Mesajul ascuns

De vrei să înmulţeşti un fructifer (un cireş, să zicem) îl altoieşti, cu mugure dormind.

O legătură simplă, cu nod, sau fără nod, în laţ, ori X şi

dacă zona-i secetoasă, muşuroieşti punctul de altoire cu pământ reavăn,

ca să nu usuci de tot altoiul.

Altoii prinşi au mugurii umflaţi,

iar peţiolul de-l atingi, el cade singur, lasând cicatrice,

dar de nu cade, înseamnă că altoiul nu s-a prins şi-atunci, realtoirea se face imediat,

în ochi dormind.

Şi, fiindcă portaltoiul caută să căluşeze rana, cu căluş propriu –

respinge mugurele-altoi –, tu mai slăbeşte-i legătura,

şi gata! Căci, ca să crească mare, nu-i trebuie furtună,

ci doar atenţie şi-o îndrumare oportună

(eu n-aş căta în gustul nimănui, dar nevoită sunt).

Şi-apoi culegi, ce semeni, nu?

Cireşe, adică,

iar cireaşa în iubire e de preferat

să nu devină fire acră, ori altă poamă,

sau cine ştie cum, involuntar, compot ori margine.

Eu n-o s-o pun pe torturi, prea-i la îndemână

(ceri femeii trei cireşe şi  ea te toacă o săptămână)!

Aşadar,

Springshop, de niciunde apare, de dispare, nu-i bai!

ar zice mulţi, cunoscători în ale altoitului.

Eu zic că-i la-nceput, şi se înţelege, că mai necesită, pe-aici,

pe-acolo, câteva încercări de primăvară şi îmbrăcări în ale ei culori.

(Îi trebuie şi-o casă-n loc de home.)

Iar ca să îşi revină în floare, în loc de verde-praz, un verde mai vioi

şi nu portocaliu pe preţ, că-mi vine să-nchid ochii( poate-albastru,

ori bleu, ca să mă pierd frumos, în căutare).

Apoi, o etajare mult mai naturală,

de-i scurtăm ramurile lungi şi cele frânte, bolnăvioare.

Şi-o ceară!(Ceară-l cât mai mulţi!)

Dar să-l găsim cu (uzu)fruct, întâi, pe coloratul google…

Pe urmă, tremurat, un versatil, un foarfece

să i-o reteze, perpendicular, în prima pagină,

acele pătrăţoase înrămări, prea mari!

Şi-o bandă, un mastic s-o încălzească,

(smoală-n cap netezit să fie, dar nu gri!)

Coaja-i de gheaţă, dar de-i înlăturată uşor, cu o spatulă,

ai obţinut ce-ai vrut:

ram căptuşit, dar după căluşat.

Desprins, sfârşit de rod în clan

(drumul până la rod, e-alambicat, greoi).

Sloganul l-aş schimba-n “noi suntem gazde bune

şi-om creşte şi-nflori-mpreună!”, în sensul ăsta,

cam aşa ceva, ofertă mai puţină, dar câtă e, să fie-adevărată.

Şi-atât mai zic, că mi-ar plăcea cândva, acolo unde-am dat, să crească şi

să-mi urc păpuşile-n copac

şi-apoi, din casa sa, să mi le vând, fereastră luminoasă şi îmbietoare

(căci o păpuşăreasă n-o să se-apuce-acu’ de altoit, ce nu pricepe tehnic,

ci doar aşa, cum am purces, cimilitură,

căci a desfiinţa-i uşor, dar neplăcut şi ce mie nu-mi place, altuia încerc să nu îi fac).

(pe)Scurt: inocenţă încă în lăstar, în ram!

Mi-ar fi plăcut ca noi, excursioniştii într-ale advertorialelor începători,

să ne plantăm la voi un pom

şi spre vânzare-a oferi ce-avem a vinde,

o poezie poate,

sau alte cuvinte, ori seminţe,

ca să ştim şi noi ce cumpărăm,

c-aşa e doar din ochi, cântarul şi deloc echilibrat,

cumva la prima mână şi îmbie la furat.

În final, salut iniţiativa (mesajul e în forma-mi cât se poate de expusă)

şi mă retrag, să cânt la altă uşă, urându-vă succes!

1. Desen de Raluca Turliu Cobilanschi.

2. Textul participă şi la tema de luni, „Mesajul ascuns”. Psilunatici: psi©, scorpio, dor, Luiza Daneliuc, Carmen Pricop, Silving, incognito, irealia, cammely, simona R, Grişka, d’agatha.