Zăbala

Secvenţa 1, cadrul 1

Eu am o aventură amuzantă cu un cal. Am o aventură cu un cal? Mă rog!

Alt cadru, mai multe secvenţe

Eu am crescut la ţară o vreme. Cai n-aveam, dar eram ataşată de un porc. Şi de câteva găini. De la 4 ani am devenit însă, ataşată de betoane, fiindcă trebuia să merg la cămin, să mă înregimenteze republica printre şoimi.  Şi pe urmă zbori, şoaimo!

Iaca zbor, pionieră… câţiva ani mai târziu, altă vreme, dar acelaşi împărat şi aceeaşi tehnologie de că…cut, zăbală! Reiau… aceeaşi tehnologie înapoiată. Ceaşcă Împărat ne ţinea la regim. Da’ nici noi nu ne lăsam. Aveam pile! Mă rog, şi cravate roşii…

Am precizat timpul, atmosfera…iaca, iar zbor, montaj instantaneu(de-aici de unde sunt eu şi povestesc acum, tehnologia-i alta, monitorizare versatilă, detecţie a mişcării; Plug and View şi captezi orice eveniment suspect, adică trei click-uri şi nu tre’ să mai povesteşti nimic; eu n-am, deci o să povestesc )

Hai, aripile sus, panoramare, planare, la stânga, muzică…

Noi în anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cândva

…jos! Tranziţie!

Altă secvenţă, altă frecvenţă

Sunt în munţii Nerejului, undeva pe lângă râul Zăbala, în expediţie. Suntem mai mulţi. Pupă cazare la cabană doar odrasle de tovarăşi cu carnetul de partid activ şi demersuri în adânc, săpători, pentru unii de gropi. Am pupat şi noi. Am o prietenă, tatăl ei e tovarăş greu la partid. Ne-a lăsat cabana partidului pentru două săptămâni, dar există probabilitatea ca termenul să se scurteze, fiindcă nu are numai el acces la cabană. Suntem obo…siţi(că pe-atunci foloseam cuvintele întregi, nu eram obosiţi)foc de tabără, bancuri, poveşti amuzante, vin, bere…Seară! Nevoi? Nu mai ieşim la latrină, e departe, ne ţinem sau facem la găleată, căci porţile nu-s prea înalte. Urşii oricum pot să dărâme gardul dacă vor, e şubred.

 (după o săptămână)

Primim vestea că va trebui să dormim în fân vreo două zile, că vin nişte ştabi sâmbătă. Unii o primim trişti. Alţii cu glume: hai, fă-n fân! Ne mutăm în ursărie.

(după o oră)

Ştabii nu-s ştabi, e un geolog. Cu fiul său. Ne-am împrietenit. Eu şi fiul. Tatăl cu restul. Mâine sigur ne mutăm înapoi în cabană. În seara asta însă miros de fân. Adorm cu gândul la f…la cameră.

(dimineaţă, ora 5.00 a.m)

M-am trezit. Mă linge pe faţă. Visez?  Ce ochi drăguţi. Ce botic! Pipăi în întuneric. Pipăi…un blănos. Încă mă linge. Aprind lanterna. Se sperie. Coboară(urcase pe scară). Cobor şi eu după el să văd dacă pleacă. Pleacă. Mă frec la ochi. E un pui de urs. Urs? Fuga înapoi pe scări, Olimpie!

Niehehehehe… cal nechezând . Mi s-o fi părut, îmi zic…mai urc o treaaptă…niehehehehe, şi-a venit lângă scară. Are hăţuri, n-are şa. Eu, care n-am călărit nici măcar un căţel până acum, ce să vezi, mă sui pe iapă. M-am uitat, e iapă!

…Şi dusă am fost…sunt dusă, căci a luat-o la trap! Copaci, crengi, şlap-pleosc-trosc…Iapa încetineşte. Îi e foame. Mănâncă flori. Vreau să mă dau jos! Cam mare distanţa. Iapa se mută să miroasă…mănânce alt rând de flori. Sunt jos. M-am lovit. Fundul meu e numai vânătăi, faţa mea e numai zgârieturi.

Cadru larg, aproape de final

(după-amiază, ora 11.00)

Se trezesc prietenii mei. Mă strigă. Ei cred că sunt prin apropiere. Răspund la strigăt…

(după vreo două ore de căutări ale lor)

Eu sunt bine-mersi, în alt plan, pe acelaşi  drum, tot cu calul, târându-l de hăţuri, înarmată cu un buchet de flori adunate special pentru ei. Şi cu un băţ, apărătoare de urşi. Îi zăresc. Se piş…cut! Zăbală! …Se strică de râs. Se tăvălesc pe jos. Eu nu. Pe mine mă ustură faţa. Mă doare în…mă doare! Mă apropii de ei. Le dăruiesc cozile. Iepei i s-a făcut foame pe drum sau de şotii.

Aproape final

(după 24 de ani)

Ştiu tot ce mişcă! Prietenii mei la fel. Un amic e dotat. Pot să întâlnesc orice animal de-acum, în caz că mai dormim în fân. În urmă cu 24 de ani camerele Edimax erau SF-uri, da’ acum sunt reale. Precum şi povestea de mai sus.

  Pe 27 octombrie plecăm în expediţie din nou. Alt cal…pardon…altă iapă, alt pui de urs…altă supraveghere!  Together. People and… animals.

The end sau

ză bală!