alma nahe

Archive for 8 octombrie 2012|Daily archive page

Sistemul OKtal sau Omul-dar

In teatru on octombrie 8, 2012 at 12:19 PM
Piesă de teatru virtual într-un act
 
Persoanele:
 
leptomanul
televizomanul
fotomanul
telefonomanul
tabletomanul
consolomanul
gipiesomanul
epilatormanul
 
 
 
LEPTOMANUL: Promit că mă deschid!
TELEVIZOMANUL: Eu mă deschid mai repede, pariu?
FOTOMANUL: Eu promit că o să surprind momentul.
TELEFONOMANUL: Heh, eu o să sun pe cineva…
TABLETOMANUL: Nimic mai spectaculos ca deschiderea mea.
CONSOLOMANUL:  Ritmul ăsta mă omoară.
GIPIESOMANUL: Va merge repede?
EPILATORMANUL: Ar trebui. Eu mă simt înfundat, oricum.
TABLETOMANUL:  (arătând  spre epilatorman) Ce caută ăsta cu noi în acelaşi spaţiu?
EPILATORMANUL:  Vezi că încalci promisiunea!
TABLETOMANUL: Ce pr…omisiune?!
EPILATORMANUL: (îşi scoate contractul din buzunar) Paragraful 8. Se spune clar că ofertele sunt nule şi neavenite în acest magazin virtual, dacă…”
TABLETOMANUL: Lasă! Îl am pe-al meu.(scoate propriul contract)…dacă îmi încalc promisiunea.
FOTOMANUL: Împreună sunteţi un amestec periculos. Tabletomane, vezi că te deschizi prea tare!
TELEFONOMANUL: Secretul e să torni părţi egale. Promit, promiţi?
TELEVIZOMANUL: Hehe, ce şmecherie!
EPILATORMANUL: Sunt curios unde vor duce toate promisiunile astea. Pentru spiritul uman e o presiune, totuşi.
GIPIESOMANUL: Cum unde? Dacă ştii adresa exactă…Leptomanule, tu ce spui?
LEPTOMANUL : Eu sunt silenţios. Doar ştiţi.
TABLETOMANUL: Lasă, că şi când te încingi!
TELEFONOMANUL: Peste tot numai semne de nerăbdare. Nu putem închide?
LEPTOMANUL: Dar ce-am deschis?
EPILATORMANUL: Oricum, decât închidere, optez pentru deschidere. Aia smulsă din rădăcină.
FOTOMANUL: Nu prea e lumină bună aici, nu?
CONSOLOMANUL: Mi-a trecut şi cheful de joacă. Totul e o prostie!
FOTOMANUL: Nu sunt prea sigur de ce se va întâmpla.
TELEFONOMANUL: Apăsaţi butoanele! Oricare!
GIPIESOMANUL: În orice direcţie vă trece prin cap.
TABLETOMANUL: Sunteţi siguri? Mi-e că vă vindeţi pe degeaba.
FOTOMANUL: Mie îmi plac instantaneele. Ele nu promit nimic.
TELEVIZOMANUL:  Timpul e preţios, să nu-l risipim!
CONSOLOMANUL: Aşa e, nu putem sta toată ziua aici!
TABLETOMANUL:  Suntem o adunătură de aiureli.
EPILATORMANUL: Puţină aiureală face bine şi înţelepţilor!
LEPTOMANUL: Ca venind de la tine…Mă gândesc că… Se înţelege că mă gândesc?
TABLETOMANUL:  Se înţelege şi când nu. Totul e de înţeles.
TELEVIZOMANUL:  Logică bivalentă.
EPILATORMANUL: Algebră Booleană, haha!
TABLETOMANUL: Ce tâmpit eşti!
FOTOMANUL: Dacă calculăm propoziţia şi calculăm şi relaţia… De clasă nu mai zic.
GIPIESOMANUL: Gândirea corectă, mda. Ce vă mai place să bateţi câmpii!
TELEVIZOMANUL: Câmpii magnetici.
EPILATORMANUL: Nu ştiu de ce am senzaţia că nimeni de aici nu dă doi bani pe promisiuni.
TABLETOMANUL: Simţi în firul de păr, bănuiesc.
EPILATORMANUL: Măi unu şi zero, tu eşti oricum golit de senzaţii. Eşti o reprezentare a nimicului.
GIPIESOMANUL: A nimicului absolut.
FOTOMANUL:  Nefericitul stil aluziv. Credeam că aici o să scăpăm.
TELEVIZOMANUL: Păi, care e după tine rostul vorbelor?
GIPIESOMANUL: N-au un traseu clar, desigur. Ele doar se opresc în ceva.
TABLETA: Sigur că da…  ” Mergeţi 100 de metri înainte, pe urmă faceţi dreapta…faceţi dreapta! Faceţi, naibii, dreapta! Na, că  aţi trecut!…Mergeţi înapoi 10 metri. Apoi faceţi stânga, stânga, stânga…”
TELEFONOMANUL: Vorbeşti ca o moară hodorogită.
LEPTOPOMANUL: Aţi observat că noaptea s-au înmulţit scrutcircuitele?
EPILATORMANUL: Înţeleg! Deşi nu văd conexiunea.
FOTOMANUL: Ce-o mai fi pe-afară?
GIPIESOMANUL: Tranziţie, ce altceva să fie? Ştiţi ce cred eu? E încă prea multă birocraţie. Deşi suntem în epoca online-ului.
FOTOMANUL: În loc să faci un act din faptul că te-ai însurat, nu mai bine promiţi? Promit să…până la moarte.
TABLETOMANUL: Măi frame, tu eşti oricum de sine stătător.
FOTOMANUL: Deţin ştiinţa conservării, i-adevărat. Poate de aceea nu m-a înlocuit nimeni. Cu nimic!
CONSOLOMANUL: Fotomanule, viitorul tău sună a promisiune! Fraţii mei, luaţi totul prea în serios!
FOTOMANUL: Eu îmi permit să cred încă. În orice…chiar şi în numele vostru.
TELEFONOMANUL: Mă sună cineva…
TOŢI: Nu răspunde! Ai promis!
TELEFONOMANUL: Doar de data asta, vă rog! Ce contează un plus acolo?
TELEVIZOMANUL: Din plus alegi. Suntem pe comenzi oricum. Eu nu înţeleg promisiunea asta.
GIPIESOMANUL: Pe-a ta?
TELEVIZOMANUL: Promisiunea în general. Promit că…că ce? 
TELEFONOMANUL: Da’ te-ai băgat în priză, nu glumă!
EPILATORMANUL: N-are nimic de spus nimeni, ceva aşa, de natură intimă? Parcă era vorba de deschidere.
GIPIESOMANUL: Ba eu cred că e vorba de impulsuri..
LEPTOMANUL: Totul stă în unitate!
CONSOLOMANUL: Fiecare cu ce-l doare. E bine că suntem diferiţi? Poate. Ne unesc doar promoţiile…
TELEVIZOMANUL: (către Epilatorman) Tu de ce-ai semnat contractul? Nu-ţi plăcea ce vedeai?
EPILATORMANUL: Ţi se-nfundă de-atâta păr, nu crezi?
CONSOLOMANUL: (către Televizoman): Dar tu?
TELEVIZOMANUL:  Eh…aş avea o multitudine de explicaţii, cu multe canale. Dar am să fiu precis! Nu mai suportam televizorul! Prea multă informaţie. Prea multă manipulare.
CONSOLOMANUL: Nici eu jocurile! Prea multă violenţă. Şi sărituri, căderi. Mă săturasem de salvat prinţese. Mi-ar fi plăcut să salvez oameni înfometaţi. Mai mult decât să-i împuşc. Dar cred c-ar fi plictisitoare jocurile aşa. Nu mă luaţi în seamă!
LEPTOMANUL: Mie îmi plac călătoriile. Am făcut-o din curiozitate.
TELEFONOMANUL: Eu am vrut să văd cum e să nu mai fiu dacă-mi sună telefonul. Şi nici să nu mai fie nimeni pe care să sun.
GIPIESOMANUL: Eu încurc direcţiile. Şi-mi pierd răbdarea. Şi m-am săturat să fiu îndrumat de un papagal.
FOTOMANUL: Eu m-am săturat de-atâtea floricele şi gâze, munţi şi ape, apusuri şi răsărituri, rupturi şi începuturi…şi iar rupturi. Unde-i omul-dar? Dacă există pe undeva, trebuie că e un robot.
TABLETOMANUL: Eu nu spun! De fapt, regret că sunt aici cu voi.  Oricum, voi pleca primul de-aici, sunt sigur. Vă promit!
FOTOMANUL: Ia uite ce evoluţie spectaculoasă!
TABLETOMANUL: Nu ţi-e ciudă că ai ratat-o?
FOTOMANUL: Nu. Te miră?
TABLETOMANUL: Hehe…Vrei să câştigi concursul!
EPILATORMANUL: Nu cred că e vorba de promisiunea pe care a făcut-o. Oricum, ce înseamnă o promisiune? Fie ea chiar şi scrisă în trei exemplare! Vă spune eu, promisiunea nu e altceva decât PR-ul omisiunii.
CONSOLOMANUL: Te joci cu…
TELEVIZOMANUL: Lasă-l! Eu de-asta am închis televizorul. Prea multă reclamă. Când, de fapt, unele chestii se vând singure, oricum. Mai ţii minte reclamele la pui?
CONSOLOMANUL: Eu sunt rupt de realitate, nu ştiu ce să mai zic.
GIPIESOMANUL: Cât o fi ceasul?
FOTOMANUL: Ştiţi ce nu înţeleg eu? De ce ne-au lăsat împreună? De ce nu ne-au separat?
TABLETOMANUL: Face parte din experimentul lor. Ne ţin împreună , doar ca să ne separăm noi, de fapt.
TELEFONOMANUL: Eu nu văd legătura.
EPILATORMANUL: Păi, dacă eram singuri ce făceam?
TELEFONOMANUL: Eu sunammm…aaaacum am priceput unde baţi.
TABELTOMANUL: Vezi?
TELEFONOMANUL: Am fi pierdut toţi! Văd, sigur că văd!
FOTOMANUL: Numai noi suntem online?
CONSOLOMANUL: Ce-ţi pasă?
TELEFONOMANUL: Totuşi, cine m-o fi sunat?
TABLETOMANUL:  Ai nevastă?
TELEFONOMANUL: Nu. O logodnică. Dar i-am promis c-o…ea să fi sunat?
GIPIESOMANUL: Posibil. Doar femeile pot strica…
FOTOMANUL: Femeile nu strică nimic!
EPILATORMANUL: Ei, nu!
TELEVIZOMANUL: Strică!
LEPTOMANUL: Cât să fi trecut de când suntem aici?
TABLETOMANUL: 13.
TELEFONOMANUL: Numai 13 minute? Ce chestie!
TABLETOMANUL: Alo, prietene, dezmeticeşte-te! 13 ani!
GIPIESOMANUL: Poftim? Mă simt debusolat!
FOTOMANUL: Mie nici nu mi se pare că a trecut timpul. De fapt, am senzaţia că aici nu este timp deloc. Numai spaţiu.
CONSOLOMANUL: De acord!
EPILATORMANUL: 13? Doamne, cât păr trebuie să-mi fi crescut în timpul ăsta!
TELEVIZOMANUL: (către tabletoman). Şi încă eşti cu noi aici. Ziceai că pleci primul.
TABLETOMANUL: Crezi că mai ştiu ce ziceam?
EPILATORMANUL: Memorie  cache,  hehe…Ţi-au luat şi memoria?
FOTOMANUL: Nu ştiu, e ceva artificial în dialogul nostru.
LEPTOMANUL: De ce crezi asta?
TABLETOMANUL: Interfaţa e prietenoasă. Dar tot o interfaţă rămâne.
TELEVIZOMANUL: Despre ce e vorba? Despre ce vorbiţi?
EPILATORMANUL: Despre prietenii. De fapt, ar putea fi vorba despre orice. Aşa cum n-avem nici cel mai mic motiv să fim împreună şi totuşi suntem.
CONSOLOMANUL: Suntem pentru că am promis atunci, în ’99.
FOTOMANUL: Ei, aş! Crezi că ăsta e singurul motiv?
GIPIESOMANUL: Altul nu văd. Oricum, eu cred că am dovedit că se poate.
FOTOMANUL: Într-o lume în care oricum contează doar alimentatoarele, adaptoarele, acumulatoarele. Eu nu mai aveam loc de ele în bagaj. Dacă voiam să plec undeva, îmi ocupau tot rucsacul.
EPILATORMANUL: Eu n-am niciun motiv să fiu aici. Chiar n-am. Eu sunt contrapunctul.
TELEVIZOMANUL: Contra ce?
EPILATORMANUL:  Mie mi-e rucsacul mai uşor, asta ziceam.
TELEVIZOMANUL: Eu n-am nicio treabă cu rucsacul. La mine e vorba despre alt bagaj. Cel de cunoştinţe mai exact.
CONSOLOMANUL: O, da! Da’ ştiu că ai simţul umorului, nu glumă!
EPILATORMANUL: ( Creşte intensitatea luminii) Ce-i asta?
TABLETOMANUL: O fereastră.
GIPIESOMANUL: De unde ştii?
LEPTOMANUL : Ştie! E cel mai avansat de-aici!
TELEFONOMANUL: Ei, da? Eşti sigur?
CONSOLOMANUL: Fără jucăriile noastre suntem la fel. Nu credeţi?
TELEVIZOMANUL:  Mai suntem oameni?
FOTOMANUL: Am deveni până la urmă, dacă cineva ar inventa situaţia. Un autor, de pildă.
CONSOLOMANUL: Eu mă descurc cu situaţiile!
TELEVIZOMANUL: Se aude ceva. Un ţâuit. Sau cam aşa ceva.
TABLETOMANUL: Probabil că pe-aici pe undeva e un microfon.
GIPIESOMANUL: Vrei să spui că ne aude cineva?
TELEVIZOMANUL: Ne aude. Ne şi vede, cred.
TELEFONOMANUL: Suntem ascultaţi adică?
EPILATORMANUL: N-aş fi crezut. Oamenii nu se prea ascultă ei între ei.
FOTOMANUL: Dar cine a zis că sunt tot oameni cei ce ne-ascultă?
CONSOLOMANUL: Dar ce sunt?
TABLETOMANUL: Dar de unde să ştie el?
CONSOLOMANUL: Mai e fereastra acolo?
FOTOMANUL: Mai e!
TELEVIZOMANUL: Eu m-aş apropia.
TABLETOMANUL:  Şi care-ar fi motivul apropierii.
GIPIESOMANUL: Eu simt că e mai mult decât o promisiune.
EPILATORMANUL: Da, e de bun simţ! Ferestrele sunt mai mult decât nişte chestii prin care priveşti. Eu le-aş numi viziuni.
TELEFONOMANUL: Eu mă arunc!
FOTOMANUL: Aşa, orbeşte?
LEPTOMANUL: De vreme ce s-a deschis acum, trebuie să existe un motiv!
CONSOLOMANUL: Crezi că e ieşirea?
TELEVIZOMANUL: La fel de bine poate fi intrarea.
EPILATORMANUL: E un moment apăsător…Eu mă duc s-o ating.
GIPIESOMANUL:  Nu mai bine stăm aici? Măcar ştim unde suntem.
TABLETOMANUL: Da? Păi unde suntem?
GIPIESOMANUL: Undeva unde dă fereastra asta.
EPILATORMANUL: Bravo! Ne-ai lămurit!
GIPIESOMANUL: Mie mi-e foarte clar că există o legătură strânsă între ce e aici şi ce e dincolo de ea.
FOTOMANUL: Cât zicea contractul că trebuie să stăm aici?
TELEVIZOMANUL: Nu zicea. Era opţiunea noastră.
FOTOMANUL: Atunci să mergem!
EPILATORMANUL: Lăsaţi tabletomanul să meargă primul. Măcar aşa îţi ţine promisiunea. Îl ajutăm un pic, ce-i drept… (spre tabletoman) dar îl poţi considera un dar.
TABLETOMANUL: Aşa, aşa! Foarte bine, dovedeşte-ţi omenia!
EPILATORMANUL: Unul din noi trebuie s-o facă!
TELEFONOMANUL: Eu zic s-o facem toţi odată, în sistem octal!
FOTOMANUL: Cum adică octal!
GIPIESOMANUL: În baza opt!
FOTOMANUL: Dar tu de unde ştii?
GIPIESOMANUL: Olimpic la mate.
TABLETOMANUL: Ia te uită!
CONSOLOMANUL: Eu cred c-au mai trecut 13 ani de când stăm în faţa ferestrei.
TELEVIZOMANUL: Deci?!…
LEPTOMANUL: Am impresia că suntem sub lupă. Nişte şoricei pe-o scară…
FOTOMANUL: Eu mă duc spre fereastră. Pe mine mă atrage lumina.
EPILATORMANUL: Pe mine mă mănâncă tot corpul.
TELEFONOMANUL: Ce-o fi făcând logodnica mea?
GIPIESOMANUL: Dă-i un telefon, haha!
TELEFONOMANUL: (formează un număr şi aşteaptă toţi încordaţi) Sună.
GIPIESOMANUL: Crezi că l-a aşteptat?
LEPTOMANUL: Dacă crede în promisiuni, da. Femeile aşteaptă oricât.
TELEVIZOMANUL: Nu oricum, asta e clar!
EPILATORMANUL: Uneori aşteaptă prea mult. Nu mai termină odată cu aşteptarea.
FOTOMANUL: (în gol)Ei?
CONSOLOMANUL: Ce?
TELEFONOMANUL: Nimic! Nu răspunde.
TABLETOMANUL: Cred şi eu! După atâţia ani te sună cretinu’ de logodnic, ca să vadă ce mai faci…
GIPIESOMANUL: Ia uitaţi-vă pe fereastră. Parcă vine cineva.
TELEVIZOMANUL: Un om?
FOTOMANUL: Auzi, de ce ne zicem „umani”? De ce nu ne zicem „omani”?
LEPTOMANUL: Gata, eu nu mai rezist!
EPILATORMANUL: Nici eu. De fapt, şederea aici m-a făcut vizionar. Îmi era bine acolo, la firu’ de păr. Eu sunt emotiv. Nu ştiu ce mi-a trebuit.
TELEVIZOMANUL: Crezi că ştie vreunul dintre noi?
GIPIESOMANUL: Poate tabletomanul. (către tabletoman) Nu ţi-e dor de o căutare?
TABLETOMANUL: Da’  ţie?
GIPIESOMANUL: Mie da!
FOTOMANUL: Şi mie!
TELEFONOMANUL: Da, mie îmi e.
CONSOLOMANUL: Da, da. De mai multe ori da.
TELEVIZOMANUL: Poate.
LEPTOMANUL: Îhî…
EPILATORMANUL: Uite ce e! Voi rămâneţi aici şi căutaţi până nu mai puteţi. Nu aştept să vină ceva-ul ăla peste mine. Mai bine merg eu în întâmpinare.
CONSOLOMANUL: Merg şi eu cu tine.
TABLETOMANUL: Opriţi-vă! Hai să mai stăm!
FOTOMANUL: Până când să mai stăm? Aşa nu se mai poate!
GIPIESOMANUL: Se mai poate. Dar de ce-am mai sta?
TELEVIZOMANUL: Păi, de ce mai stăm de obicei? Pentru că se poate, nu?
TELEFONOMANUL: Eu zic să mai stăm. Dar cât?
LEPTOMANUL: Să se sfârşească totul când câtul devine nul, ce spuneţi?
EPILATORMANUL: Dar ce avem de împărţit? Şi la cât?
CONSOLOMANUL: Tot. Cu puţină fantezie, desigur.
TELEVIZOMANUL: La doi?
TABLETOMANUL:  Promit!
GIPIESOMANUL: Dar suntem opt…
TELEFONOMANUL: Lasă, că-ţi explic eu…
 
 
 
1. Textul înscris şi pentru tema de luni. Psilunatici, oameni-dar: Psipsina, dor, Carmen Pricop, Cammely, SimonaR, Scorpio, Carmen.
2. Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.
Reclame