alma nahe

Archive for 3 octombrie 2012|Daily archive page

Avensis

In arena luptelor sterile on octombrie 3, 2012 at 5:39 PM
S-au urcat iar pe schele constructorii
să bată acoperişuri,
iată, construim continuu!
Porumbeii încă moţăie,
nu-i deranjează,
uite şi mâna care le-aruncă de mâncare prin volieră
(fix la 6 dimineaţa, niciun minut mai devreme, niciunul mai târziu),
fâl, fâl,
acoperişurile au viaţă,
la ferestre se-aprind luminile, una câte una,
asemeni unor LED-uri,
măsurând intensitatea vieţii.
Omul, o fiinţă absolut remarcabilă,
plimbă câinele să-şi ia doza de libertate,
prăjeşte ouă ochiuri cu şuncă,
iese tiptil din casă să nu trezească pisica,
ambalează motorul maşinii din parcare
şi gândurile,
uite şi insomniacul singur, în spatele ferestrei, bea un ceai cald şi
oftează haiku-uri şi nădejdi:
o japoneză bună,
farmec tactil,
consum redus,
emisii reduse,
7 motoare eficiente,
scaun ajustabil,
interior ergonomic,
Toyota ta este şi Toyota mea,

apoi adoarme, ceai verde, gândire verde…
Ceea ce se spune despre schimbare mi s-a părut întotdeauna deplasat,
la Tv altă ştire că pământul e pe moarte,
schimb canalul,
schimb vitezele,
cum naiba, comentez,
tot în gând,
când zi de zi zeci de mii de mâini desenează proiecte eco 8 ore pe zi,
cu stânga, cu dreapta şi
alte sute de mii de mâini le pun în aplicare?

Ies în balcon,
aştept să fiarbă cafeaua,
în aşteptare îl culc pe 8
şi-atunci realizez că în absenţa cuvintelor,
gândirea nu-i decât o masă amorfă,
iar oamenii, entităţi circumscrise
cu limba foaie(r) de decupat,
unde totul se leagă de văz, de miros, de gust,
asemeni porumbeilor,
şi deşi închişi în camerele noastre pătrate,
fiecare cu globul lui pământesc pe umeri,
ne trimitem coordonate prin dreptunghiuri de lumină,
pe care le numim generic ferestre,
un vârf, un munte, o groapă marină,
un Avensis…
Aşa-mi încep eu dimineţile, 
(îmi panoramez acoperişul)
caut în lumea mea,
dau contur uscatului,
nu mai simt umezeala-n tălpi,
însă în aluzie, în echivalenţă, în substitut şi
figurativă, lecturându-i pe ceilalţi oameni.
Alfabetizez trăiri
pe axa activ-pasiv,
dar
atâtea poziţii câte praguri semnificative
şi-atunci de-aceea eu schimb enunţuri:
maşina ta, insomniacule, nu e Toyota lui,
precum
mâna ta nu e mâna mea,
dar gândul tău e şi gândul meu!
Şi, desigur că ţi se potriveşte şi ţie,
continuă să visezi, fiindcă
viaţa e asemeni unei maşini,
ţine de tine ce (re)marcă-ţi vine bine!
Uff, e 7, cafeaua a dat iar în foc
şi, deşi mai sunt atâtea de spus,
le rulez în mine cu viteză constantă,
în mod eco,
mai lansez însă un ultim gând, pe picior de plecare
îl localizez sonor, ca un drum spre cuib,
pe picior de porumbel:
iubitule,
dacă crezi că într-o zi ai să mă iubeşti până la capăt,
fii precum japoneza vecinului,
atrăgător, confortabil, spaţios şi de cursă lungă, 
căci a fi în zilele astea înseamnă, de fapt, să fii remarcat,
cine rămâne îndrăgostit de o foaie goală?
 
 
 
 Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.