alma nahe

Archive for 26 septembrie 2012|Daily archive page

Am călcat pe bec…

In arena luptelor sterile on septembrie 26, 2012 at 2:36 AM

În Oraşul Pierdut străzile s-au îngustat,

trotuarele nu ne mai încap.

Tu încă pe-aici, fantomatic,

mi te-ascunzi în sângerarea din călcâi.

(am călcat pe bec)

Felicitări pentru pierderea ta!, îmi ziceam,

în timp ce adunam cioburile,

o simţire artistică îmi dădea elan

şi-atunci m-am tăiat.

(mimez perfect rădăcinile dragostei atunci când mă tai)

Mâinile mele erau în alt plan,

căutându-şi ritmul interior,

iar călcâiele se fixau în parchet,

îşi exersau statornicia, dar degeaba!

(eu îmi ţin argumentele în călcâie)

Mai întâi a explodat becul,

eu eram la fereastră, lipeam cioburi colorate,

voiam să marchez un moment aparte,

ca de data asta să ştiu unde-am rămas

(rămăsesem datoare cuiva cu o încercare).

Nu, nu m-am aruncat pe fereastră!

Patul, profitând de întuneric,

şi-a pus de îndat’ arcurile să compună o tăvăleală mai veche

(cu restul corpului)

şi eu, uşoară –

doar călcâiul îmi atârna greu,

şi lăsa dâre,

ca o dezvirginare

i-am urmat (de)cadenţa,

muşcând cu poftă dintr-un colţ de lumină,

cu capul la locul lui,

pe umerii altcuiva,

pe care-l trec acum pe curat,

nu-l mai păstrez ciornă.

În oraşul pierdut, tu, dragul meu,

deşi-mi ştii morţile pe de rost,

încă mai agăţi chelneriţe,

tu, eroule cu capul gol,

iar eu,

eu ce să fac?

Mă lepăd de tine ca de un obicei prost şi

mă agăţ de un încă odat’

pentru care n-am oftat cândva,

dar o fac acum, cu drag,

fiindcă nu mai pot şi nu mai vreau să te mai ştiu în mine niciodat’.

Doar sângele meu, şiroind cu furie din călcâi,

te-a strigat în noaptea aceea,

o singură dat’…

În loc de răspuns, psipsină

Reclame