte învăţate şi pronunţate, într-o rusă stricată), am putut opta la una, dintre mai multe, graţie curajului, inovaţiei şi revoluţiei.

La vremea potrivită, ceea ce n-are explicaţie acum, va putea fi explicat, fiindcă la capătul unei idei stă un fitil aprins, gata oricând să explodeze.  Chiar şi pentru bunică-mea, deşi în viaţă, în vârstă de 87 de ani,  pentru care nimic mai departe de telefonul fix, radio sau televizor pare că n-a înaintat. Dar e receptivă atunci când îi explic şi îi povestesc despre sateliţi, iar ea, la schimb, îmi povesteşte cum se-ascundea în podul casei de soldaţii ruşi,  în timpul celui de-al doilea război mondial, ca să scape fată mare, cu cinstea nepătată, sau cum se plimbau fetele din sat, cu soldaţii germani de mână pe uliţele înguste, mânjite de ciocolată nemţească pe la gură, uitând de ruşinea pe care ar fi trebuit s-o afişeze, conformă cu timpurile, în care comunicarea se făcea pe ascuns, ciocănind în podele, ori în tavane, cu frică, prin linii şi puncte.

Intrăm pe-aici, poate fi o o bifurcaţie de drumuri, unul către o şosea circulabilă, iar alta către una pustie, dar merită să verificăm personal adevărul informaţiilor. Dacă mergem pe straduţa îngustă de la începutul acestei peioraţii, şi la capătul ei nu ne-aşteptăm la nimic, ca nişte copii cuminţi, şi dacă nu vom dărâma niciun zid, scobindu-l măcar, dându-i câteva cărămizi la o parte, nu vom reuşi niciodată să ne apropiem. Previi ca să nu fii nevoit să remediezi, ştiu! Nu dărâmi, ca să nu fii certat! Dar… în tihna umbrei care eşti, tu, orice om,  animând cu emoţie orice obiect, orice idee, mergând până la acel capăt al fiecăruia, şi el obiectul, şi ea, ideea, te vor servi, omule, oriunde le duci, cu orice risc şi ăsta e unul din efectele trecerii timpului şi călătoriei cu ajutorul lui.

Despre faptul că nu cred, de aici, din timpul ăsta prezent, în care mă caut şi mă aflu, că necesitatea e mama invenţiei, deşi pare că e concluzia unanimă a lumii, nu ştiu ce să cred.

Poate că e  Tatăl, şi nimic altceva, mai ştii?

Anunțuri
  1. Imi plac sclipirile de gând din scrierile tale si imi place lumina din fotografii.

    • Mă bucur, albinuţă! Lumina lor mi-a şi călăuzit gândurile…şi, în general lumina-mi face asta, de ceva vreme. Înainte mă îmbia să scriu, de cele mai multe ori, întunericul.

  2. hop şi sora de fitil. eu cu varianta afaceristă.

  3. schimbare de registru almanahesc? sau e gata ediţia lui 2013 şi ai trecut repede, repede la cea de 2014?
    unde?… tatăl… cred că ai spus tot ce era de spus. 🙂

  4. ”O declaraţie superfluă pentru unii care nu pot pătrunde dincolo de globul de sticlă, incapabili să-şi asculte unde-le”
    Iar? 🙂
    Îmi plăceau la nebunie telefoanele cu disc. Nu scoteau toate aceleași sunete și mereu îmi ceream voie, pe unde mă aflam, să învârt cercul de câteva ori. Al meu, de-acasă, suna a plastic dur, dar avea mătușa unul care suna delicat, de-a dreptul! 🙂
    Sunt convinsă că drumul pe care-ai luat-o la bifurcație e drumul ce-și va oferi satisfacțiile mai devreme sau mai târziu. `Neața bună! Iaca, m-am întins la vorbă! 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: