alma nahe

Avensis

In arena luptelor sterile on Octombrie 3, 2012 at 5:39 PM
S-au urcat iar pe schele constructorii
să bată acoperişuri,
iată, construim continuu!
Porumbeii încă moţăie,
nu-i deranjează,
uite şi mâna care le-aruncă de mâncare prin volieră
(fix la 6 dimineaţa, niciun minut mai devreme, niciunul mai târziu),
fâl, fâl,
acoperişurile au viaţă,
la ferestre se-aprind luminile, una câte una,
asemeni unor LED-uri,
măsurând intensitatea vieţii.
Omul, o fiinţă absolut remarcabilă,
plimbă câinele să-şi ia doza de libertate,
prăjeşte ouă ochiuri cu şuncă,
iese tiptil din casă să nu trezească pisica,
ambalează motorul maşinii din parcare
şi gândurile,
uite şi insomniacul singur, în spatele ferestrei, bea un ceai cald şi
oftează haiku-uri şi nădejdi:
o japoneză bună,
farmec tactil,
consum redus,
emisii reduse,
7 motoare eficiente,
scaun ajustabil,
interior ergonomic,
Toyota ta este şi Toyota mea,

apoi adoarme, ceai verde, gândire verde…
Ceea ce se spune despre schimbare mi s-a părut întotdeauna deplasat,
la Tv altă ştire că pământul e pe moarte,
schimb canalul,
schimb vitezele,
cum naiba, comentez,
tot în gând,
când zi de zi zeci de mii de mâini desenează proiecte eco 8 ore pe zi,
cu stânga, cu dreapta şi
alte sute de mii de mâini le pun în aplicare?

Ies în balcon,
aştept să fiarbă cafeaua,
în aşteptare îl culc pe 8
şi-atunci realizez că în absenţa cuvintelor,
gândirea nu-i decât o masă amorfă,
iar oamenii, entităţi circumscrise
cu limba foaie(r) de decupat,
unde totul se leagă de văz, de miros, de gust,
asemeni porumbeilor,
şi deşi închişi în camerele noastre pătrate,
fiecare cu globul lui pământesc pe umeri,
ne trimitem coordonate prin dreptunghiuri de lumină,
pe care le numim generic ferestre,
un vârf, un munte, o groapă marină,
un Avensis…
Aşa-mi încep eu dimineţile, 
(îmi panoramez acoperişul)
caut în lumea mea,
dau contur uscatului,
nu mai simt umezeala-n tălpi,
însă în aluzie, în echivalenţă, în substitut şi
figurativă, lecturându-i pe ceilalţi oameni.
Alfabetizez trăiri
pe axa activ-pasiv,
dar
atâtea poziţii câte praguri semnificative
şi-atunci de-aceea eu schimb enunţuri:
maşina ta, insomniacule, nu e Toyota lui,
precum
mâna ta nu e mâna mea,
dar gândul tău e şi gândul meu!
Şi, desigur că ţi se potriveşte şi ţie,
continuă să visezi, fiindcă
viaţa e asemeni unei maşini,
ţine de tine ce (re)marcă-ţi vine bine!
Uff, e 7, cafeaua a dat iar în foc
şi, deşi mai sunt atâtea de spus,
le rulez în mine cu viteză constantă,
în mod eco,
mai lansez însă un ultim gând, pe picior de plecare
îl localizez sonor, ca un drum spre cuib,
pe picior de porumbel:
iubitule,
dacă crezi că într-o zi ai să mă iubeşti până la capăt,
fii precum japoneza vecinului,
atrăgător, confortabil, spaţios şi de cursă lungă, 
căci a fi în zilele astea înseamnă, de fapt, să fii remarcat,
cine rămâne îndrăgostit de o foaie goală?
 
 
 
 Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.
Anunțuri
  1. Da, chiar cine sa ramana prizonier intr-un amor de papel!

  2. abs are? esp? oglinzile sunt cu reglaj electric şi încălzite? cutia în cinci sau şase trepte? aer sau climă?
    porumbeii aceia sunt incluşi în preţ? şi caii, unde-s caii, fatăă?
    acu serios… pisica e trează la ora aceea! fierbe ficaţii cuiva! 😛

    • Psipsină, pe tine te fac siguriPSItorul meu personal! Îmi asigur cuvintele! 😉
      Cât despre porumbei, hehe…în vis, îmi apărură unul lângă altul, fâl-fâl, luau forma Avensis-ului.
      Fierbi ficăţei, deci?! Hmm…vai de posesor! 🙄

      • concert din muzică de miau
        e dimineaţa pe pervaz
        asigurăm cuvânt
        şi praz
        şi abs-ul din dotare
        căci toată lumea ştie doar
        toyota-i cea mai tare.

        …un avensis luna aş dori să-mi pui sub brad, da, almanahă?

  3. „în absenţa cuvintelor,
    gândirea nu-i decât o masă amorfă,
    iar oamenii, entităţi circumscrise
    cu limba foaie(r) de decupat,
    unde totul se leagă de văz, de miros, de gust,
    asemeni porumbeilor,„

    Închiși în cutiile noastre paralelipipedice, semănăm tot mai mult..

    • Noroc de haine, ne mai înviorează griul. Deşi, sinceră să fiu, ador griul, dar pe cel londonez.

      • Semanam, chiar ca…Eu cu insomniacu’ cela…

        • Semănăm! După aceea culegem…
          Pe mine mă…roade.
          Pe tine te…roade.

          • Seman…tico!
            Eu iti aud si vocea, sa stii!
            A ta, a poetului adica – un Implementat in structuri de otel.

            • Ai avantajele tale, insomniacule!
              Mă tem că „implementat” e chiar termenul căutat. Şi unde mai pui, că şi găsit.

              • Pai da, dar doar fiindca buclele tale-s infinite, de-o reflectie semnificativa.

                • EI, aş! Lumina vine din spate…brânciul vine din faţă, din albul cela, foarte real.

                  • Te uita la almanahe cum produce sensul, explorand in acelasi timp si fenomenul productiei!
                    Mai stau pret de inca un implementat(Zukofsky) si apoi ma timit fortat la culcare.

                    Not the branches
                    half in shadow
                    But the length
                    of each branch

                    Half in shadow

                    As if it had snowed
                    on each upper half.

                    Noapte buna!

                    • În cin’ să se uite? 🙂
                      Noapte bună, îl învii şi eu tot pe Zukofsky, ca un legănat de pernă, că tot se-apropie o măreaţă zi din viaţa-mi.

                      Heart us invisibly thyme time
                      round rose bud fire downland
                      bird tread quagmire dry gill-over-the-ground
                      stem-square leaves-cordate earth race horsethyme
                      breath neighbors a mace nays
                      sorrow of harness pulses pent
                      thus fruit pod split four
                      one-fourth ripens unwithering gaping

  4. Mi-a placut ! Multa imaginatie ai , de dat si la altii;-)

    • Abisurilor, ce-am scris nu e din imaginaţie, ştii doar…e doar un exerciţiu de privire-n lung şi-n larg. Mă bucur că ţi-a plăcut, sper să placă şi altora, reclama pe blog, de obicei, aduce cu sine şi tăceri…

      • Da, frumos spus, in privinta tacerilor ai dreptate …. Dar cred ca exista si exceptii , atunci cand reclama e bine integrata in stil. Ceea ce este cazul la tine. Nimic nu e fals.

        • Poate fiindcă împrumut realul, al meu, al altora şi-l trag aici, mixându-l. 🙂
          Mulţumesc pentru remarcă!
          Eu nu inventez situaţiile, ele sunt cât se poate de autentice, inventez însă legăturile dintre ele. Şi, până la urmă falsul nu e-n opoziţie cu adevărul, atâta vreme cât acest adevăr pe care-l tot invocăm e relativ.

  5. Tu esti un sac fara fund! Pe muncitorii aia i-am auzit si eu azi, doar ca eu le-am zis vreo doua-n gand, tu i-ai facut personaje remarcabile, de poveste. Te pup, Oli!
    Succes!

    • Mulţumesc, Lid!
      Dacă nu erau muncitorii aceia să-mi bată în acoperiş, aş fi fost tot un sac, dar cârpit…
      sau un gân(d)sac? 😆
      De-aceea am vrut să le fiu recunoscătoare.

  6. […] Toyota Dragomir , Pe drum, Avensis […]

  7. Scrierea ta, denumita foarte nimerit Avensis, m-a impresionat foarte mult, si sunt sigura ca sunt zeci de mii de oameni care isi petrc aproape tot timpul singuri, dar cu ajutorul inteligentei si spiritualitatii lor, isi transforma aceasta solitudine intr-o adevarata revelatie, vad lumea si adevarul asa cum este, nu cum sunt ceilalti idobitociti de sistem Pink Floyd – The Wall).
    Acum ne desparte oarecum soarta, dar sunt convinsa ca dupa moarte sufletele noaste se vor intalni, si o sa primim acolo fericirea binemeritata, de care pe lumea asta suntem privati. 🙂
    Te pup. Suca

  8. […] Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Adrian Voicu, Almanahe. […]

  9. Superrrrb poemul, asortat cu marca! Avensis e un fel de avans, o foaie plina, de care m-am indragostit!
    …Succes in concurs!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: