alma nahe

Archive for 14 octombrie 2012|Daily archive page

Rubicondia

In cap umplut on octombrie 14, 2012 at 2:58 AM

Eu nu râvnesc!

Nu vreau să ajung în cosmos, spre exemplu.

Vine el la mine,

cu necunoscutele lui,

cu întâmplările cumpănă

şi cu huruielile lui matinale.

Nu  mai vreau nici să adun stelele de pe cer pentru cineva anume,

vin ele la mine,

carul mare trece pe deasupra oraşului şi sub greutatea lui

cade mai întâi tencuiala,

pe urmă acoperişul,

apoi uită-te în sus,

sub cerul liber

o stea căzătoare,

uite încă una!

Se spune că în matematică nu există drumuri închise

şi e la fel de adevărat precum sunt unii care râd de ce-şi aduc aminte.

Dacă ar mai fi de inventat ceva, probabil că ar fi mersul pe jos,

agale,

singura descoperire în stare s-o mai înţelegem

căci ne-am adaptat cu toţii alergăturii, înnoirii din mers şi semnelor:

săgeată la stânga,

săgeată la dreapta,

atenţie, se închid uşile!

Câteva feţe îmi spun că se ceartă în gând cu vocea de pe bandă,

altele nici măcar nu se sinchisesc că tocmai şi-au prins mâna la uşă,

de altfel sunt singurele feţe care zâmbesc, stânjenite.

Am observat într-o zi că cei care aveau o carte în mână se rătăceau,

în loc să o ia la stânga, o luau la dreapta

şi după ce realizau încurcătura,

se întorceau în acelaşi loc şi

rămâneau la fel de miraţi,

căci, ca să ieşi dintr-o gură de metrou,

n-ai nevoie de carte, ci de spirit practic,

dar ei se încăpăţânau s-o care cu sine şi s-o deschidă între staţii,

şi preţ de două minute dispăreau de pe faţa pământului.

În staţii luau o pauză,

şi-apoi dispăreau iarăşi.

Singurii senini că nu şi-au greşit direcţia erau cei care scuipau seminţe,

mersul lor era ferm,

priveau săgeţile cu coada ochiului,

pe urmă scuipau în faţa nedumeriţilor

resturi umane.

Udau seminţele,

nu creştea nimic,

liniile galbene erau pentru toţi

şi gogoşile, şi reclamele,

aceeaşi privire goală fixând panoul învechit,

nicio promoţie la gogoşi,

nicio promoţie la covrigi,

ieftine erau doar mirosurile dimineţii.

Şi-n lumina aceea rece, de neon, se vedea clar că

râvneau cu toţii la câte-un nimic

rubicond.