alma nahe

Fereastra

In Superblog2012 on Noiembrie 1, 2012 at 12:53 AM


Totul a început cu 41 de ani în urmă, când printr-o nouă încercare şi-un nou procedeu matematic, omul a devenit capabil să facă predicţii cât mai aproape de adevăr în direcţia evoluţiei, un salt foarte important. În ciuda sintagmei „aşa nu ajungem nicăieri” atingeam de la an la an, noi şi noi tehnologii, care de care mai sofisticate, servind omul.  La început n-a crezut nimeni că puteam ajunge aici. Dar iată-mă, o bătrână de numai 80 de ani, care scrie fără ajutorul degetelor. E de-ajuns numai să gândesc şi să vibrez, şi cuvintele se aştern fără să apăs taste, iar navigarea întru vechi, prezent şi nou, e una şi mai simplă, fără enter, fără clic-clic-uri (e suficientă puterea gândului), fără vechile monitoare Led, bune la vremea lor, astăzi cu mult depăşite, şi, în sfârşit, foarte important, fără display-uri orbitoare. Eu, o nostalgică, am în casă un mic muzeu (fac parte dintre emoţionalii acestor vremuri), colecţionez şoricei,  tastaturi,plăci de bază, procesoare Intel, SSD-uri, monitoare LCD, HDD-uri externe şi cabluri, foarte multe cabluri ş.a.m.d. Plătesc scump pentru ele, dar merită, mă înscriu în categoria acelora care vor să ştie de unde au plecat şi unde au ajuns.

Ţin minte că într-o zi, în urmă cu 50 de ani, în pauza dintre intrările-mi în scenă, chiar în timpul unui spectacol, aflată în cabină, ca să-mi reîmprospătez ţinuta şi machiajul, am primit un telefon de la o prietenă, care m-a întrebat dacă nu cumva vreau să părăsesc teatrul pentru o vreme şi să-i iau locul, la o sală de calculatoare a facultăţii de teatru, ea urmând a fi avansată la Personal. Odată angajată acolo n-aveam a face nimic altceva, decât să descui uşa, să mă aşez confortabil la un calculator central şi să le permit studenţilor facultăţii accesul în reţea. Am început să râd în telefon, fiindcă nu văzusem în viaţa mea un calculator, dar am zis da, pe loc, fiindcă îmi doream să fac facultatea de Regie şi cum se apropiau examenele, mi s-a părut o oportunitate de-a avea şi serviciu pe timpul facultăţii. Da am zis şi şefei de Personal, când m-a întrebat dacă am cunoştinţe de informatică, iar ea m-a angajat imediat, fără niciun test suplimentar, fiindcă în afară de da-ul ferm, aveam recomandarea grea a prietenei mele. Totul s-a întâmplat foarte repede, telefonul a venit într-o joi de primăvară, luni mi-am dat demisia, iar marţi eram deja angajată la sala de calculatoare a facultăţii.

Cum m-am descurcat? Păi, cum altfel, decât lăsând studenţii să se descurce singuri cu accesul la un calculator din cele existente acolo, lăsându-i să umble la al meu, astfel că neştiinţa-mi rămânea secretă, trecând drept bunătate, copiii aceia considerându-mă o femeie de treabă, o tipă cul.

Adresa de e-mail mi-a făcut-o un prieten, atunci, la început, după ce mi-a explicat că nu mai e nevoie de plicuri, timbre şi taxe poştale ca veştile să circule, eu necontenit minunându-mă, mirându-mă.

Hehe, mirarea e un sentiment foarte important atunci când eşti actor.

Am prins destul de repede mersul, trăgând cu ochiul, trăiască memoria vizuală, fără de care aş fi fost concediată în cinci secunde, dar şi graţie celor 8 ani de actorie, ca angajată a Teatrului Municipal din oraşul meu natal. Perioada aceea de joc, a fost poate cea mai amplă punere în scenă a mea, fiindcă a necesitat mult studiu, dar la capătul reprezentaţiei, pot afirma satisfăcută că mi-am jucat rolul desăvârşit, nimeni n-a bănuit absolut nimic. Şi oricum, dacă aş fi spus cuiva, că până la vârsta aceea, de 30 de ani, nu avusesem contact cu un calculator, nu m-ar fi crezut. Decât poate o persoană cu simţul umorului foarte dezvoltat.

Eu nici măcar nu ştiam că apăruseră, atât eram de ignorantă.

La început mă dureau foarte tare ochii, stăteam opt ore cu ei în monitoare, dar fireşte, nici nu erau obişnuiţi cu acea iluminare.

Acum, iluminarea este cu mult mai uniformă, şi deşi luminozitatea este măsurată tot în candele, imită pe deplin lumina naturală, iar calibrarea culorilor este cu mult mai avansată, astfel ochii noştri văd clar, clipirea e doar o plăcere, nu o nevoie.

Desigur, cumva a scăzut şi interesul aflării, fiindcă aici, acum, orice e nou, devine vechi într-o clipită, astfel că familiarizarea se face destul de repede, fără gând, instant. Aria de afişare a noului monitor e foarte mare, diagonala e imensă, astfel încât informaţiile noi, care necesitau înainte minimalizarea ferestrelor, se afişează pe display una lângă alta, câte 8, egale, în timp real, odată cu lansarea-n mintea şi conştiinţa noastră, fără tam-tam, publicitatea fiind minimală, deoarece suntem extrem de informaţi. Viaţa noastră nu mai este o câmpie neexplorată, cu orizonturi pierdute, iar bătrâneţea nu mai e ameninţătoare. Am renunţat la teatru, am fost nevoită, căci noi, actorii, am fost înlocuiţi de personaje 3D animate, iar sindicatele n-au făcut nimic ca să ne reprezinte interesele. Ba, dimpotrivă, au ajutat la rezolvarea imediată a situaţiei, înnăbuşind orice tentativă de revoltă.

Azi totul e cu mult simplificat, fiindcă simbolurile nu au fost nicicând înţelese pe deplin. Nu din capul locului. La un moment dat s-a încercat integrarea lor în vânzări de orice fel, dar a eşuat lamentabil, fiindcă oamenii, deşi în mare parte atehnici, preferau totuşi detaliile tehnice, fiindcă pe lângă ei se aciuase câte un prieten cunoscător, care le explica băbeşte căror întrebuinţări servesc. Acum însă, sunt suficiente doar fragmente de mesaje între noi şi încă oameni, la fel de cameleonici(de-aceea şi supravieţuim) ca şi-atunci,  înţelegem tot.

Înţelegem până şi că nu înţelegem tot, nu ne mai simţim frustraţi din acest stupid motiv, şi dacă nu înţelegem ceva, întrebăm, nu devenim dezinteresaţi.

Îmi amintesc vag zilele când accesul la noile tehnologii era destinat doar celor care-şi permiteau – în timp ce noi, Mărunţii planetei, înghiţeam încă praful cărţilor, fiindcă nu ne permiteam un e-book reader, sau ne frecam ochii(praf şi-n ochi) fiindcă nu ne venea a crede că există atâtea diferenţe-ntre noi, hotărâtoare – la care am fi avut acces într-un final, dar undeva după vreo treizeci de ani de la descoperire. Dar am reţinut calupul de sentimente al acelei perioade, pe care l-am depozitat în foldere virtuale, denumite generic blog-uri.

Cei Mari ne numeau pe atunci Pături, unele mai subţiri, altele mai groase, în funcţie de disponibilitatea şi voinţa noastră de-a urca treptele unei scări, cu orice preţ şi cu orice friguri.

Să nu uit, acum avem cu toţii şi bătrâni, şi tineri, acces la noua tehnologie fiindcă suntem mai puţini, căci soarele e mai rece, energia ne-a scăzut, şi, ca şi consecinţă naşterile sunt din ce în ce mai puţine şi precum stelele, care toate au un sfârşit, orice are un sfârşit.

Noua tehnologie nu ne-o cumpărăm singuri, ea este testată pe fiecare cap(abil) de locuitor, gratuit. Desigur, noile device-uri ne ţin în case, şi ca să înţelegeţi rapiditatea desfăşurărilor de forţe, mâine se lansează versiunea 8.0 în materie de USB-uri,  rata unui transfer de date devenind de optzeci de ori mai rapidă decât orice alte sisteme periferice, iar conexiunile făcute prin fire convenţionale sunt doar o poveste de adormit copiii.

Deplasările sunt oricum inutile, fiindcă natura înconjurătoare, care nu mai e umană de multă vreme, ne-asigură tot, de la hrană spirituală până la cele mai mărunte nevoi.

Ceea ce ne menţine proaspeţi pe lângă noua tehnologie e şi un soi de stimulare mentală. Aici, toţi cei rămaşi ne cunoaştem, ne simţim, componente ale unui singur individ.

Recunosc, ceea ce ne ajută şi ne menţine la curent, sunt şi structurile de fetiţe sau băieţei, asimilările de noi cunoştinţe producându-se rapid şi intuitiv.

Recunosc şi că sunt o (a)prinsă în ghearele tehnologiei, căci nu mă simt un adult la anii mei şi încă vreau să învăţ. Sunt încrezătoare în sensibilitatea mea şi ştiu sigur că datorită acesteia, voi prinde, sper, cel puţin încă 8 ani de tehnologie, ceea ce e destul, căci acum se lucrează şi cu viteza întunericului, cea a luminii nemaifiind de-ajuns, astfel că voi închide ochii mai mult decât fericită, lăsând în urma mea foldere întregi cu amintiri pentru generaţiile următoare.

Mă opresc aici, e ora aceea unică, din ziua săptămânii unice, din luna anului unic, care vine o dată la 10 ani, oră în care mă foiesc între electrozi, dezmorţindu-mă, privind spre fereastră,  în aşteptarea musafirilor, veniţi să mă sărbătorească.

În fapt, această fereastră e una care nu mai duce nicăieri, căci e doar o piesă de colecţie, din micul meu muzeu. Pe vremuri, stăteam cu coatele sprijinite de tocul acestei ferestre şi visam alte bazaconii despre cum o să-mi târâi bătrâneţile.

Sărbătorirea-mi are loc în online în curând, sunt deja conectată cu câţiva prieteni dragi, precum şi cu iubitul meu(nu ne-am mai luat cu acte, ne menţin împreună promisiunile, fiind pe aceeaşi lungime de undă),  aflat în fotoliul său preferat şi frunzărind ziarul, căruia, n-o să vă vină să credeţi, dar deştepţii acestei planete i-au adaugat până şi foşnirea, ca accesoriu, precum şi mirosul de hârtie şi plumb.

Nu ştiu când voi muri, încă e un mister existenţa-ne, căci cu toată tehnologia de care dispunem, nu am reuşit încă să-i dăm de capăt rostului pe Pământ, dar eu voi muri fericită, nu-mi e teamă pentru marea Plecare. În timp, am învăţat să murim fără teamă şi împreună, căci motivul pentru care materia nu se destramă e că particulele mai mititele rămân împreună, în ciuda distanţelor care le separă, datorită legii atracţiei şi urmând percepţii superioare.

Şi nu, noi nu suntem maşini încă, sper că nu v-am indus în eroare! Suntem nişte orientaţi, ştiinţific vorbind, căutând energie şi încă ceva, de ordin subtil: abilitate intuitivă. Poate cea mai importantă cheie a creativităţii (cultura sentimentului) cu care deschidem noi drumuri spre inima Universului.

1. Spuneam aici că Zor.ro e pe drumul ăl bun. Ei bine, în filmuleţul de mai sus îi veţi putea urmări saltul în viitor, înspre Regat.

Anunțuri
  1. Hehe. 🙂 Ai început să între-vezi.

  2. Am fost forţată, printr-un concurs…de împre-jurări. 🙂

  3. „Cei Mari ne numeau pe atunci Pături, unele mai subţiri, altele mai groase, în funcţie de disponibilitatea şi voinţa noastră de-a urca treptele unei scări, cu orice preţ şi cu orice friguri.”
    Superb. No comment 😀

  4. @ Buna dimineata !
    Din pacate, NIMENI nu stie cand va MURI !!!
    Iar de ar STI, ar folosi oare la ceva ?
    Da, vor raspunde cei mai multi !
    Nu, vor raspunde cei circumspecti…..
    Fiecare crede ce vrea !
    O zi faina !
    Vezi te rog
    raspunsul la comentariul tau !
    Cu stima,
    Aliosa.

  5. Ai scris cu lacrimi, nu-i aşa? Pentru că mi s-au umezit ochii şi gândul la viitor.

  6. Intotdeauna tristetile sunt mai profunde, culmea! Oare de ce?

  7. deci tu vrei să spui că fereastra aceea pe care io şed pervazier o să poată să facă atâtea şi atâtea peste patruzeci de aaaani! atât să aştept? ioooi!

  8. Dai mură-n gură? 😆

  9. Eu, acum, chiar îmi doresc să apuc 80 de ani! 🙂 Oare cine-o să vrea să moară cu mine? ! Hmmm. N-ai glumit şi nici n-ai iertat nimic. Îmi placi tot mai mult! 🙂

    • 1.Nu e timpul ei…al glumei. Nu încă! Nu iert nimic, fiindcă când vine vorba de oameni, acceptăm firi, nu le iertăm. Căci ce-i iertarea, dacă nu un soi de acceptare a unui compromis?!
      2.O să vrea să moară cu tine acel cineva care moare după tine. 😛
      3.E bine dacă-ţi plac tot mai mult. Să-ţi impui totuşi o barieră…uneori dezamăgesc fără intenţie, ca toti urmaşii maimuţei. 😆

  10. superb. imaginea ”ferestrei care nu duce nicăieri” mi se pare extraordinar de sugestivă.

  11. Am trecut să te salut!

  12. , In mintea mea ,scrisul este un dans, .*.it.takes two to tango* 🙂 unul la masa de brad ,or bard 🙂 celalalt in fotoliu, citind , ascultand si inclinand capul !
    Iar *oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatrinesc , nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc !…… Pe bartini ( cei sanatosi tun – gun-sabie -or ce arma vrei );) i-as invata ca moartea nu vine cu batrinetea , ci cu uitarea* (ggm)
    xxx,j
    pune-ti cizmele la geam :).

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: