alma nahe

Ele-fantasme

In arena luptelor sterile on Octombrie 22, 2012 at 1:35 AM

Anei

I se zice realitatea imediată.

Mai întâi se aude un scâncet, apoi un plânset.

Apoi, tot ce începe imediat e simplu.

Îmi imaginez evoluţia unui singur contur

într-un singur joc, poate ornamental, poate nu,

independenţă aeriană.

Nu-ţi mai verifici conţinutul învechit din tine,

vorbele nu mai au legătură cu tine însăţi,

gesturile sunt mărunte, dar vii.

În odaie, seară friguroasă,

lumină gălbuie

şi domneşte în aer înţelegere gălăgioasă.

Pe urmă deschizi fereastra,

te aşezi cu coatele pe pervaz

şi te urci în vehiculul hibrid numit gând,

şi cutreieri prin lumea lui,

unde întâlneşti ideile,

câteva au parfum de canabis

şi timpul devine probabil.

Altă foame,

altă sete…

iar lumea continuă să existe, supuraţie dantelată,

cioplită,

pictată.

Psilunatici: psipsina, scorpio, incognito, mariana, carmen pricop, vero.

Anunțuri
  1. […] Au scris ,,Elefantasme” psi, almanahe […]

  2. uneori stau pe fereastră. doar ca să văd de acolo, din albastrul întunecat al nopţii, cum curg cuvintele altora înspre mine. miroase a cedru şi mă recunosc.

  3. Tu ai puterea să nu aparţii nimănui, chiar şi-aşa, aparţinând cuvintelor şi-asta-mi place!

  4. Vreau si eu idei cu parfum de canabis!!!

  5. […] elefantismele s-au mai jucat: psi, almanahe, scorpio, Dictatura Justiţiei, incognito, Mariana, Carmen […]

  6. mi-a placut tare mult, Alma….

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: